Transport
Masina inghitita de asfalt, in zona Gorjului din Bucuresti

Potrivit martorilor de la faţa locului, un autoturism ar fi fost înghiţit de craterul format după surparea asfaltului. La faţa locului au intervenit agenţii Poliţiei Locale Sector 6, care au scos maşina din groapă.
Martori la acest incident au declarat, pentru MEDIAFAX, că nimeni nu a fost rănit.
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au precizat, pentru MEDIAFAX, că incidentul a fost anunţat prin sistemul de urgenţă 112.
„Surparea asfaltului în pe str. Dezrobirii, zona Gorjului s-a produs în urma trecerii unui camion de mare tonaj. Incidentul a fost anunţat prin 112. Lucrătorii RADET, care au efectuat mai multe lucrări în zonă, au delimitat perimetrul, astfel încât să nu se producă accidente. Nici o persoană nu a fost rănită şi niciun autoturism “înghiţit” de crater. Pentru intervenţii şi remedieri, la faţa locului se află în acest moment agenţii Poliţiei Locale Sector 6, inspectori ai Serviciului Disciplina în Construcţii şi reprezentanţi ai administratorului drumului, Administraţia Străzilor, din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, arată sursa citată.
Reprezentanţii Apa Nova Bucureşti anunţă, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, că marţi, la ora 10:50, Poliţia Rutieră a sesizat prin staţia radio Apa Nova Bucureşti privind apariţia unei tasări pe strada Dezrobirii.
„Echipele operaţionale ale Apa Nova Bucureşti s-au deplasat în regim de urgenţă la adresa indicată şi au constatat la ora 11:15 tasarea accentuată a carosabilului, pe banda a doua de circulaţie, pe o suprafaţă iniţială de 4 mp. Echipele noastre au semnalat zona şi au constatat că această surpare nu se datorează reţelelor de apă potabilă şi canalizare. Compania a informat reprezentanţii furnizorului de apă caldă şi căldură din Municipiul Bucureşti privind cele semnalate”, potrivit sursei citate.
În caz de necesitate, echipele operaţionale ale companiei vor acorda sprijin furnizorului de apă caldă şi căldură din Municipiul Bucureşti pentru remedierea avariei apărute.
Transport
Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.
Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.
Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.
Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.
Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.
Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.