Noul Pol de Dezvoltare al Bucurestiului: Peste 30.000 de mp pentru locuinte si spatii de birouri

0
475
Primăria Sectorului 4 a depus ce­rere pen­tru elaborarea unui Plan Ur­ba­nistic Zonal pentru terenul vi­ran de pe calea Văcăreşti, una din­tre marile zone din Capitală cu po­tenţial pentru dezvoltare imobiliară, dar care este abandonat.
„Serviciul Cadastru şi Fond Funciar din cadrul Primăriei Sectorului 4 al Municipiului Bucu­reşti efectuează o analiză în privinţa regi­mului de proprietate pentru acea zonă“, au spus reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 care nu au precizat cine sunt proprietarii tere­nurilor şi care va fi destinaţia exactă a spaţiului.
Zona este una cu indicativul CB3, adică din subzona polilor urbani principali alături de zone precum Berceni, Barbu Văcărescu, Colentina sau Orhideelor.
Potrivit anunţului de consultare asupra elaborării propunerilor depus la Urbanism, Sectorul 4, în calitate de beneficiar, doreşte sta­bilirea regulilor de construire în acord cu ten­dinţa actuală de dezvoltare a zonei.
Compania care elaborează PUZ-ul este Ve­go Concept Engineering. Aceasta lucrează şi la PUZ pentru zona de sud a sectorului 4 şi a re­a­lizat la nivelul Capitalei proiecte pentru clădiri de birouri, rezidenţiale şi comerciale.
În zona Văcăreşti, potrivit anunţurilor de pe imobiliare.ro, preţul mediu al terenului este de 400-500 de euro/mp, astfel încât întreg lotul de 32.000 mp valorează circa 13 mil. euro. De asemenea, tot potrivit siteului de anunţuri, în acea zonă, cuprinsă între calea Văcăreşti, Parcul Natural, Sun Plaza şi Asmita sunt şase loturi de vânzare, cel mai mare, de 2.243 mp având un preţ de aproape 1,7 mil. euro.
Sursa: zf.ro