Transport
Ordin de sus: Metroul nu mai opreste in statia din Piata Victoriei!

Din cauza protestelor antiguvernamentale trenurile de metrou nu mai opresc în stațiile din Piața Victoriei conform digi24.
METROREX a decis, din cauza numărului mare de persoane, să închidă stația de metrou Piața Victoriei, ceea ce presupune interzicerea accesului călătorilor în subteran, dar şi trecerea trenurilor prin această staţie fără oprire. Stația se va redeschide la solicitarea autorităților, informează mediafax.
„Metrorex informează că, la nivelul Direcţiei Generale de Management Operaţional din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea ordinii publice, din care fac parte toate instituţiile cu atributii în asigurarea ordinii publice, s-a decis ca, astăzi, 10 august a.c., începând cu ora 20.00, staţia Piaţa Victoriei să fie închisă. Închiderea staţiei presupune interzicerea accesului călătorilor în subteran şi trecerea trenurilor prin această staţie fără oprire. Staţia se va redeschide la solicitarea instituţiilor abilitate. Măsura a fost luată pentru asigurarea siguranţei călătorilor, în contextul în care un flux mare de persoane tranzitează zona Piaţa Victoriei”, au precizat reprezentații METROREX, printr-un comunicat de presă.
Peste 10.000 de persoane protestează, la ora transmiterii știrii, în faţa Guvernului, unde s-au înregistrat câteva incidente între manifestanţi şi forţele de ordine. Pentru câteva zeci de minute, au existat îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine. Pentru că protestatarii au încercat să ocupe spațiul din fața Guvernului și au forțat gardurile, aruncând în același timp și cu pietre, sticle și alte obiecte către jandarmi, aceștia au intervenit cu spray-urile cu piper din dotare.
Unul dintre protestatarii ridicați de jandarmi din Piața Victoriei avea un dispozitiv cu electroșocuri, precizează reprezentanții Jandarmeriei Capitalei.
Transport
Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.
Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.
Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.
Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.
Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.
Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.