Mentalitate PSD: Codrin Stefanescu spune ca politistii bucuresteni nu trebuiau sa aplice legea in cazul Ilie Nastase!

0
458

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, cere un comportament diferit atunci când vine vorba despre Ilie Năstase, care s-a ales vineri cu două dosare penale în șase ore. Prima dată, fostul jucător de tenis a fost surprins conducând mașina cu o alcoolemie de 0,55 mg/l în aerul expirat, apoi a fost oprit când a condus un scuter și a depășit linia continuă, deși permisul îi fusese suspendat la abaterea de mai devreme.
Ilie Năstase e Ilie Năstase! E bun național, brand de țară, nume, mândrie patriotică, idol al multor generații. Nu-l abuzezi, nu-l umilești, nu-i pui cătușe, nu-l trântești pe caldarâm. Respect pentru Ilie!”, a scris Codrin Ștefănescu, pe Facebook.
El a pus la finalul comentariului său și o inimioară.
Penru comportamentul său, Ilie Năstase a primit două amenzi, în valoare cumulată de 2.305 lei, s-a ales cu două dosare penale şi suspendarea permisului de conducere.
Fostul sportiv susține că polițiștii l-au bruscat și l-au rănit, atunci când l-au reținut și l-au încătușat și a anunțat că își va scoate un certificat medico-legal, apoi va face plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde va cere daune de ordinul milioanelor de euro.
Pe de altă parte, Poliția Rutieră a precizat ieri că există înregistrări la dosar în care se arată că polițiștii au intervenit conform procedurile legale și „fără a ține cont de calitatea persoanei”. Anchetatorii au spus și că el a oprit inițial la semnalul polițistului și „în urma unor discuții sumare cu agentul de poliție s-a pus în mișcare, fără a avea acceptul acestuia”.
Conducătorului auto i s-a cerut să se legitimeze și, întrucât emana vapori de alcool, i s-a cerut să se supună testării cu aparatul etilotest. Persoana în cauză a refuzat acest lucru, a devenit agresiv, motiv pentru care a fost necesară încătușarea acestuia”, a declarat comisar şef de poliţie Victor Gâlceavă.

<