Intra in contact cu noi

Imobiliare

Justitia este de partea lui Nicusor Dan: Tribunalul a anulat autorizaţia de construire emisă de Gabriela Firea pentru blocul de 25 de metri pe strada Mântuleasa

Publicat cu

pe

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, sâmbătă, că Tribunalul Bucureşti a anulat autorizaţia de construire emisă de Gabriela Firea pentru imobilul de 25 de metri care ar fi urmat să se construiască pe strada Mântuleasa.

„Tribunalul Bucureşti a anulat, la cererea vecinilor, autorizaţia de construire emisă de primarul Firea pentru un imobil de 25 metri înălţime pe strada Mântuleasa, pe locaţia şcolii la care a învăţat Mircea Eliade (demolată nelegal în 2002)”, a postat, sâmbătă, edilul pe contul său de Facebook.

Autorizaţia de construire anulată de Tribunalul Bucureşti, la solicitarea unor persoane ce locuiesc în zona respectivă, a fost emisă în 2016 de primarul general de la acea vreme, Gabriela Firea.

Reclama

Reclamanţii din proces erau nemulţumiţi că acolo ar fi urmat să fie ridicat blocul de 25 de metri, în condiţiile în care, în zonă, imobilele pot avea cel mult 13 metri şi au susţinut că acesta va distruge caracterul zonei protejate Mântuleasa, unde se află mai multe cladiri de patrimoniu.

Anterior, pe 29 august, Tribunalul Bucureşti a anulat Planul Urbanistic Zonal prin care Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat construirea blocului de 25 metri, cu cinci etaje, pe terenul pe care se afla şcoala unde a învăţat Mircea Eliade, demolată în 2002, fără aviz de la Ministerul Culturii, potrivit Agerpres.

Reclama

Imobiliare

Buletin.de București: Pasajul Unirii, în pericol major de prăbușire

Publicat cu

pe

Una din cele mai tranzitate zone ale Capitalei este oficial un pericol și e nevoie de restricții de circulație până la consolidare, informează Buletin.de București.

Circulația vehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone, prin Piața Unirii, va fi interzisă pe termen nelimitat după ce Comisia Tehnică de Circulație din PMB își va da acordul final și va intra în vigoare imediat ce se montează indicatoarele. Primăria Sector 4 a publicat expertizele realizate de-a lungul anilor la planșeul și pasajul Unirii pentru a demonstra că măsura restricționării circulației este justificată. Concluzia specialiștilor, unanimă, este că starea pasajului și a planșeului este nesatisfăcătoare și că e nevoie rapidă de intervenții de consolidare. În cazul planșeului, structura uriașă de beton care susține toată infrastructura din Piața Unirii, experții vorbesc de un posibil colaps.

O echipă de specialiști a început, în noiembrie 2022, forajele geotehnice pentru a determina starea pasajului și planșeului de la Unirii. La finalul lunii, expertizele au fost pe masa autorităților. Ambele structuri au primit calificativul nesatisfăcător din punct de vedere tehnic.

Reclama

Planșeul de la Unirii, nicio lucrare de reabilitare în 80 de ani
Planșeul de ciment de la Unirii, construit în anii 1940, „dirijează” Dâmbovița pe sub pământ din fața Hanului lui Manuc, pe diagonala parcului și se oprește în peretele pasajului subteran rutier. De acolo, râul trece pe sub pasaj și iese din nou la suprafața lângă Magazinul Unirii. Construcţia din beton acoperă râul Dâmboviţa pe lăţimea de 32 de metri şi pe lungimea de 360 de metri, de la strada Căldărari până la pasajul subteran Unirii.

Planșeul desparte râul de suprafață, peste el trece pasajul rutier, iar, sub el și sub Dâmbovița, sunt stațiile de metrou Unirii 1 și Unirii 2 și pasajul dintre acestea.

Structura inițială a suferit modificări în timpul lucrărilor la magistrala de metrou din anii 80 când au fost demolate bucata din aval de podul Șerban Vodă și porțiunea dintre str. Pictor Tonitza și Căldărari.

Reclama

Citeste continuarea pe Buletin.de București

Continua sa citesti

Imobiliare

Nicusor Dan, veste cu impact in tot Bucurestiul: ”În maximum 2 luni va începe activitatea de proiectare”

Publicat cu

pe

Primarul general, Nicuşor Dan, anunţă că Planul Urbanistic General al Capitalei (PUG) a intrat „în linie dreaptă” şi că a plasat prima notă de comandă care prevede colectarea datelor existente şi actualizarea lor, relatează Agepres.

Edilul general precizează într-o postare pe Facebook că actualizarea este necesară, deoarece ani de zile contractul cu Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” a fost blocat.

„În următoarea perioadă vom solicita tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu, precum primăriile de sector, ministere, INS, date la zi despre reţeaua de apă şi canalizare, telecomunicaţii, gaze, densitate populaţie etc. pentru elaborarea unui document care să reflecte realitatea din teren. De la începutul anului, când am semnat împreună cu rectorul şi prorectorul Universităţii de Arhitectură ‘Ion Mincu’ actul adiţional pentru realizarea PUG, săptămâna aceasta a avut deja loc o primă şedinţă de lucru foarte bună, la care au participat specialiştii Direcţiei de Urbanism şi reprezentanţi ai Universităţii de Arhitectură ‘Ion Mincu’”, scrie Nicuşor Dan.

Reclama

El menţionează că fost stabilit modul de lucru şi etapele care trebuie parcurse pentru elaborarea următoarelor note de comandă. În maxim două luni va începe efectiv activitatea de proiectare, mai precizează Nicuşor Dan.

Primarul general transmite mulţumiri Universităţii de Arhitectură, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti, precum şi instituţiilor care contribuie la finalizarea „cât mai rapidă” a PUG.

Reclama
Continua sa citesti

Imobiliare

Nicusor Dan a deblocat noul Plan Urbanistic General: Prima versiune va fi gata până la finalul anului 2023

Publicat cu

pe

Primăria Capitalei a deblocat elaborarea noului Plan Urbanistic General, care stă blocat din 2014. Primarul general, Nicușor Dan, a anunțat marți că a semnat actul adițional care permite reluarea lucrărilor. Prima versiune a noului PUG va fi gata până la finalul anului 2023, iar în 2024 va începe avizarea, urmând să fie aprobat, promite primarul general.

”După cum știți, în 2013 Primăria Capitalei a semnat cu un consorțiu condus de Universitatea de Arhitectură un contract pentru revizuirea Planului Urbanistic General. Din păcate, execuția acestui contract s-a blocat în 2014, a fost o intensă corespondență, a venit și Curtea de Conturi, a fost o situație juridică care părea fără ieșire. Am reușit să deblocăm această situație și la sfârșitul anului 2022 am semnat actul adițional pentru realizarea actualizării PUG-ului, ca să ne apucăm de lucru în ianuarie 2023”, a declarat Nicușor Dan în cadrul unei conferințe de presă.

Actul adițional prevede ca acest consorțiu condus de Universitatea de Arhitectură va realiza o primă versiune a noului Plan Urbanistic General în decursul anului 2023, deci termenul de predare este decembrie 2023, a declarat primarul general.

Reclama

”Începând din 2024 această documentație va merge la avizare. Sperăm ca acest proces să fie cât mai rapid ca să avem un document juridic aplicabil cât mai repede”, a mai spus edilul.

Bucureștiul trebuia să aibă un nou Plan Urbanistic General în 2016, potrivit contractului semnat între Primăria Capitalei și Universitatea de Arhitectură și Urbanism în 2013.

Proiectanții au spus în ultimii ani că municipalitatea nu a putut furniza toate datele necesare elaborării documentației, s-au schimbat 4 primari de la semnarea contractului.

Reclama

În prezent, în București se construiește după Planul Urbanistic General aprobat în 2000, adică în urmă cu peste 20 de ani.

În absența noului PUG, primăriile de sector au inițiat Planuri Urbanistice Coordonatoare, care reglementează fiecare Sector în parte și în care fiecare primărie și-a făcut propriile reguli. Acestea au fost aprobate între anii 2018-2020, însă au avut probleme majore, permiteau betonarea a sute de hectare de spațiu verde, blocuri printre case și densificau foarte mult anumite zone. PUZ-urile au fost suspendate de instanță iar o parte anulate. Pentru sectoarele 3, 5 și 6 au fost anulate. Pentru sectoarele 2 și 4 sunt procese de anulare.

Dincolo de această situație, reamintim că în iunie 2022, Tribunalul București a anulat Planul Urbanistic General al Capitalei din 2000 și în baza căruia s-a construit în ultimii 20 de ani, pe motiv că a fost aprobat nelegal. Decizia a fost atacată cu recurs, procesul fiind în derulare.

Reclama

Ce înseamnă anularea PUG-ului? Deocamdată nimic, deoarece în decizia instanței nu se arată că documentul a fost și suspendat. În cazul în care va fi anulat definitiv, autorizații de construire pe centrul orașului s-ar putea da în baza PUZ-ului de zone construite protejate, aprobat separat de PUG. Legiuitorul mai prevede că se pot da autorizații în baza PUZ-urilor aprobate și a unor PUZ-uri nou elaborate. În rest nu se mai poate autoriza direct nimic, a explicat avocatul Dumitru Dobrev pentru HotNews.ro.

Anularea definitivă a PUG-ului, dacă se va întâmpla, ar însemna anularea actualului regulament de construire. Asta vine cu părți bune și părți rele, din punct de vedere urbanistic. De exemplu, în zona centrală a orașului au fost puse în PUG mai multe turnuri. Unele s-au construit, altele nu. Asta înseamnă că acolo unde nu s-au construit nici nu se mai pot construi. Mai înseamnă și că mai multe spații verzi își pierd protecția dată de PUG, iar altele vor fi protejate, de exemplu acolo unde PUG-ul aprobat în 2000 permitea betonarea anumitor spații verzi. Vom reveni cu o analiză.

Planul Urbanistic General a fost aprobat prin Hotărârea 269/2000 și avea termen de valabilitate 10 ani, adică până în 2010. Până la acea dată trebuia făcut un nou PUG, însă nu e gata nici până azi, PUG-ul din 2000 fiind prelungit prin mai multe Hotărâri de Consiliu General.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Reclama

La mare cautare

%d blogeri au apreciat: