Timp liber
Lista noilor reguli: Cum vom putea merge la restaurante sau hoteluri dupa 1 iunie

Prima zi de vară va aduce și deschiderea sezonului turistic, au anunțat autoritățile.
Vom putea merge din nou la hoteluri, pensiuni și restaurante, respectând însă un set de reguli care vor fi puse pe hârtie în zilele următoare. Cei vaccinați sau cei care au făcut boala și au anticorpi vor avea acces liber, ceilalți vor fi testați la intrare.
Călătoriile în interiorul țării nu vor fi limitate, iar certificatul verde european va putea fi folosit pentru deplasările internaționale.
În urma întâlnirii pe care au avut-o cu premierul Florin Cîțu, reprezentanții industriei ospitalității au anunțat primele măsuri: de la 1 iunie restaurantele se vor redeschide la interior, cu cel mult jumătate din mese, iar accesul clienților se va face în anumite condiții.
Dacă sunteți vaccinați sau ați făcut boala și aveți anticorpi ar fi bine ca atunci când ieșiți la restaurant să aveți în buzunar și dovada. Pe baza ei veți putea ocupa o masă în interior. Adeverința de vaccinare poate fi descărcată și pe telefon de pe site-ul ww.renv.ro, unde trebuie să vă logați cu adresa de e-mail folosită la vaccinare și să apăsați pe butonul de descărcare.
Pentru restul clienților, reprezentanții industriei ospitalității propun testarea rapidă la intrarea în local, pe cheltuiala restaurantului. Cei care vor refuza testarea vor fi poftiți pe terasă.
Dragoș Petrescu, președintele asociației HORA: „Cei care vor fi testați rapid vor reprezenta o minoritate, iar acest cost, între 2 și 3 euro, care va fi un cost de testare rapidă, este un cost asumat de către operatori.”
Unii spun însă că aceste cheltuieli suplimentare vor duce la creșterea prețurilor din meniu.
Petru Dobre, manager restaurant: „Va fi necesar să angajăm personal medical care să facă această testare, adică personal de specialitate și în momentul în care oaspetele o să ajungă și nu o să ne poată prezenta unul dintre cele două documente, testarea se va face într-un spațiu amenajat, bineînțeles, de către personalul autorizat.”
George Țicu, administrator restaurant: „Mai costa 2, 3 euro un set de mănuși pe care trebuie să le poarte ospătarul, 2, 3 euro un set de măști, 5,6 euro un dezinfectant și la final, când tragem linie, nu sunt doar 2, 3 euro, iar toți acești bani se vor reflecta în prețul produselor care vor fi pe masă, că vă dați seama, toată lumea muncește ca să câștige.”
Pentru un plus de siguranță, angajații din domeniul ospitalității vor avea prioritate la vaccinare în perioada următoare, dar nu e clar, deocamdată, când va începe imunizarea lor. Va fi lămurit și acest aspect în zilele următoare, când vor avea loc mai multe întâlnirii cu reprezentanți din Ministerul Sănătății și Comitetul de vaccinare.
Sebastian Puznava, administrator hotel: „Susținem și noi această propunere, deoarece cei care lucrează în restaurante și hoteluri intră în contact direct cu absolut toți clienții.”
Ospătar: „Sunt în șomaj de două luni de zile și vă dați seama că e destul de greu să stăm, să așteptăm și dacă s-ar face vaccinul cred că ar fi foarte bine pentru noi.”
Pe 1 iunie, odată cu așteptata revenire la normalitate, începe oficial și sezonul turistic de vară. Călătoriile în interiorul țării nu vor fi condiționate de acel certificat european de vaccinare, lucru punctat de premierul Florin Cîțu pe pagina sa de Facebook.
Florin Cîțu: „Nu vrem să discriminăm pe nimeni și nu sunt adeptul ideii de a diviza populația în „vaccinați” și „nevaccinați”. În nici un caz nu vrem să limităm călătoriile românilor în țară pe baza acestui criteriu.”
Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România: „România își va asuma acest certificat digital în ceea ce privește deplasările internaționale, dar pentru deplasările interne se dorește să nu existe restricționare, adică să fie vacanță pentru toți.”
Regulile care vor fi impuse în hoteluri vor fi stabilite, în curând, de responsabili.
Timp liber
Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.
Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.
Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:
„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.
Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.
Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.
Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.
Timp liber
Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.
În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.
De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.
Timp liber
West Side Christmas Market are program special de Craciun

Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.
Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.
Programul concertelor:
- The Motans – miercuri, 20 decembrie;
- Vunk – joi, 21 decembrie;
- Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
- Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
- Romanița – duminică, 24 decembrie.
Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.
Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.
Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:
- Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
- Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.
Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.
În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.







