Intra in contact cu noi

Bucuresti

Mesajul Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti pentru credincioșii catolici care sărbătoresc Paștele

Publicat cu

pe

Creştinii catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului – Paştele, cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Învierea lui Cristos din morţi trebuie să-i facă pe oameni să descopere minunea normalului, a transmis purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, Francisc Doboş.
„În Zilele Pascale trăim Moartea şi Învierea lui Cristos. Aşa zicem noi, dar asta poate să rămână doar o lozincă sau o celebrare la care putem participa frumos. Dar noi, creştinii, avem nevoie de minunea normalului, adică cea mai mare minune – Învierea lui Cristos din Morţi – să ne facă să descoperim normalul, să ne pună în valoare faptul că ne-am născut ca să trăim, să descoperim extraordinarul din lucrurile normale, cotidiene, să descoperim prezentul din fiecare prezenţă, ceea ce este senzaţional din fiecare senzaţie şi incredibilul din ceea ce este vizibil, adică normalitatea vieţii”, a declarat pentru Agerpres Doboş.
El consideră că „Învierea nu trebuie să ne facă să căutăm doar relicve, doar minuni, ori să ne facă să punem mâna pe Dumnezeu doar pentru folosul nostru”.
„Pentru că noi nu avem nevoie doar să-l atingem pe Dumnezeu, ci să ne hrănim din Dumnezeu. Cea mai mare minune pe care foarte puţini o observă este tocmai viaţa. Şi, în aceste Zile Pascale, trăind toate aceste sentimente şi simţăminte de suferinţă, de pasiune, de durere ale lui Hristos, dar şi ale noastre – aceasta trebuie să ne facă să deschidem ochii la zilele noastre, la ceea ce vedeam deja, la ceea ce am văzut o viaţă întreagă, dar nu am gustat sau nu am ştiut să interpretăm”, spune pr. Doboş.
Acesta a îndemnat la „ieşirea din Moarte spre Viaţă pentru a dărui Viaţa la rândul nostru, nu pentru a o lua”.
„Şi Învierea lui Cristos să devină acea lumină prin care noi descoperim în lucrurile de fiecare zi legătura şi prezenţa Divinului şi a Cerului în normalitatea vieţii noastre şi în zilele din timpul săptămânii, nu doar din momentele extraordinare ale vieţii. Pentru că extraordinarul după Învierea lui Cristos este atât de normal… Înainte de Învierea din Morţi, printre minunile pe care le-a făcut Cristos, este şi aceea de a înmulţi pâinile şi peştii. Dar cum îşi petrece Cristos înviat din morţi Veşnicia? Nu doar înmulţeşte, ci acum stă la masă şi le găteşte Apostolilor. Devine master cheful ucenicilor, adică nu are nimic mai bun de făcut decât să stea pe malul lacului şi să le gătească peşti. Viaţa e atât de frumoasă! Învierea din Morţi ne învaţă să preţuim ceea ce avem şi nu ştiam, să vedem divinul din uman şi să descoperim că viaţa noastră, atunci când ne-am născut, e atât de divină”, a spus Francisc Doboş.
El a urat tuturor „un Paşte de trăit şi nu doar de povestit, o Înviere a lui Cristos de trăit, în propria istorie şi în propria carne, în propria familie”.
„Un Paşte binecuvântat tuturor! Cristos a Înviat!”, a fost urarea purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, Francisc Doboş.
Creştinii catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului – Paştele, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
Paştele îşi trage denumirea de la cuvântul ebraic „Pesah” al vechilor iudei, care înseamnă „trecere”.
Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă, iar mai apoi, trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertatea deplină, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal.
Dacă mielul pascal a prefigurat încă de atunci sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Isus Cristos, sărbătoarea de Paşte a continuat să reprezinte pentru fiecare om în parte şi pentru întreaga omenire o trecere, atât de la moarte la viaţă, cât şi de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu.
Trecerea de la rău la bine, de la păcat la virtute se face printr-o stăruinţă continuă din partea omului, ajutat de harul dumnezeiesc, pentru purificarea şi transformarea sufletului, pentru abandonarea patimilor şi dobândirea curăţiei inimii.
Modul sărbătoririi Paştelui a fost diferit de-a lungul timpului, deşi în esenţă s-a păstrat ca în primele veacuri. Pentru creştinii primelor secole, Învierea Domnului era cel mai mare eveniment din istoria mântuirii noastre, care stă la temelia Bisericii creştine.
Noaptea de Paşte era petrecută în biserici în priveghere şi rugăciune. În cursul ei avea loc botezul catehumenilor (candidaţii la botez), iar momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie, cu săvârşirea Sfintei Jertfe şi cu lumini multe, semn al bucuriei şi luminării duhovniceşti.
Cei care primiseră botezul chiar în acea noapte îşi puneau acum haine albe şi purtau făclii luminoase, penitenţii (cei care fuseseră excluşi un timp din comunitatea credincioşilor din cauza păcatelor) erau reprimiţi în comunitate, împăraţii eliberau prizonieri şi se făceau fapte de milostenie. Sărbătorirea Paştelui se prelungea o săptămână întreagă, săvârşindu-se în fiecare zi Sfânta Liturghie, la care toţi credincioşii se împărtăşeau cu Sfintele Taine ale lui Cristos. Era interzisă participarea creştinilor la spectacolele, jocurile şi petrecerile păgâne.
În duminica Paştelui, în faţa a mii de credincioşi, Papa celebrează mesa de Înviere, în Piaţa San Pietro. De la balconul bazilicii, Suveranul Pontif rosteşte, în zeci de limbi, tradiţionalul mesaj de Paşte şi binecuvântarea ”urbi et orbi”.
Liturghia zilei de Paşte se celebrează cu mare solemnitate duminica. În locul actului penitenţial, se face stropirea cu apă binecuvântată în noaptea precedentă, pentru a aminti de botez. Lumânarea pascală este pusă lângă amvon sau lângă altar şi rămâne acolo tot timpul pascal, iar la celebrările liturgice mai solemne ale acestui timp, adică la Liturghie, la Laude şi la Vespere, va fi aprinsă, până în duminica Rusaliilor.

Bucuresti

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Publicat cu

pe

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.

Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.

De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.

Reclama

Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.

Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.

Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Publicat cu

pe

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.

„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Reclama

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.

De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.

În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.

Reclama

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Publicat cu

pe

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.

Reclama

Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:

“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!

Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.

Reclama

Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.

Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.

Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani4 ore in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti4 ore in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica2 zile in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti2 zile in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare