Intra in contact cu noi

Transport

Inca o dovada de incompetenta: Primaria Bucurestiului a anulat licitatia pentru autobuze electrice

Publicat cu

pe

Primăria Capitalei a anulat licitația pentru 100 de autobuze electrice, potrivit unui anunț din 10 decembrie. Ambele oferte, atât cea de autobuze turcești, precum și cea de autobuze chinezești, au fost declarate neconforme.
Licitația Primăriei București pentru achiziția a 100 de autobuze electrice a fost anulată din cauză că au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme, potrivit unui anunț publicat în platforma de achiziții publice SICAP pe 10 decembrie. Amintim că licitaţia a fost lansată pe 19 martie, iar până la termenul limită din 7 iunie au depus oferte asocierea turco – germană Bozankaya – Sileo şi un importator al autobuzelor chinezesţi Byd. După ce oferta cu autobuze chinezeşti ar fi fost respinsă în etapa tehnică, cea cu autobuze turceşti ar fi fost descalificată în etapa financiară.
O posibilă explicaţie ar fi că turcii nu s-ar fi încadrat în bugetul alocat achiziţiei, de aproape 220 de milioane de lei. Iar oferta financiară pentru autobuzele chinezeşti nici nu a mai fost deschisă, din moment ce acestea nu ar fi trecut de etapa de evaluare tehnică. Comentând pe subiectul anulării licitaţiei, pasionaţii de infrastructură de la Metrou Uşor apreciază că autonomia mare (minimum 250 km) şi garanţia full-warranty (deci inclusiv acumulatorii) cerute de Primărie Capitalei au făcut imposibilă încadrarea în buget, chiar dacă este vorba de un volum mare, de 100 de autobuze, informeaza economica.net.
„Dacă nu s-a încadrat nici Bozankaya, înseamnă ca ei au vrut sa cumpere autobuze electrice la preţ de diesel. Să sperăm că măresc bugetul și mai umblă și pe la condițiile din Caietul de Sarcini. Poate se bagă Solaris sau Mercedes”, a comentat un alt pasionat de infrastructură. PMB a demarat în martie procedura de achiziţie pentru atribuirea contractului de furnizare a 100 de autobuze electrice, din gama de 12 m (şi a staţiilor de încărcare lentă) prin publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP) a anunţului de participare.
Finanţarea pentru această achiziţie provine din fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020. În acest scop, au fost semnate 4 contracte. Valoarea totală a investiţiei în noile mijloace de transport public se ridica la aproximativ 219,57 milioane de lei (fără TVA), din care fonduri nerambursabile aproximativ 177,99 milioane de lei (fără TVA) din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 -2020.

Transport

Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Publicat cu

pe

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.

Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.

Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.

Reclama

Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.

Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.

Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.

Reclama
Continua sa citesti

Transport

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Publicat cu

pe

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.

Reclama

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Continua sa citesti

Transport

Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Publicat cu

pe

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații. 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.

„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.

„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.

Continua sa citesti

La mare cautare