Intra in contact cu noi

Timp liber

Mircea Baniciu, Nicu Alifantis şi Paula Seling canta la Targul de Craciun Bucuresti, in Piata Constitutiei

Publicat cu

pe

Mircea Baniciu, 2 Gents, Paula Seling, Iana Novac, Narcisa Suciu şi Nicu Alifantis se numără printre artiştii care vor urca pe scena din Piaţa Constituţiei, la Târgul de Crăciun în perioada 22 – 26 decembrie, relatează News.ro.

Concertele încep joi seara cu Miruna Ionescu, acompaniată de taraful talentatului violonist Valentin Albeşteanu. Faimosul cantautor, membru fondator al trupei Pasărea Colibri şi fostul solist al formaţiei Phoenix, Mircea Baniciu completează programul artistic al serii.

Vineri, artista Maria Coman va susţine un recital de colinde şi muzică bizantină alături de The Choir. În aceeaşi seară, Ciprian Rogojan, fondator al proiectului 2 Vibes Symphony şi al formaţiei Sistem, şi Doru Todoruţ, solistul trupei DeepCentral, aduc muzica cultă mai aproape de public într-un concert special 2 Gents în care melodii reprezentative din diverse genuri şi perioade sunt reorchestrate pentru a oferi experienţe sonore noi.

Reclama

În seara de Ajun, Paula Seling va susţine un concert de colinde. Câştigătoare a Trofeului Cerbul de Aur în 2002 şi artista ce a reprezentat România la două ediţii ale concursului Eurovision, Paula Seling va interpreta pe 24 decembrie cântece de pe cel mai recent album, lansat în urmă cu doar câteva zile, intitulat „Cel mai frumos colind”.

Numită „vocea de aur de peste Prut“, Iana Novac a pregătit un cadou muzical pentru publicul prezent sâmbătă seara la Târgul de Crăciun Bucureşti. Pe 24 decembrie, soprana de pop-opera Iana Novac întregeşte atmosfera sărbătorilor de iarnă cu melodii originale de Crăciun.

În prima zi de Crăciun, bucureştenii sunt invitaţi să asculte colinde româneşti interpretate de Narcisa Suciu. Cunoscută pentru cele două albume de Crăciun, artista folk cântă pe 25 decembrie colinde populare rare culese de la mănăstiri din Maramureş, cântece ritualice dar şi prelucrări folclorice şi titluri îndrăgite, precum „Amu-i Sara de Crăciun”, „Colindul cerbului”, „Ce-aţi văzut păstori”.

Reclama

Nicu Alifantis colindă pe 26 decembrie într-un concert care încheie ediţia din acest an a Târgului de Crăciun Bucureşti 2022. Muzician, poet şi actor, artistul folk aduce în Piaţa Constituţiei „Ajunul din copilărie”, „Moşul Iene”, „Baba Dochia”, „Aripi de zăpadă” sau „Miraj de iarnă”.

Vor fi colinde corale, muzică de fanfară şi muzică populară în interpretarea unor coruri de copii, grupuri vocale, ansambluri de instrumentişti şi interpreţi de muzică populară în concertele din perioada 22-26 decembrie.

Târgul de Crăciun Bucureşti 2022 se alătură acţiunii globale „Lights for Ukraine” prin închiderea simbolică a bradului iluminat din Piaţa Constituţiei în seara zilei de 21 decembrie, între orele 20.00 şi 21.00, şi timp de un minut în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, de la ora 19.00. Acţiunea este lansată pe plan internaţional de Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei în parteneriat cu platforma United24 ca o modalitate de a atrage atenţia asupra situaţiei din Ucraina, în special asupra întreruperilor decurent pe scară largă. La nivel local, „Lights for Europe” este implementată de Ambasada Ucrainei în România cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti.

Reclama

Printre cele mai aşteptate momente ale Târgului, întâlnirile cu Moş Crăciun din Piaţa Constituţiei continuă în fiecare zi în zona bradului. Moş Crăciun şi spiriduşii săi îi aşteaptă pe cei mici joi, 22 decembrie, între orele 15.00 şi 21.00, iar vineri, 23 decembrie, şi sâmbătă, 24 decembrie, între orele 12.00 şi 21.00.

Programul artistic la Târgul de Crăciun Bucureşti este realizat cu sprijinul Cantus Mundi. Programul integral al concertelor este disponibil pe pmb.ro, arcub.ro, proedus.ro, creart.ro.

Târgul de Crăciun Bucureşti este deschis zilnic, până pe 26 decembrie. În perioada 21-23 decembrie şi pe 25 decembrie, între orele 12:00 şi 23:00, iar pe 24 şi 26 decembrie, între orele 10:00 şi 23:00.

Reclama

Timp liber

Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Publicat cu

pe

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.

Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.

Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:

Reclama

„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.

Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.

Reclama

Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.

Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.

Reclama
Continua sa citesti

Timp liber

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

Publicat cu

pe

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.

Reclama




De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.

Continua sa citesti

Timp liber

West Side Christmas Market are program special de Craciun

Publicat cu

pe


Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.

Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.

Programul concertelor:

Reclama
  • The Motans – miercuri, 20 decembrie;
  • Vunk – joi, 21 decembrie;
  • Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
  • Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
  • Romanița – duminică, 24 decembrie.

Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.

Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.

Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:

  • Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
  • Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.

Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.

În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.

Reclama
Continua sa citesti

La mare cautare