Transport
Noua statie de metrou a Bucurestiului este finalizata! Incep probele pentru darea in folosinta
Linia albastră M2, una dintre cele mai lungi și mai tranzitate magistrale de metrou din București, care face legătura între nordul și sudul orașului, se prelungește cu încă o stație.
Tudor Arghezi, stația de metrou pe care Primăria Sectorului 4 a construit-o pe Șoseaua Berceni, în apropierea Șoselei de Centură, în asociere cu operatorul rețelei de transport subteran din București – Metrorex S.A., este finalizată și urmează să între în procedură de recepție și de efectuare a probelor, de către personalul tehnic Metrorex S.A. și Autoritatea Feroviară Română, pentru ca, ulterior, să fie dată în folosință călătorilor.
Urmare a unei investiții de 50 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, noua stație de metrou Tudor Arghezi este unica investiție de acest gen realizată de către o administrație locală din România. Împreună cu linia de legătură, aceasta are o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați, între stația Berceni, actualul capăt al Magistralei 2 și Șoseaua de Centură, și are un traseu cu o lungime totală de 1,6 kilometri. Stația este contruită la nivel suprateran și are un regim de înălțime de P+2E. Peronul stației se află la parter, iar zonele administrative sunt repartizate la nivelul celor două etaje. Totodată, stația Tudor Arghezi este prevăzută cu cinci zone de acces pietonal. Una dintre acestea este situată vizavi de stația de metrou și asigură legătura cu peronul noii stații, printr-un pasaj pietonal subteran, cu o lungime de 14 metri, ce traversează Șoseaua Berceni. Mai mult, accesul călătorilor pe peron este facilitat de șapte scări rulante, precum și de șapte lifturi care vor ușura accesul persoanelor cu dizabilități. Totodată, pe toată lungimea peronului, a fost montat un covor tactil de direcționare pentru persoanele cu deficiențe de vedere.
O importanță deosebită a fost acordată dotărilor și măsurilor de siguranță și protecție a călătorilor, conform normelor specific transportului cu metroul. Astfel, în stația de metrou Tudor Arghezi a fost instalat un sistem de supraveghere, format din 70 de camere video, montate atât la nivelul peronului, a celor două vestibule, cât și în cele cinci zone de acces. Totodată, stația este dotată cu centrale de detecție incendiu, cu alarmă la efracție precum și cu sisteme de tratare a aerului. De asemenea, pentru funcționarea hidranților, utilizați în caz de incendiu, stația este conectată la două surse de alimentare cu apă, una din rețeaua publică, iar cea de a doua din surse proprii (puțuri la mare adâncime). Realizarea acestor sisteme s-a efectuat cu suportul și asistența tehnică a specialiștilor Metrorex S.A., cu experiență în concepția și exploatarea transportului public cu metroul.
Toate aceste investiții au fost realizate pe de-o parte pentru a dezvolta infrastructura de metrou, un mijloc de transport nepoluant și sustenabil, care să interconecteze în viitor localitățile din zona de sud a Capitalei și care să reducă poluarea prin diminuarea numărului de mașini care intră în traficul rutier bucureștean.
În acest scop a fost proiectată și noua parcare pe care Primăria Sectorului 4 o construiește pe Șoseaua Berceni, în imediata apropiere a stației de metrou Tudor Arghezi.
Având o funcționalitate de tip PARK&RIDE, parcarea are o capacitate de 300 de locuri, atât pentru autoturisme, motociclete, cât și pentru persoane cu dizabilități și va fi dată în folosință la jumătatea anului viitor.
Realizată pe două nivele din structură metalică, având ”pereți verzi” și panouri fotovoltaice menite să asigure energia electrică necesară iluminatului propriu și funcționării instalațiilor de automatizare, această parcare îi va deservi pe șoferii care vin în Capitală dinspre localitățile învecinate. Aceștia își pot lăsă autoturismele într-un loc sigur, corespunzător amenajat pentru ca, ulterior, să-și continue călătoria spre centrul orașului cu metroul.
Lucrările de infrastructură mare realizate de Primăria Sectorului 4, singura administrație locală din România care a construit o stație de metrou, împreună cu operatorul rețelei de transport subteran din București – Metrorex S.A., sunt doar începutul proiectului de extindere a magistralei M2, dincolo de Șoseaua de Centură, până în comuna Berceni. În acest sens, încă de anul trecut, Sectorul 4 al Municipiului București a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Transporturilor, Metrorex S.A și Consiliul Judeţean Ilfov.
În momentul de față, Studiul de Prefezabilitate al extinderii magistralei M2 până în comuna Bercenu a fost finalizat și aprobat de către Metrorex S.A..
Noul traseu al magistralei M2, care pleacă de la stația Tudor Arghezi, va avea o lungime de trei kilometri ce va putea fi parcurs într-un interval de 10 minute, în condițiile în care în acest moment această distanță este parcursă, la orele de vârf, în 30-40 de minute. Traseul va avea trei stații ce vor fi prevăzute cu două linii destinate traficului de călători. Mai mult, noua infrastructură va putea asigura transportul pentru aproximativ 10.000 de oameni pe zi.
Scopul acestor investiții, însă, nu vizează doar extinderea infrastructurii de metrou la nivelul Capitalei, ci și dezvoltarea socio-economică a întregii zone metropolitane din sudul Bucureștiului.
Transport
Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala
Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.
Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.
Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.
Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.
Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.
Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București
Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont
Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.