Intra in contact cu noi

Monden

Inca o vedeta TV intra in politica. Lasa PRO Tv pentru a candida la primarie

Publicat cu

pe

Elena Lasconi, fosta prezentatoare a Știrilor PRO TV, se desparte de televiziune după 25 de ani și va candida la Primăria Câmpulung Muscel din partea USR.

Deputatul USR de Argeș Ionuț Moșteanu a precizat pentru G4Media.ro că Elena Lasconi este membru USR și candidatul partidului pentru Primăria Câmpulung Muscel.

Moșteanu a mai spus că și PLUS o susține pe aceasta, iar în următoarele zile va fi definitivat protocolul pentru susținerea candidaturii Elenei Lasconi din partea Alianței USR PLUS.

Reclama

„25 de ani la PROTV în 6 minute. Astăzi mă despart de familia mea (și nu spun vorbe mari), de prietenii mei și mă încearcă un sentiment contradictoriu. Mă doare sufletul pentru că iubesc această meserie și îmi iubesc colegii enorm. Sunt însă emoționată și hotărâtă să fac această shimbare pentru oamenii și locul pe care îl iubesc: Câmpulung Muscel. Simt că e cea mai curajoasă decizie din viața mea dar și cea mai grea. Iar Câmpulung va fi cel mai tare oraș din România”, a scris Elena Lasconi pe pagina sa de Facebook, postând și un filmuleț care rezumă cariera sa în televiziune.

„Eu iubesc Câmpulungul, renunţ la cariera mea pentru a aduce municipiul în secolul XXI şi a schimba viaţa oamenilor in bine. Refuz să mai fac parte din categoria oamenilor care se plâng de cine ne conduce. Vreau şi pot sa fac ceva cu adevărat important şi tocmai de aceea am nevoie de o echipă bună. Dacă voiam sa «bifez» o carieră politică era simplu să iau in calcul europarlamentarele sau alegerile parlamentare. Eu am ales Câmpulung, un oraş fără miză, pentru că iubesc oamenii de aici, tradiţia, istoria. Putem schimba România începând chiar cu un oraş mic, precum Câmpulung. Pentru că aici este un potenţial extraordinar. De ce nu s-ar putea vorbi despre Câmpulung cum se vorbeşte despre Oradea şi Cluj? De ce trebuie să fim comparaţi cu Caracal??? În perioada interbelică, băile de la Câmpulung erau comparate cu cele de la Davos sau Evian. Şi e doar un exemplu”, declara Elena Lasconi la finalul anului trecut, într-un interviu pentru Adevărul.

Elena Lasconi locuiește în Câmpulung Muscel de circa 15 ani.

Reclama

Născută pe 20 aprilie 1972, la Haţeg, Elena Lasconi s-a angajat la PROTV încă din 1995, fiind iniţial prezentator şi corespondent al postului de la Deva. A realizat sute de reportaje cu şi despre minerii din Valea Jiului. După mineriada din 1999 a ajuns la PRO TV Bucureşti, unde a fost prezentator la Ştirile PRO TV de dimineaţă şi prânz. După aceea a fost corespondent special şi de război. A transmis de la cutremurul din Turcia din 1999 care a făcut aproape 20 de mii de victime. De asemenea, a fost unul dintre corespondenţii care au transmis informaţii despre vizita Papei Ioan Paul al Doilea, eclipsa de Soare din 1999, campania “Nouă ne pasă” din 2000 ( o campanie fără precedent în România de intr-ajutorare a sinistraţilor de la inundaţiile din Banat şi Transilvania). Elena Lasconi a fost ca jurnalist şi în Afganistan. În 2013, Elena Lasconi a câştigat trofeul Masterchef-Proba Celebrităţii.

Monden

Cunoscut cantaret din Bucuresti, retinut de Politie pentru ca si-a batut iubita

Publicat cu

pe

Un cunoscut trapper a fost reținut de polițiștii din București după ce, marți, în jkurul prânzului, și-ar fi agresat concubina.

Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, marți, în jurul orei 11.50, Secția 2 Poliție, a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că la adresa din str. Drumul Nisipoasa, nr 46 -52, bl. A3, se aud țipete de femeie pe casa scării.

Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au luat legătura cu numita Bâgu Anne Mary, aceasta declarând verbal faptul că a avut un conflict între ea și concubinul său, Duțoniu Mihai Denis, în urma căruia acesta a agresat-o fizic.

A fost si identificat autorul Duțoniu Mihai Denis ( zis și Yakki – cunoscut pe youtube ca fiind trapper), ambele persoane fiind conduse la sediul subunității, după acordarea îngrijirilor medicale.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că la data de 19.12.2023, pe fondul geloziei, persoana vătămată Bâgu Anne Mary, a avut un conflict cu Duțoniu Mihai Denis, în urma căruia acesta a lovit-o cu palmele peste față, distrugând totodată mai multe bunuri din locuință.

În continuare, persoana vătămată a fugit la o vecină din incinta blocului în care locuiește și s-a refugiat în dormitorul acesteia.

Autorul a urmărit-o, a pătruns în apartamentul vecinei, identificată ca fiind numita Otelea Diana, a lovit cu picioarele în ușa dormitorului până când a cedat, distrugând-o și ulterior a agresat din nou persoana vătămată, lovind-o cu piciorul.

De asemenea, s-a mai stabilit faptul că, în urmă cu o zi, la data de 18.12.2023, persoana vătămata Bâgu Anne Mary, a mai fost agresată fizic de către autor, fiindu-i smulsă unghia de la degetul inelar al mâinii stângi.

Cu ocazia examinării medico-legale a persoanei vătămate, de către specialiștii din cadrul INML Mina Minovici, s-a constatat că femeia prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și necesită pentru vindecare un număr de 7-8 zile îngrijiri medicale.

Împotriva autorului a fost emis ordin de protecție provizoriu de către polițiștii Secției 2, pentru o perioadă de 5 zile.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii, a două infracțiuni de violență în familie și două infracțiuni de distrugere, cu autorul în stare de reținere, pentru 24 de ore , urmând sa fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 cu propunere legală.

Continua sa citesti

Monden

Cine sunt noii jurați ai show-ului ”Chefi la cuțite”

Publicat cu

pe

Antena 1 a decis cine vor fi jurații noului sezon al emisiunii Chefi la cuțite. Până acum, producătorii au vrut să amâne emisiunea pentru că nu găseau bucătari pe măsură, dar totul s-a rezolvat.

Cei patru jurați care vor apărea în noul sezon sunt: Ștefan Popescu, Orlando Zaharia, Richard Abou Zaki și Alexandru Sautner. Mona Segall i-a alespe aceștia după ce Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu au refuzat să mai vină la filmări.

Reclama

„În avans și în exclusivitate pentru urmăritorii paginii de instagram Viperele Vesele, vă anunțăm numele celor patru noi jurați ai emisiunii Chefi la Cuțite. Așadar, cei patru jurați pe care Mona Segall mizează sunt: Alexandru Sautner, Orlando Zaharia, Richard Abou Zaki și Ștefan Popescu! Antena 1 ne iubește!”, s-a scris pe pagina de Instagram „Viperele Vesele”.

Chiar dacă a găsit noi jurați, Antena 1 continuă războiul cu Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea. Antena Group a înregistrat pe 23 noiembrie câte un proces fiecăruia dintre chefi, la Tribunalul Bucureşti.

Reclama
Continua sa citesti

Monden

Detalii socante – Redactorul sef adjunct de la GSP, rănit într-un accident grav, ar fi vrut să se SINUCIDĂ – El urma să fie dat afară

Publicat cu

pe

Controverse după accidentului în care a fost implicat redactorul șef-adjunct de la GSP. Anchetatorii iau în calcul și varianta sinuciderii.

Potrivit unor surse, bărbatul ar fi fost anunțat că va fi dat afară, iar pentru a amâna acest lucru și-a luat concediu medical. Bogdan Stamatoiu este acum internat în stare gravă în spital, după accidentul teribil în care a fost implicat.

Bogdan Stamatoiu, redactorul-șef adjunct al GSP, ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse Realitatea PLUS.

Bogdan Stamatoiu ar fi intrat cu mașina într-un stâlp, miercuri, având o viteză foarte mare. Acul kilometrajului s-ar fi oprit la peste 100 km/h.

În acest moment, medicii se luptă să îi salveze viața. Stamatoiu se deplasa cu mașina din direcția județului Călărași spre comuna Cernica. Brusc, a părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de înaltă tensiune. Jurnalistul în vârstă de 55 de ani a fost dus de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale.

Continua sa citesti
Reclama
Bani4 zile in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti4 zile in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica6 zile in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti6 zile in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare