Un bărbat de 38 de ani a ars de viu în propria locuinţă. Un incendiu puternic i-a cuprins casa, iar omul a murit carbonizat. Mai multe rude aflate în aceeaşi clădire s-au salvat cu greu din calea flăcărilor, anunță PRO TV.
Se pare că focul ar fi pornit chiar din cauza victimei, la primul nivel al casei, aflată în sectorul 1 al Capitalei. Bărbatul de 38 de ani locuia împreună cu părinţii. În mansarda locuinţei stăteau fratele victimei împreună cu soţia sa.

<

Mama celui decedat poveste ca flăcările au izbucnit chiar din camera lui. “A dat foc la casă şi a ars. E bolnav psihic. Din când în când se interna la Spitalul 9. Ne-am trezit din somn aşa şi am reuşit să fugim pe scări”, spune femeia.
Incendiul s-au extins rapid şi la mansardă. Ca să scape de flăcările puternice şi să-şi salveze vieţile, fratele bărbatului împreună cu soţia, au sărit pe geam şi au fost preluaţi de medici, care i-au transportat de urgenţă la spitalul Elias.

“Sunt aici, cu picioarele rupte amândoi”, a spus mama bărbatului pentru PRO TV.

Localnicii au ieşit imediat în stradă şi au fost îngroziţi de scenele care se derulau în fața lor.
Echipajele care au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic pentru bărbatul înghiţit de flăcări.
Radu Marius, ISU Bucuresti-Ilfov: “Incendiul se manifestă violent pe o suprafaţă de circa 200 de metri pătraţi, la nivelul etajului şi mansardei. Am avut 5 persoane, 2 au solicitat transportul la spital, o persoană a fost găsită carbonizată, iar două persoane au refuzat transportul la spital.”
Militarii continua cercetările şi vor stabili cu exactitate din ce cauză a izbucnit incendiul.

Transparenta face diferenta