Intra in contact cu noi

Opinii

Oreste Teodorescu: Ne merge prost pentru ca încă nu știm sa facem diferența dintre un om care se descurca in realitate cu cel care joaca perfect rolul de învingător, dar in lumea virtuală!

Publicat cu

pe

Cunoscutul jurnalist Oreste Teodorescu publica pe pagina personala de facebook un mesaj cu tâlc, intitulat ”De ce întodeauna voi alege sa țin cu bătrânii din disputele cu tinerii”.

“Bea vin vechi, citește cărți vechi, păstrează prieteni vechi”! (Sabio “Înțeleptul)

Așa cum Noul Testament împlinește Legea Veche, așa cum doar lemnele vechi ard și întrețin focul, tot astfel cum înțelepciunea Bunicilor este izvorul educației celor tineri, iar exemplele virtuții antichității asupra modernismului pot continua, putem trage o concluzie importanta: in deciziile majore, cum ar fi guvernanta, de exemplu, nu sensul dorit este important ci funcționalitatea! Ce nu înțeleg mai tinerii noștri politicieni, care nu și-au pus pielea in saramura in confruntări electorale directe, nu știu cât e prețul pâinii sau al salariului minim pe economie, este faptul ca schimbarea doar de dragul schimbării, fără o validare pe care doar timpul o poate aduce, nu se numește progres ci prostie!

Reclama

Sa dau un simplu exemplu, dacă un individ ar fi spus ca nefirescul este firesc, ca homosexualitatea este o virtute iar negarea a tot ce tine de patrimoniul unui neam este dovada progresului și a emancipării, ar fi fost considerat un nebun, dar dacă se aduna o secta in jurul unor asemenea predicate, halucinante, beneficiază de acceptare socială, întrucât se afla in evaluarea “Inter pares”, devenind chiar un onorabil partid politic…Dar dacă studiem puțin religia, istoria, filosofia și avem măcar vagi noțiuni despre teoria matematica a probabilităților știm ca oricât de frumoasa ar fi o idee, dacă este inutila nu va trece proba timpului! Când legiuitorii iudei l-au prins pe Sfântul Stefan au vrut sa-l lapideze de îndată, dar un rabin înțelept a spus: “ sa nu ne grăbim, dacă ce spune omul acesta nu vine de la Dumnezeu, vorbele lui nu vor rămâne, dar dacă cuvântul lui este al Domnului, chiar dacă îl omoram, vorbele lui vor rămâne in veci”.

Superbul eseist Nassim Nicholas Taleb trage o concluzie in “Când pielea ta e in joc”: “Cu cât o idee a rezistat mai mult, fara sa fie falsificata, cu atât mai mare este speranța sa de viața in viitor!”Pai noi credem ca proverbul “cine nu are bătrâni, sa-și cumpere”, este doar așa, o vorba in vânt? Observatorul fenomenelor concrete este infinit mai deștept decât academicianul teoriilor de laborator, deși lumea modernă pare sa-l valorizeze pe al doilea, adică pe eunucul care vede ce face sultanul in harem, dar nu poate face la fel, in schimb are păreri despre pozitiile in discuție! După 30 de ani de democrație, dintre care 25 ocupati ca jurnalist și analist, întodeauna asumat , am tras următoare concluzie observând de aproape mediul politic: cel care își asuma riscuri pentru opiniile sale va vinde mult mai putine gogoși decât panglicarul care îndruga vrute și nevrute facand pe bufonul prin diferite studiouri de televiziune, neriscand practic nimic personal…Bătrânii din politica românească, fie ei autodeclarati de stânga sau de dreapta, au învățat in timp un lucru care le scapă din vedere tinerilor și anume ca: supraviețuirea sau validarea timpului se obține doar atunci când riscurile nu te omoara! In politica nu conteaza sa câștigi dispute dar sa pierzi războiul, ci exact invers! Asta nu înțelege nici #echipacastigatoare, nici corul de plângăcioși de la Usr Plus. Ei se arunca ca niște kamikaze in dispute și rămân fără energie in război! Lumea a funcționat pana acum pentru ca s-a bazat pe clasici, pe înțelepți și bătrâni!

Astăzi, niște nebuni inconștienți vor sa dărâme clasicismul, religiile, cultura înlocuindu-le cu Rețete de laborator, utopii pe hârtie și iad in practica! Parca nu au înțeles nimic din progresismul sovietic care a murit in 1991…

Reclama

Un sondaj recent https://bcs.com.ro/…/credinte-si-valori-in-societatea… ne arată ca intr-o proporție covârșitoare, peste 60 de procente dintre romani sunt credincioși, își iubesc Tradițiile, cultura și cred in rădăcini rezistente nu in hibridizări artificiale. Bătrânii din politica știu ca supraviețuirea lor tine de satisfacerea majorității covârșitoare și nu de mofturile unor imberbi îmbătați cu lozinci stufoase și concepte sterile, frumos ambalate, ce-i drept! De dragul generației mai tinere decât mine, mai ales celor care vor sa-și riște pielea in joc, vorba lui Taleb, îmi permit sa dau gratis niște sfaturi, zic eu mult mai aplicabile decât consultantele “experților” pe bani mulți. Inspirația mea sunt izvoarele vechii înțelepciuni, fundația civilizației omenești!

1. Amintește-ți de cugetarea lui Isop: “oamenii care nu ajung la struguri se conving prea lesne ca ei sunt defapt acri!”

2. Nu uita ca “oamenii simt mult mai intens Raul decât binele, așa ca degeaba le faci bine de zece ori, daca le faci rău o singura data” ( Titus Livius)

Reclama

3. Când te lansezi in joc, reflectează la proverbul arab: “nimic nu îți scărpina mai bine pielea, decât propria unghie”! Fraților, nu puteți sa va mestecați mâncarea voastră cu dinții altuia, chiar daca acesta este de la Bruxelles, Washington, Moscova sau Beijing! 4. Sa te călăuzească in lupta, principiul spadasinului japonez, postulat de Musashi: “nu vigoarea brațului dușmanului te învinge ci moliciunea propriului brat”.

5. Când simți ca te cuprinde visarea și prea lesne te îmbeți cu apa rece Amintește-ți de înțelepciunea noastră populară: “mai bine cioara din mana, decât vrabia de pe gard”, sau poate și mai bine, găsește o soluție intr-un proverb evreiesc: “de fapt nu poți cheltuiți decât banii din buzunar, nu și pe cei din capul tău”

6. Nu nebunia unui singur individ este periculoasa, ci dementa multimilor, așa ca nu permite extremismului, fanatismului și absolutismului sa prindă rădăcini!

Reclama

7. Accepta ca și in politica, precum in viața, “mai mult înseamnă mai puțin și mai bine devine mai rău!”

8. Nu te încrede prea mult in tine, dar nici nu te subevalua!

9. Amintește-ți ca Adevarul este mult mai aproape de tine, nu-l caută prea departe! Dacă vrei sa schimbi lumea, fii gata oricand sa mori pentru ea! Cel care deplânge sărăcia globală din costumul sau de 2000 de euro este doar un impostor grețos!

Reclama

10. Cel mai important lucru este sa stii când sa te oprești! Poetul latin, Lucretiu scrie despre natura umană ca nu își pune limite, doar pentru a fi sigura ca se pedepsește!

Acum, voi conchide destul de cinic: ne merge prost pentru ca încă nu știm sa facem diferența dintre un om care se descurca in realitate cu cel care joaca perfect rolul de învingător, dar in lumea virtuală!”, scrie Oreste Teodorescu.

Reclama

Opinii

La iarnă ne încălzim cu o votkă în biroul directorului de la Termoenergetica!

Publicat cu

pe

Adrian Mircea Teodorescu este omul uns de USR director la Termoenergetica, care se află în subordinea Primăriei Capitalei, condusă de Nicușor Dan. Vă reamintim că Termoenergetica este compania municipală care se ocupă cu încălzirea bucureștenilor, cea care face datoriile pe care primarul Nicușor Dan nu le recunoaște și care poate intra în faliment.

DATORIILE!

Datoriile … trec de un miliard de lei. Ca să fim mai exacți, Termoenergetica este condusă de fapt de membri din Consiliul General, majoritatea din USR, care a numit Consiliul de Administrație.

Reclama

În CA-ul Termoenergeticii sunt oameni de nădejde, care au girul primarului, conduși cu mână forte de un membru de vază din USR, adică de Daniela Gianina Lazanu, președinte al Consiliului de Administrație al companiei municipale (Termoenergetica).

… CU MULTĂ CĂLDURĂ DIN PARTEA CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE

La o simplă căutare pe internet o găsiți pe doamna Gianina Lazanu care se recomandă ca o adeptă a profesionalismului, corectitudini, eticii, adică valorile serioase lipite de sigla partidului.

Reclama

Doamna președintă de C.A. nu știe cine este și ce face directorul Termoenergetica,  Adrian Teodorescu, și probabil cu atât mai puțin primarul în funcție Nicușor Dan.

Dacă le-ar fi păsat membrilor C.A. ai Termoenergetica de compania de care sunt răspunzători, sau măcar de lipsa căldurii și apei calde ale bucureștenilor, poate ar fi aflat că domnul Teodorescu este mai prezent în spațiul public prin imagini care-l surprind în situații degradante de ebrietate, în loc să reprezinte compania.

ALMANAHE CA PE DÂMBOVIȚA!

Reclama

Dacă membrilor Consiliul de Administrație le-ar fi păsat, ar fi aflat din septembrie 2023, de când l-au tot numit ca director general interimar pe Adrian Teodorescu, că mai fusese director la Radet prin 2015, pus de bagheta magică a lui Marean Vanghelie.

DE LA CINE VINE APA CALDĂ? … DREPTUL LA ECOLOGICĂ ȘI LICENȚĂ LA POLIȚIE!

Apoi, Adrian Teodorescu a mai trecut și prin alte joburi, dar pe unde a trecut nu a făcut purici mulți, deoarece s-au prins oamenii cu cine au de-a face! Iar ca să vă enervați și mai tare, puteți să îi consultați cv-ul aici și veți constata că a absolvit Dreptul la Universitatea Ecologică din București pe timpul când cei ce o terminau trebuiau să se ducă în altă parte să își ia licența.

Reclama

Și ca să vă enervăm și mai mult, licența dumnealui e luată la Academia de Poliție, cea în care au avut loc nenumărate scandaluri privind suspiciuni de examene ilegale.

PREOCUPARE PENTRU UN LOC CĂLDUȚ

Directorul Termoenergetica, Adrian Teodorescu pare preocupat mai degrabă de un loc călduț după cum se vede în imaginile transmise de paparazzi care l-au surprins cum doarme prin cluburile de noapte bucureștene dupǎ ce consumă… altceva decât apă caldă.

Așa că stați liniștiți, dragi bucureșteni! Dacă nu veți avea căldură la iarnă, mergeți la Adrian Teodorescu care vă servește cu o vodkă și vă încălziți imediat! Problema esta să aveți grijă să nu adormiți prin locuri publice! … Cu spălatul va fi mai greu, că de unde apă caldă?

Reclama

Poate că ar fi interesant să aflăm și la cine se duc achizițiile pe care le face Termoenergetica, măcar cu asta să ne încingem și noi puțin!

Reclama
Continua sa citesti

Opinii

Tudor Chirila nu e impresionat: ”Defilarea de 1 Decembrie e pentru hoți, ei sunt uniți!”

Publicat cu

pe

Mai sunt câteva zile până la defilarea de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, însă artistul Tudor Chirilă pare dezamăgit. El crede că românii sunt „dezbinați”.

Când cinci milioane de români trăiesc în străinătate, mulți dintre ei uscându-se de dor, că n-au plecat ca Magellan să înconjoare pământul, noi ne facem că sărbătorim unitatea națională. Pe bune, cine să ne unească? Ăia care ne fură banii și decența? Nu am ce sărbători. Singura sărbătoare e să fim conștienți că ratăm esența zilei de 1 decembrie: suntem dezbinați. Defilarea e pentru hoți, ei sunt uniți. Ceilalți, fiecare pe treaba lui. Asta e unitatea”, a scris Tudor Chirila.

Ceremoniile de 1 Decembrie

Ministerul Apărării anunţă, marţi seară, evenimentele organizate de 1 Decembrie, la Bucureşti şi Alba Iulia de 1 Decembrie. Ziua începe cu ceremonii militare, urmate de defilare. La Bucureşti, la Parada Militară Naţională vor participa peste 2.400 de persoane, iar la Alba Iulia peste 1.000 militari şi specialişti din diferite instituţii.

Reclama

”Cu prilejul Zilei Naţionale a României, Ministerul Apărării Naţionale organizează în municipiul Bucureşti, vineri, 1 decembrie, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, în memoria eroilor români care şi-au jertfit viaţa pe câmpurile de luptă, pentru împlinirea idealurilor naţionale”, anunţă Ministerul Apărării, potrivit news.ro.

Sursa citată a precizat că, la Parada Militară Naţională care va avea loc vineri, 1 decembrie, începând cu ora 11.00, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti, participă peste 2.400 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

”Totodată, în blocul de paradă vor defila aproximativ 250 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos, precum şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. Dispozitivul de defilare al tehnicii militare este alcătuit din circa 130 mijloace tehnice, iar dispozitivul aerian cuprinde 40 de aeronave militare româneşti, dintre care 23 de echipamente militare terestre şi aeriene sunt ale militarilor străini participanţi”, a mai transmis ministerul.

Reclama

Potrivit instituţiei, după încheierea ceremoniei oficiale, publicul prezent în Piaţa Arcului de Triumf va putea vizita standuri expoziţionale cu tehnică militară, care vor fi amplasate în zonă până la ora 14.00.

La Muzeul Militar Naţional ”Regele Ferdinand I” din Bucureşti va fi vernisată vineri, 1 Decembrie, de la ora 13.00, Expoziţia „Tricolorul – simbol identitar al unităţii românilor în costumul popular”. Organizarea expoziţiei se circumscrie celebrării a două evenimente importante – Ziua Naţională a României şi împlinirea a 100 de ani de la fondarea Muzeului Militar Naţional de către Regele Ferdinand I, la 18 decembrie 1923.

Evenimentele din Bucureşti se încheie vineri, 1 decembrie, de la ora 19.00, cu retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii.

Reclama

”Sărbătorirea celor 105 de ani de la Marea Unire a provinciilor româneşti într-un singur stat este onorată de militarii români prin ceremonii şi defilări cu personal şi tehnică militară în garnizoanele din ţară în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare. Totodată, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz”, precizează oficialii ministerului.

Potrivit acestora, în garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 14.00, la Monumentul „Marii Uniri” vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, activitatea fiind urmată, de la ora 15.00, de ceremonia militară, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte peste 1000 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, specialişti de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Filiala Alba-Iulia a organizaţiei Crucea Roşie Română, cu aproximativ 70 de mijloace tehnice terestre şi aeronave militare.

Din dispozitivul de defilare vor face parte militari şi tehnică de luptă din Polonia şi Franţa, care îşi desfăşoară activitatea în ţara noastră, în cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est şi Grupului de luptă al NATO de la Cincu.

Reclama
Continua sa citesti

Opinii

Nicușor Dan dă cu flit PNL: ”Noi suntem într-un context…”

Publicat cu

pe

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se declară onorat de propunerea PNL privind înscrierea în partid, dar consideră în continuare că „formula independentului susţinut de celelalte partide de dreapta” este soluţia potrivită, în vederea câştigării alegerilor locale de anul viitor, scrie Agerpres.

„Evident, mă onorează faptul că Partidul Naţional Liberal se gândeşte la mine ca la un potenţial membru. Dincolo de asta, noi suntem într-un context – alegeri locale într-un singur tur, în care avem un partid mare pe stânga, aşa cum am avut şi în 2020, şi în 2016 şi avem nişte partide medii pe partea dreaptă. Şi avem o experienţă din 2016, când fiecare din partidele astea medii şi-au pus candidaţi şi a câştigat stânga. Şi avem experienţa 2020, unde, după mult efort, s-a ajuns la o formulă în care au existat candidaţi unici şi cu o puternică presiune a publicului de dreapta, care a zis ‘scăpaţi-ne de PSD’. Eu cred că asta este soluţia în continuare, în 2024, şi mi-e greu să cred că o să poată fi candidatul unui partid susţinut de ceilalţi şi de asta formula independentului susţinut de celelalte partide de dreapta mi se pare în continuare soluţia potrivită”, a afirmat joi, la RFI, Nicuşor Dan.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi, că primarul Capitalei, Nicuşor Dan, are „o singură soluţie” dacă vrea să mai primească susţinerea liberalilor pentru un nou mandat şi anume să se înscrie în PNL.

Reclama

„Discuţia cu Nicuşor Dan este mai veche. Dumnealui a candidat la primărie şi cu susţinerea Partidului Naţional Liberal. (…) Astăzi, PNL are capacitatea administrativă, dacă ne uităm la ceea ce au realizat administraţiile liberale. Este necesar doar să vorbesc de ce a făcut Emil Boc la Cluj, ce a făcut Ilie Bolojan la Bihor, ce a făcut Ion Dumitrel în Alba, ce a făcut Gheorghe Flutur la Suceava. Deci, Partidul Naţional Liberal a demonstrat că are capacitate să administreze şi să dezvolte şi local şi regional, ca atare nu putem să nu avem un candidat în Bucureşti. Dacă Nicuşor Dan vrea să mai primească susţinerea Partidului Naţional Liberal are o singură soluţie: să se înscrie în Partidul Naţional Liberal”, a spus Nicolae Ciucă, la RFI. 

Continua sa citesti

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro