Bani
O mare companie românească duce Salamul de Sibiu în America

România devine eligibilă să exporte salamurile crud-uscate, categorie din care face parte și faimosul salam de Sibiu IGP. Liderul pieței, grupul Cris-Tim a jucat un rol determinant în decizia autorităților americane de resort de a permite importul acestei categorii de produse din România.
Grupul Cris-Tim, liderul pieței de mezeluri din România a fost certificat să exporte salamul de Sibiu IGP pe piața din Statele Unite în urma unui audit riguros al Food Safety and Inspection Service (FSIS) efectuat în România. Auditul a certificat că sistemul românesc de inspecție a cărnii și produselor din carne poate asigura controlul final, supravegherea și aplicarea legislației. Obținerea acestei acreditări extrem de importante economic pentru țara noastră este rezultatul unui efort conjugat al Cris-Tim și al altor producători de mezeluri din România, al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și al ambasadelor celor două țări – SUA și România.
Grupul Cris-Tim a îndeplinit toate cerințele necesare pentru a fi finalizată echivalarea sistemului de inspecție a cărnii din România cu cel din SUA. Pentru redeschiderea pieței americane pentru carnea și produsele din carne din țara noastră, echipa tehnică din cadrul Grupului Cris-Tim a fost în contact permanent cu ANSVSA, FSIS și cu Serviciul de Inspecție pentru Sănătatea Animalelor și a Plantelor din cadrul Ministerului american al Agriculturii (USDA-APHIS).
Compania a parcurs toate etapele care au permis îndeplinirea cerințelor suplimentare pe sănătate animală necesare în vederea exportului de salamuri crud-uscate din România în Statele Unite ale Americii. A fost un demers de lungă durată, în care reprezentanții Cris-Tim au participat activ la întâlnirile tehnice pe marginea cerințelor transmise de către APHIS.
,,A fost un efort de echipă în care am dezvoltat un set specific de proceduri care să poată corela constant cerințele și să asigure, în final, echivalarea sistemului de inspecție. Conducerea Grupului Cris-Tim a fost direct implicată alături de echipa tehnică internă pentru a beneficia de toate pârghiile necesare în scopul implementării cerințelor ANSVSA, FSIS și USDA-APHIS”, a declarat Cristina Licu, Director Calitate-Protecția mediului în cadrul Cris-Tim.
România este acum eligibilă să exporte salamurile crud-uscate și mai ales Salamul de Sibiu IGP și, ca de fiecare dată, Grupul Cris-Tim a dovedit că este un deschizător de drum.
,,Suntem onorați că am fost parte a proiect atât de amplu și alături de reprezentanții ANSVSA am reușit să răspundem exigențelor în materie de certificare și acreditare cerute de autoritățile americane”, a declarat și Nicoleta Ene, Director General al fabricilor de producție de mezeluri.
“Mulțumim în mod special ANSVSA, domnului președinte Alexandru Bociu, vicepreședinților și întregii conduceri pentru toate eforturile depuse. După ani de muncă susținută, este prima conducere care a făcut posibilă această realizare, cu beneficii atât pentru economia țării noastre, cât și pentru producătorii de carne din România. Totodată, mulțumirile noastre merg și către Ambasada SUA în România, către Ambasada României în SUA, cât și către ceilalți producători din România care prin eforturile depuse, au dus la obținerea acestei acreditări extrem de importante pentru țara noastră.”, a declarat și CEO-ul grupului, Radu Timiș Jr.
Fondat de familia Timiș acum trei decenii ca o mică afacere, Grupul Cris-Tim este astăzi liderul pieței de carne procesată și al pieței de ready meals, totodată un jucător important în domeniul lactatelor și al ospitalității. Grupul este și cel mai mare jucător cu capital românesc de pe piața locală care deservește 18 țări europene dintre care două în afara Uniunii Europene. Peste 35% dintre produsele exportate sunt din categoria de salamuri, urmate îndeaproape de mici, parizer, specialități și cârnați. Exportul este prioritar în strategia de creștere a Grupului Cris-Tim, cu o pondere anuală în cifra de afaceri de peste 12% la acest moment.
În 2017, Cris-Tim a lansat în premieră Eticheta Curată, devenind primul producător de astfel de produse și implicit un reper în materie de siguranță și calitate în industria alimentară.
Bani
Studiu Gfk: Puterea de cumpărare în București este dublă față de media pe țară

Județul Constanța se află, în acest an, la jumătatea clasamentului național privind puterea de cumpărare, cu o medie anuală pe cap de locuitor de aproximativ 7.740 de euro, arată un studiu realizat de compania GfK, relatează Rador Radio România.
Cea mai ridicată putere de cumpărare, de 15.300 de euro, este în București, aproape dublă față de Constanța, iar cea mai redusă, de aproximativ 4.000 de euro, este consemnată în Vaslui.
Datele studiului arată că județul Constanța nu a reușit să își valorifice eficient, din acest punct de vedere, multiplele avantaje oferite de amplasarea geografică, cu ieșire la mare, de existența portului, de resursele de energie regenerabilă și de accesul la autostradă.
La nivel european, puterea medie de cumpărare a crescut anul acesta la aproape 17.700 de euro, în timp ce România, cu nivelul de 7.740 de euro, urmează un trend descrescător și a coborât două poziții în clasament, față de anul trecut, până pe locul 33, din totalul de 42.
Bani
Sectorul care va atrage investii uriase in Romania in anii urmatori. Iohannis: ”România vrea să devină un lider în regiune”

Guvernele și companiile petroliere, prezente la Summitul pentru climă al Națiunilor Unite din Dubai, au promis să ia măsuri mai puternice pentru a combate încălzirea globală. Mai mult de 100 de țări au semnat un angajament pentru a tripla folosirea surselor regenerabile de energie până la finalul deceniului.
Pe de altă parte, peste 20 de state, între care și România, au susținut triplarea capacităților de energie nucleară ca o altă măsură de combatere a încălzirii globale. Președintele Klaus Iohannis a vorbit în cadrul conferinței ONU despre planurile de dezvoltare a producției naționale de energie nucleară, care ar corespunde cerințelor ecologice și nevoilor de stabilitate energetică.
Klaus Iohannis: Ne angajăm să finalizăm două unități noi la Centrala nuclearelectrică de la Cernavodă și să construim reactoare modulare mici în România. Aceasta este o nouă tehnologie la care colaborăm cu prietenii noștri din Statele Unite.
România vrea, de asemenea, să devină un lider în regiune în implementarea energiei nucleare. România recunoaște energia nucleară ca o sursă stabilă de energie care contribuie la securitatea energetică și decarbonizare.
Realizator: Președintele Klaus Iohannis a mai spus că, până în 2030, România își propune să reducă emisiile de dioxid de carbon cu aproximativ 80% față de nivelul din 1990. Astăzi, șeful statului român va participa la evenimentul care marchează intrarea României în Alianța Solară Internațională, al cărui obiectiv este acela de a încuraja o mai bună exploatare a energiei solare pentru a reduce dependența de combustibilii fosili.
Bani
Negoita vrea sa dea 133 de milioane de lei, bani publici, unei firme din Buzău cu cifră de afaceri 0 între 2014 și 2021. Ciolacu nu e departe

Un contract cadru de 133 de milioane de lei scos la licitație de Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, este pe punctul de a fi semnat cu o firmă din Buzău cu cifre de afaceri 0 între 2014 și 2021, după ce a fost câștigat într-o procedură de atribuire cu multe semne de întrebare, scrie g4media.ro.
Pentru îndeplinirea unei condiții-cheie de participare, societatea din Buzău are ca terț susținător o firmă din domeniul construcțiilor al cărei patron și soția lui au fost finanțatori PSD în mandatul actualului președinte al formațiunii, premierul Marcel Ciolacu.
Mai multe documente și indicii descoperite de G4Media.ro dezvăluie faptul că în spatele micii firme care țintește banii de la Sectorul 3 s-ar afla membri a două familii – Docuz și Arghir –, apropiate de actualul primar al Sectorului 3 și de președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Informația pe scurt
Primăria condusă de Robert Negoiță scoate la licitație în iunie 2023 un contract cadru pentru servicii de catering în școli în valoare de 133 de milioane de lei (27 de milioane de euro).
Pe data de 25 august, comisia de licitație a anunțat rezultatul preliminar: Pe primul loc este asocierea Gab Pavolux-Bedamiro.
Cu câteva luni înainte de licitația pentru contractul mare, de 27 milioane de euro, o școală din sectorul 3 scoate la închiriere o fostă cantină, în care primăria investise deja circa 2 milioane de euro în dotări de lux. Câștigătorul licitației:Gab Pavolux, în urma unei proceduri cel puțin discutabile.
Firma care va presta servicii de catering pentru școlile din sectorul 3 și-a asigurat, prin urmare, înainte de licitație, spațiul pentru cantină amenajat deja cu toate dotările pe banii primăriei.
Firma Gab Pavolux este deținută de Andrei Andrei, un fotomodel din Timișoara care trăiește în Dubai. Zeci de fire leagă însă firma Gab Pavolux de familia Docuz. Sorina Stan Docuz, fostă Miss Buzău, trece drept protejata premierului Marcel Ciolacu, originar și el tot din Buzău.
Bedamiro, firma care a susținut la licitație firma Gab Pavolux, are sediul tot în Buzău și este deținută de omul de afaceri Mihai Leonard Rotaru. În toamna lui 2020, la scurt timp după ce Marcel Ciolacu a devenit președinte ales al PSD, atât Rotaru, cât și soția sa, Daniela, au împrumutat acestei formațiuni politice câte 445.000 de lei pentru finanțarea campaniei electorale. Rotaru este considerat drept unul dintre apropiații premierului Ciolacu și finanțatorii de bază ai PSD.
Primarul Robert Negoiță, fostul soț al Sorinei Docuz, este puternic susținut de Marcel Ciolacu. În calitate de premier, Ciolacu a lăudat public activitatea primarului din Sectorul 3. Potrivit unor surse din PSD, Ciolacu îl susține pe Negoiță pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei.
Deși licitația organizată de primăria lui Negoiță și-a desemnat câștigătorii, pe primul loc fiind firma Gab Pavolux strâns legată de familia Docuz, contractele nu au fost încă semnate. G4Media.ro a început investigația în urmă cu câteva luni.
Ancheta pe larg în g4media.ro.
- Sectorul 62 săptămâni in urma
Achizitiile din primaria lui Ciprian Ciucu sub lupa DNA! De ce-l sustine Ciucu pe Gadiuta, exclus din USR, fara atributii?
- Imobiliare2 săptămâni in urma
ANALIZĂ: Piața imobiliară a Bucureștiului se prăbușește. Efectele economice sunt mai grave decât se bănuia
- Monden2 săptămâni in urma
Cine moștenește averea actriței Rona Hartner?
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Clanul interlop care a speriat Bucurestiul saltat de mascati. A fost luat pe sus și Nuredin Beinur, cunoscut drept „Spaima Litoralului”
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Cutremur in Jandarmeria Romana dupa ce o angajată a fost prinsă cu droguri în poșetă
- Sectorul 6o săptămână in urma
Inca un scandal de corputie in primaria lui Ciprian Ciucu! Sef la Serviciul impozite si taxe pe mana cu rechinii imobiliari!
- Stiri Bucuresti actualitate2 săptămâni in urma
Lucrurile au scăpat de sub control în București: Un șofer beat a vrut treacă cu mașina peste polițiști
- Politica2 săptămâni in urma
Nicușor Dan nu se trezește nici în ultima clipă: Decât să muncească mai bine dă Primăria Capitalei PSD-ului și Gabrielei Firea