Intra in contact cu noi

Stiri Bucuresti actualitate

Nicusor Dan s-a inteles cu rectorii marilor universitati din Bucuresti: Noi proiecte de investitii

Publicat cu

pe

Primarul general al Bucureștiului, Nicuşor Dan, şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, s-au întâlnit luni la sediul Arcub cu rectorii universităţilor de stat şi private din Capitală, potrivit unui comunicat.

Oficialii au discutat probleme precum punerea la dispoziţie a anumitor terenuri sau clădiri pentru desfăşurarea orelor de curs sau pentru înfiinţarea unor noi cămine, colaborarea în vederea organizării unui festival al universităţilor, includerea anumitor săli sau clădiri ale universităţilor în circuite turistice, înfiinţarea unui muzeu al universităţilor sau iniţierea unor campanii de promovare pe mijloacele de transport în comun.

De asemenea, rectorii universităţilor au anunțat disponibilitatea de a colabora cu Primăria Capitalei cu privire la planificarea urbană, fluidizarea circulaţiei, reabilitarea anumitor tramvaie, producerea de energie verde sau amenajarea în comun a anumitor spaţii verzi sau spaţii publice, cum ar fi zona fântânii de la Universitate.

Întâlnirea a avut ca scop colaborarea dintre Primăria Capitalei şi mediul universitar, în vederea dezvoltării Bucureştiului ca important centru academic.

Reclama

Nicuşor Dan a declarat că ”este în interesul Primăriei Capitalei să definească Bucureştiul ca un puternic pol universitar, atât în ţară cât şi în Europa de Sud-Est, oraşul nostru fiind în prezent gazdă a peste 300.000 de studenţi. Avem o miză importantă, aceea ca Bucureştiul să se definească astfel pe harta globală şi să atragă cât mai mulţi studenţi din ţară sau din străinătate. Ştiu că există un necesar de spaţii pentru dezvoltarea infrastructurii educaţionale în Bucureşti şi sunt deschis să soluţionăm această problemă, acolo unde acest lucru este posibil. Vă asigur că universităţile vor avea prioritate în tot ceea ce înseamnă autorizaţii, certificate sau documentaţii de urbanism”.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a spus că ”prin noua strategie europeană, universităţile sunt recunoscute drept un motor al schimbării şi al dezvoltării din perspectiva tranziţiei către verde, a digitalizării sau a susţinerii competitivităţii. Şi, într-adevăr, pentru dezvoltare, avem nevoie de sprijin din partea Primăriei Generale. Iar faptul că astăzi suntem aici împreună ne dă speranţă că se poate să dezvoltăm un mecanism de susţinere a mediului universitar”.

Reclama

Stiri Bucuresti actualitate

FJSC din Universitatea din București finalizează primul proiect de rebranding instituțional modern și își relansează imaginea

Publicat cu

pe

“Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării” (FJSC) din cadrul Universității din București finalizează un amplu proiect de rebranding și își lansează o nouă imagine vizuală, în colaborare cu grupul de comunicare WOPA. Aceasta este o premieră la nivel de rebranding instituțional modern: FJSC este prima instituție de învățământ superior public din România care își relansează imaginea, în linie cu așteptările și comportamentului noilor generații de studenți și profesori.

Astfel, FJSC va utiliza începând de joi, 16 martie 2023 un nou logo, ce beneficiază de un design contemporan și care ilustrează aspectele definitorii pentru prestigioasa instituție de invățământ: creativitate, claritate și transparența comunicării. Spectrul de culori utilizate în declinarea acestuia, cât și a elementelor de comunicare fizice și digitale, este unul contemporan, inspirat din platformele digitale, pentru a încuraja apropierea studenților de instituția de invățământ.

De asemenea, noul website al FJSC este gândit ca o platformă de interactivitate cu utilizatorii, după modele actuale ale celor mai importante instituții de invățământ internaționale. Cu un target dual – atât studenții existenți care au nevoie constant de informații academice actualizate pe parcursul studiilor, cât și viitorii studenți la licență sau master, liceeni sau absolvenți ai altor instituții de învățământ – website-ul și întreaga experiență online cu platformele FJSC pot influența decizii de carieră pentru viitor. Abordarea noului site a fost regândită pornind de la structură, pentru a facilita navigabilitatea și experiența utilizatorilor, iar scopul a fost de a implementa o cantitate considerabilă de informații care să poată fi accesată extrem de ușor. Acesta se regăsește la adresa: www.fjsc.unibuc.ro.

Reclama

“Peste 55% dintre absolvenții noștri profesează în domeniul studiat în facultate: Publicitate, Comunicare și Relații Publice, Jurnalism. Absolvenții FJSC sunt jurnaliștii viitorului sau viitorii strategi în comunicare și influenceri ai business-ul din România – deciziile și activitatea lor au o influență majoră atât în cadrul marilor multinaționale cât și în cadrul companiilor antreprenoriale locale. Suntem mândri să fim promotori în ceea ce considerăm a fi primul proiect major de rebranding în sistemul instituțional românesc de educație. Pentru un învățământ modern în jurnalism și comunicare, noua identitate digitală exprimă adecvarea facultății la provocările tehnologice și la impactul revoluției digitale,” declară profesorul Antonio Momoc, decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.

“Noul website și noua identitate vizuală reprezintă un proiect complex, în care partenerii grupului de comunicare Wopa, strategi și creativi, au venit cu soluții care răspund nevoilor de comunicare ale FJSC. Felicit agenția pentru deschiderea cu care am colaborat, pentru propunerile creative și modul exemplar în care au implementat pro bono propunerile tehnice venite din partea beneficiarului, precum și așteptările colectate de în ultimii ani la profesorii de comunicare din facultatea noastră”, subliniază Dan Podaru, prodecan FJSC.

Noua identitate vizuală FJSC va fi lansată joi, 16 martie, iar în cadrul evenimentului de lansare vor lua cuvântul prof. univ. dr. Laura Comănescu, prorector al Universității, decanul FJSC – Antonio Momoc, prodecanul FJSC – Dan Podaru, Ionuț Datcu – CEO Wopa Communication, Andreea Bozoi – Managing Director, Fortuners, jurnaliștii Cosmin Stan (ProTV), Lavinia Petrea (ProTV), Paula Herlo (ProTV), Lucian Mandruță (DigiFM), Ligia Munteanu (Digi24), Tudor Mușat (B1 TV).

Reclama

Domeniul comunicării a înregistrat o creștere importantă în ultimii ani, în contextul accelerării investițiilor străine și a necesității de specialiști pregătiți pe acest segment. Doar în anul 2022, pe segmentul local de advertising, investițiile au depășit valoarea de 600 de milioane de euro, potrivit datelor industriei.

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universității din București este prima facultate de jurnalism înființată după 1989, prin Hotărârea de Guvern nr. 55 din 19.01.1990 și formează încă de la înființare studenți în trei specializări la nivel licență: Jurnalism, Publicitate, Comunicare și Relații Publice. Printre absolvenții FJSC se numără Petrișor Obae (paginademedia.ro), Alex Nedea (recorder.ro), Corina Caragea (ProTV), Tudor Mușat (B1TV) sau Luca Niculescu, fost jurnalist, fost ambasador, secretar de stat special pentru aderarea la OCDE.

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București este acreditată de ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în învățământul Superior) și membră a Asociației Europene de Formare în Jurnalism (EJTA) și a Institutului European pentru Educație în Comunicații Comerciale. Profesionalizarea presei, responsabilitatea față de interesul public, etica profesională în comunicarea publică, educația media, alfabetizarea digitală, combaterea dezinformării reprezintă valorile prin care aceasta încurajează o cultură politică a participării  democratice. Misiunea FJSC este una strategică de formare a unor jurnaliști și comunicatori responsabili cu obiectivul major al informării corecte a opiniei publice, al promovării valorilor libertății și democrației contemporane. Facultatea are misiunea de a răspunde nevoilor de formare profesională, de a forma specialiști, dar și cetățeni responsabili.

Reclama
Continua sa citesti

Stiri Bucuresti actualitate

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunţă că 466 de noi locuri de parcare sunt amenajate în aceste zile

Publicat cu

pe

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunţă că 466 de noi locuri de parcare sunt amenajate în aceste zile şi că în decurs de un an numărul locurilor publice de parcare a crescut de la 10.462 la 28.185.

„Astăzi, Compania Municipală Parking Bucureşti amenajează noi locuri de parcare pe străzile Dumbrava Roşie, Calea Plevnei, B-dul Unirii şi Nerva Traian. În funcţie de vreme, echipele CMPB vor lucra şi în weekend, urmând să fie realizate, în total, 466 de noi locuri publice de parcare. În martie 2022, Primăria Capitalei, prin CMPB, avea în exploatare 10.426 de locuri de parcare. Într-un singur an, aproape am triplat numărul locurilor publice de parcare. Astăzi Municipalitatea administrează 28.185 de locuri marcate cu albastru”, a scris viceprimarul, pe Facebook.

El a estimat că în perioada 2023 – 2024 vor fi înfiinţate în jur de 85.000 de noi locuri parcare în interiorul Inelului Central, potrivit Agerpres.

Reclama

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a subliniat vineri importanţa proiectării de noi locuri de parcare în zona centrală şi de nord.

„Ce mă interesează pe mine foarte tare este să terminăm proiectarea locurilor de parcare din zona centrală şi din zona de nord. Ne-am stabilit un termen optimist pentru luna mai a acestui an, pentru a începe să marcăm noi locuri de parcare în zona centrală şi de nord. Într-adevăr, pe ceea ce înseamnă controlul a ce se întâmplă pe parcarea în Bucureşti sunt lucruri de îmbunătăţit semnificativ”, a spus Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă.

El a estimat că în prezent Compania Parking încasează aproximativ 2 milioane de lei pe lună, dar a subliniat că obiectivul autorităţii locale nu este taxarea populaţiei, ci încurajarea folosirii transportului public.

Reclama

„Obiectivul nostru nu este să luăm bani de la oameni. Obiectivul nostru este – prin a oferi condiţii mai bune de transport public şi prin taxarea parcării – să convingem oamenii, spre beneficiul tuturor, să se mute din maşina proprietate personală către transportul public. Banii pe care îi încasează compania sunt de ordinul 2 milioane de lei pe lună, cam aşa”, a spus Nicuşor Dan.

Continua sa citesti

Stiri Bucuresti actualitate

Nicusor Dan: ”Invit elevii bucureşteni să se înscrie în sistemul de învăţământ dual din Capitală”

Publicat cu

pe

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, invită elevii să se înscrie în sistemul de învăţământ dual din Capitală, unde sunt disponibile peste 800 de locuri pentru anul şcoar 2023 – 2024. Primarul prezintă şi avantajele acestui sistem, potrivit news.ro.

”Invit elevii bucureşteni să se înscrie în sistemul de învăţământ dual din Capitală, unde sunt disponibile peste 800 de locuri pentru anul şcolar 2023 – 2024. Programul cuprinde specializări din mai multe domenii, durata studiilor este de 3 ani, iar absolvenţii vor avea numeroase oportunităţi în identificarea unui loc de muncă şi dezvoltarea unei cariere după finalizarea cursurilor”, a scris, miercuri, pe Facebook, Nicuşor Dan.

Acesta a precizat că învăţământul profesional în sistem dual este dedicat elevilor şi tinerilor cu vârsta de până în 26 de ani absolvenţi de clasa a VIII.

Reclama

De asemenea, primarul prezintă avantajele sistemului de învăţământ dual:

Bursă lunară de la operatorul economic şi de la stat

Practică la operatori economici de top

Reclama

Premii pentru stimularea performanţei

Diplomă recunoscută la nivel european

Siguranţa unui loc de muncă după absolvire

Reclama

Posibilitatea continuării studiilor

”Sistemul de învăţământ dual este bazat exclusiv pe iniţiativa operatorilor economici interesaţi în formarea profesională de calitate, dispuşi să investească, în baza unui parteneriat cu şcolile şi primăriile, pentru a-şi asigura resursa umană calificată, în calitatea lor de potenţiali angajatori”, a mai transmis primarul general.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani3 ore in urma

Polițist din București, prins în flagrant de DNA când primea 10.000 de euro mită

Fostul agent de Poliţie judiciară din Bucureşti prins în flagrant când primea 10.000 de euro de la o femeie căreia...

Timp liber8 ore in urma

Târg de adopţii pentru căţei al ASPA, organizat sâmbătă în Parcul Circului

Primăria Municipiului București, prin Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), organizează sâmbătă, 25 martie, între orele 11:00 și 17:00, primul târg de...

Transport9 ore in urma

Atac cibernetic împotriva aeroportului Otopeni: Amenintare cu bomba la bordul unui avion Tarom

În cursul nopții a fost declanșat un atac cibernetic împotriva aeroportului Otopeni, ceea ce a întârziat cursele TAROM pe direcțiile Cairo, Tel Aviv...

Bucurestio zi in urma

Directorul Sălii Polivalente din București, trimis în judecată de către DNA

Procurorii DNA au decis trimiterea în judecată a primarului comunei Bălușeni, județul Botoșani, și a directorului Complexului Sportiv Național (CSN)...

Transporto zi in urma

Stelian Bujduveanu, viceprimarul Bucureștiului: 2.3 miliarde de lei pentru modernizarea șinelor de tramvai și a flotei de transport

Stelian Bujduveanu, viceprimarul municipiului București, anunță două proiecte pentru dezvoltarea transportului public. Un proiect în valoare de 2 miliarde de...

Transport2 zile in urma

Primaria Capitalei a primit 11 oferte pentru reabilitarea a 50 de kilometri de linii de tramvai

S-a încheiat etapa de depunere a ofertelor în cadrul licitaţiei pentru reabilitarea a 50 de kilometri de linii de tramvai...

Reclama

La mare cautare

%d blogeri au apreciat: