Transport
Ministrul transporturilor se face ca nu vede incendiul de la metrou. Daca era in opozitie cerea demisii

Cauza probabila a incendiului de la metrou a fost o flacara la o cutie cu conductori la nivelul sinei, de la care s-au inregistrat degajari de fum in zona Piata Romana, a declarat seful ISU Bucuresti-Ilfov, Orlando Schiopu.
„Cauza incendiului – se pare ca a fost vorba de un conductor la o sina de transport”, a precizat Orlando Schiopu, citat de Agerpres.
La fata locului au fost mobilizate 20 de autospeciale de stingere, 39 echipaje SMURD si Detasamentul Special de Salvatori.
„La locul interventiei au fost dizlocate 31 de echipaje de prim-ajutor – practic toate echipajele de prim-ajutor disponibile la acel moment in Bucuresti, cinci unitati de Terapie Intensiva mobile si o autospeciala de transport victime multiple. Pentru mai multa siguranta a fost mobilizat si spitalul mobil si am avut si un echipaj de la serviciul de ambulanta de tip B2. In acest timp, colegii de la ambulanta au preluat activitatea noastra, pentru ca toate resursele au fost dizlocate aici”, a declarat, marti, medicul sef al SMURD Bucuresti, Bogdan Oprita.
El a precizat ca au fost asistate un numar de 25 de persoane, dintre care doua au fost transportate la Spitalul Floreasca, deoarece expunerea la fum si stresul le-au provocat activarea unor patologii preexistente.
Prefectul Capitalei, Toni Grebla, a declarat, marti, ca va fi declansata o ancheta pentru a se determina cauza incendiului de la statia de metrou Piata Romana.
„Va fi facuta o ancheta pentru a determina cauza acelui incendiu si, de asemenea, vor fi luate masuri corespunzatoare in functie de concluziile anchetei. Au fost suficienti pompieri care au ajutat de dirijarea persoanelor spre iesirile de metrou. Dupa parerea mea, s-a actionat profesionist”, a afirmat Toni Grebla, prezent la fata locului.
Transport
Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.
Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.
Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.
Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.
Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.
Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.







