Intra in contact cu noi

Bucuresti

Nicuşor Dan anunţă atribuirea contractelor pentru reabilitarea a 210 kilometri de reţea de termoficare, cu fonduri UE

Publicat cu

pe

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, că a fost încheiată achiziţia pentru reabilitarea a peste 210 kilometri de reţea de termoficare cu fonduri UE, relatează Agerpres.

El a precizat, într-o conferinţă de presă, la sediul municipalităţii, că este vorba despre un contract în valoare de 260 de milioane de euro, dintre care 200 de milioane de euro bani europeni. Pentru restul sumei, Primăria Capitalei intenţionează să contracteze un împrumut.

Au fost atribuite contractele de proiectare şi execuţie pentru cinci tronsoane, iar toţi constructorii sunt români. Termenul de finalizare a lucrărilor este de patru ani.

Potrivit lui Nicuşor Dan, lucrările vor începe în primăvara anului viitor.

Reclama

Este vorba de cinci tronsoane, fiecare având aproximativ 50 de kilometri. Pe fiecare tronson va lucra o asociere de constructori, toţi fiind români.

Cele cinci contracte de proiectare şi execuţie au fost câştigate de către următoarele firme:

– Magistrala II Sud: Asocierea Elsaco Electronic SRL – SC Sicor SRL – SC Energomontaj SA, având subcontractanţi pe ADREM Engineering SRL şi RDC General Contractor SRL – valoare 300.187.509 lei;

Reclama

– Magistrala II-III Grozăveşti: Asocierea Elsaco Electronic SRL – SC Sicor SRL – SC Energomontaj SA, având subcontractanţi pe ADREM Engineering SRL şi RDC General Contractor SRL – valoare 168.150.000 lei;

– Magistrala V Grozăveşti: Asocierea Construcţii Erbaşu SA – Consix Construcţii SRL, având subcontractanţi Erbaşu Edil Construct SA, Erbaşu Total Construct SA şi Elsaco Electronic SRL – valoare de 257.313.061 lei;

– Magistrala Progresu – Berceni: Asocierea Construcţii Erbaşu SA – Consix Construcţii SRL, având subcontractanţi Erbaşu Edil Construct SA, Erbaşu Total Construct SA şi Elsaco Electronic SRL – valoare de 315.951.133 lei;

Reclama

– Magistrala II Sud, II-III Grozăveşti, V Grozăveşti, Progresu – Berceni, II Vest, I-II-III Vest: Asocierea Energomontaj – SC Elsaco Electronic SRL – Sicor SRL – IPCT Instalaţii SRL, având subcontractant pe RDS General Contractor SRL – valoare 268.600.000 lei.

Bucuresti

Rusia ataca declaratia NATO de la Bucuresti: Nu face altceva decat sa demonizeze Rusia!

Publicat cu

pe

Declarația comună adoptată la București în urma reuniunii miniștrilor de externe ai NATO sugerează că alianța nu este interesată de o înțelegere politică și diplomatică în Ucraina, a spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova.

„Nu pot ignora declarația miniștrilor de externe ai țărilor membre NATO. Această declarație a fost adoptată în cadrul ședinței Consiliului Alianței la nivelul miniștrilor de externe din 29-30 noiembrie de la București. Formularea conținută în document indică faptul că NATO nu este absolut interesată de o soluție politică și diplomatică în Ucraina”, a spus ea. „Țările NATO încearcă să acuze partea rusă de acte criminale și atrocități comise de forțele armate ale Ucrainei cu acordul total al sponsorilor occidentali ai regimului de la Kiev”.

Potrivit lui Zakharova, linia NATO, care a fost adoptată după lovitura de stat din Ucraina din februarie 2014, a fost continuată „să albească regimul de la Kiev și, în consecință, să demonizeze Rusia pentru a justifica relevanța Alianței Nord-Atlantice”.

Astfel, țările din blocul comunitar acuză Rusia că a perturbat aprovizionarea cu alimente la nivel mondial, „deși Moscova a fost cea care a oferit modalități reale de a rezolva” această problemă. „O încercare de a trage Rusia la răspundere pentru incidentul cu racheta ucraineană care a căzut pe teritoriul Poloniei pare flagrantă”, a adăugat diplomatul.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Celebrul TIR publicitar al Coca-Cola a luat foc in Bucuresti

Publicat cu

pe

Un incendiu violent a avut loc marți seara, pe șoseaua Giurgiului, din Bucureşti, la intersecția cu Drumul Găzarului.

Un TIR al companiei Coca Cola, asociat în campaniile publicitare cu venirea lui Moș Crăciun, s-a aprins în mers.

Potrivit imaginilor surprinse de trecători, focul a izbucnit violent în partea din față a remorcii și s-a răspândit cu repeziciune la prelată.

Autotrenul a fost oprit de șoferi, iar reprezentanții ISU transmit că șoferul a reușit să decupleze și să salveze de la incendiu capul tractor. 

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Liderii NATO din toata lumea vin la Bucuresti saptamana aceasta: Antony Blinken și Jens Stoltenberg, primii pe lista!

Publicat cu

pe

Bucureștiul va fi centrul NATO, pentru următoarele 3 zile. Ministeriala NATO va avea loc în România, iar președintele Klaus Iohannis se pregătește să îi primească pe secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, dar și pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Pentru bucureșteni, ministeriala NATO va veni cu restricții de circulație, care vor provoca haos în trafic. Zona Arcului de Triumf și până la Palatul Parlamentului va fi aproape închisă.

Tot evenimentul va începe la o oră de vârf pentru traficul din București, în jurul orei 16.00.

Capitala României găzduieşte, în această săptămână, Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Pentru a marca acest eveniment, primul de nivel înalt al Alianţei într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare a NATO, după agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, Arcul de Triumf este iluminat în albastru, iar în arcada monumentului sunt arborate drapelele României şi steagul NATO.

Tot în acest context, Primăria Capitalei a anunţat că sunt amplasate aproximativ 2.400 de steaguri tricolore şi NATO în zona centrală a oraşului, până la ieşirea din Bucureşti spre Aeroportul Otopeni (zona Podului Băneasa).

Logoul Reuniunii miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre NATO, care va avea loc marţi şi miercuri, este prezentat în aceste zile pe panouri electronice în oraş.

Potrivit Ministerului de Externe, în mijloacele de transport STB rulează un material informativ ce prezintă pe scurt rolul Alianţei Nord-Atlantice.

Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre NATO este găzduită, în numele României, de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Continua sa citesti
Reclama
Bucuresti11 ore in urma

Rusia ataca declaratia NATO de la Bucuresti: Nu face altceva decat sa demonizeze Rusia!

Declarația comună adoptată la București în urma reuniunii miniștrilor de externe ai NATO sugerează că alianța nu este interesată de...

Politica11 ore in urma

USR-ul lui Drula se intelege de minune cu PSD-ul lui Dragnea: Zeci de mii de euro dati pe ascuns!

România TV a publicat o anchetă prin care dezvăluie că „USR a plătit zeci de mii de euro agenției de...

Transport17 ore in urma

Treaba de mantuiala inaugurata cu mare fast: Pasajul Domnești are deja crăpături. ”Au receptionat niste rebuturi!”

Pasajul Domnești are deja crăpături în structură deși a fost inaugurat de puțin timp. Anca Alexandrescu a arătat, în emisiunea...

Bucuresti17 ore in urma

Celebrul TIR publicitar al Coca-Cola a luat foc in Bucuresti

Un incendiu violent a avut loc marți seara, pe șoseaua Giurgiului, din Bucureşti, la intersecția cu Drumul Găzarului. Un TIR...

Imobiliare2 zile in urma

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, audiat la DNA în legătură cu plângerea pe care a depus-o privind autorizarea unui PUZ pe bulevardul Primăverii 1

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a sosit, marți dimineață, la sediul DNA, pentru a fi audiat în legătură cu plângerea pe...

Sectorul 42 zile in urma

In sectorul 4 strazile si marile bulevarde sunt spalate si igienizate in fiecare noapte

Cineva trebuie să se ocupe de îndepărtarea resturilor și mizeriei lăsate peste zi de către cei mai neglijenți și mai...

Reclama

La mare cautare