Trei milioane de români, adică aproape 1 din 5 români care locuiesc în ţară, şi un milion de turişti străini au vizitat Therme în cei patru ani de la deschiderea complexului termal din nordul Bucureştiului, iar investiţiile totale au depăşit în această perioadă 100 milioane euro, a anunţat joi compania într-un comunicat.
„Therme, cel mai mare centru de relaxare şi wellness construit greenfield din Europa dar şi cea mai exotică destinaţie din România 365 de zile pe an, atrage turişti nu doar din Bucureşti sau din alte oraşe ale ţării ci şi multi turişti străini, peste 25 % dintre clienţii centrului provenind din ţări precum Italia, Bulgaria, Israel, UK, Germania sau SUA”, arată compania.
Odată cu inaugurarea acestei investiţii, Bucureştiul a devenit una dintre cele mai importante atracţii din zona turismului de relaxare şi wellness, alături de prima şi cea mai veche capitală termală atestată istoric, Roma, spun reprezentanţii Therme.
Capitala României se află pe primul loc în topul destinaţiilor turistice din Europa cu cel mai mare potenţial de dezvoltare, conform Indexului Global Mastercard de Destinaţii Urbane 2019, cu peste 1,4 milioane de turişti care au apelat la serviciile de cazare.
„Astfel, Therme se află în top pe lista locurilor de vizitat din România, atât a  turiştilor cât şi a publicaţiilor străine precum TripAdvisor şi Culture Trip care recomandă Therme atât pentru unicitatea  experienţei dar şi pentru petrecerea sejurului în România”, spun reprezentanţii companiei.
Global Wellness Institute afirmă că economia globală din jurul wellness-ului creşte de două ori mai rapid comparativ cu rata creşterii economice.
„Şi la nivel local, din ce în ce mai mulţi români adoptă un stil de viată sănătos, incluzând în program cel puţin o vizită săptămânală la Therme pentru a se bucura de facilităţi, cele mai apreciate fiind saunele, peeling-urile  şi activităţile din piscinele cu ape minerale.  Generatia Y este segmentul de vârstă cu cel mai ridicat interes pentru echilibrul dintre viaţa personală  şi cea profesională, iar acesta lucru se observă prin creşterea vizitelor şi frecvenţei în zona Elysium”, a declarat Robert Solomon, director operaţional Therme Bucureşti.
Românii, din ce în ce mai atraşi de locuri exotice
De altfel, apetitul turiştilor români pentru destinaţii exotice a crescut considerabil. În ultimii ani, românii şi-au crescut bugetele de vacanţă, călătoresc mai des iar curiozitatea de a descoperi continente şi culturi noi i-a condus spre destinaţii exotice.
„Am constatat că românii au un apetit din ce în ce mai mare pentru cultura exoticului dar şi a activităţilor sănătoase. Tocmai de aceea am dezvoltat programe de wellness şi activităţi ce îmbină experienţele culturale inedite cu preparate şi activităţi  de care au parte în vacanţe, chiar la ei acasă”, a declarat Andrada Seitan, director comunicare Therme Bucureşti.
În cei patru ani de activitate, Therme a pus la dispoziţia clienţilor opt extinderi şi noi facilităţi: un nou corp de 4.000 mp – Galaxy Relax, cea mai mare plajă urbană din Europa – Sands of Therme, cu o suprafaţă de 30.000 mp, două parcuri tematice cu o suprafaţă de 10.000 de mp şi 20.000 de plante (Feng Shui şi Pangeea, unice în Europa) dar şi un restaurant-concept care include 12 staţii de live cooking şi 5 zone de influenţă culinară,  inspirat din viaţa exploratorului german Alexander von Humboldt.
„Totalul investiţiilor în această perioadă se ridică la peste 100 milioane de euro iar planurile de dezvoltare cu siguranţă nu se vor opri aici”, adaugă reprezentanţii companiei.
Therme Bucureşti este cel mai mare Therme din Europa, având o capacitate de 4.000 de persoane simultan indoor. Cu cele peste 880.000 de plante, pe o suprafaţă totală înverzită de 18.000 mp, la Therme Bucureşti se află cea mai mare grădină botanică de interior şi exterior din România. Vizitatorii pot admira peste 3.000 de arbuşti şi mii de orhidee la interior, dar şi 1.500 palmieri.
Cele trei restaurante Therme, The Mango Tree, Humboldt şi Greens au o capacitate totală de 800 locuri. Din punct de vedere al eficienţei energetice, Therme Bucureşti funcţionează din resurse proprii în proporţie de 80%.
În primii patri ani de activitate, cel mai mare complex de wellness, relaxare şi distracţie din Europa cu ape termale a vândut 3 milioane de cocktail-uri exotice şi peste 3,3 milioane de preparate servite.
Therme Bucureşti este construit greenfield pe un areal de 250.000 de mp, având o suprafaţă totală indoor de peste 34.000 mp şi o capacitate de 4.000 de persoane simultan indoor.

<
Transparenta face diferenta