Intra in contact cu noi

Bucuresti

Imagini dezgustatoare: Ce au gasit inspectorii Protectiei Consumatorului la comerciantii din Piata Unirii! Lista magazinelor amendate

Publicat cu

pe

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a verificat operatorii economici de alimentaţie publică din zona Pieţei Unirii din Bucureşti. Comisarii ANPC au găsit mai multe nereguli, printre care produse expirate, insecte vii, folosirea unor ustensile uzate sau murdare.

ANPC a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că în zilele de miercuri şi joi au avut loc acţiuni de control la operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale, în domeniul produselor alimentare sau de alimentaţie publică, în zona Pieţei Unirii din Sectorul 3 al Capitalei.

“Prioritizăm informaţiile primite în mediul online, la nivelul Academiei Comisarilor. Vizăm, în anul 2023, zonele cu impact social major şi, în consecinţă, vom fi prezenţi peste tot unde situaţia o va impune!”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Reclama

În urma verificărilor, 20 de operatori economici au fost sancţionaţi, primind amenzi în valoare totală de 188.000 de lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare peste 400 de kilograme de produse alimentare neconforme. Comisarii ANPC au închis temporar şase unităţi şi trei vitrine frigorifice de la al şaptelea operator economic.
Companiile sancţionate

SC Doely Gustos SRL
SC Market Media Food SRL – Trattoria Verdi
SC Avicri Food & Drinks SRL (oprit temporar de la funcţionare)
SC Emest Prest Service SRL
SC Bianco Latte SRL – Borsalino (oprit temporar de la funcţionare)
SC Tomorrow Food SRL – Level Up Fast Food
SC Comida Mexicana SRL – Casa de Tacos
SC Carrefour România SA (oprit temporar de la funcţionare 3 vitrine frigorifice)
SC Pan Ion Prod Com SRL
SC Pamfi Jina SRL
SC Premier Restaurants Romania SRL – McDonald’s Unirii
SC Zoomserie SRL – Cofetăria Zoomserie
SC Patiseria Tineretului S.R.L – Patiseria Tineretului (oprit temporar de la funcţionare)
SC Berezka Stores SRL
SC Il Maestro S.R.L – Megapan
SC US Food Network SA – KFC Unirii
SC MLS Invest Trading SRL – Chopstix (oprit temporar de la funcţionare)
SC Denis si bunicii SRL – Casa Denis Fast Food Delivery (oprit temporar de la funcţionare)
Sc ALEXDMA Panification SRL – Covrigăria Alex (oprit temporar de la funcţionare)

Printre deficienţele constatate de comisarii ANPC au fost: folosirea unor produse alimentare fără etichete cu elemente de identificare şi caracterizare şi fără menţionarea datei limită de consum;  prezenţa insectelor vii în unitate; nerespectarea vecinătăţii produselor alimentare în spaţiile frigorifice (respectiv ouă neigenizate depozitate în imediata vecinătate cu semipreparatelor);  schimbarea stării termice iniţiale a produselor alimentare; comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depaşită; utilizarea unor ustensile de bucătărie  neprofesionale şi cu grad avansat de uzură şi a bureţilor de sârmă; nerespectarea condiţiilor de depozitare menţionate de producător.

Reclama

Alimente depozitate direct pe jos

Alte nereguli găsite de echipele de control au fost: folosirea unor agregate frigorifice neigenizate corespunzător cu lichide scurse, şi rugină, cu depuneri de gheaţă, cu tăvile deteriorate, cu fisuri şi rupturi; depozitare produselor direct pe paviment; colectarea rezidurilor in recipiente neacoperite, folosirea unor hote cu acumulare cantitativă de praf şi grăsime la nivelul tubulaturii;  lipsa menţionării, în lista meniu, a faptului că ingredientul prezentat era de fapt un înlocuitor pe bază de grăsimi vegetale; nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor la masa caldă; depozitarea produselor la temperatura mediului ambiant.

În urma verificărilor ANPC a mai constatat: folosirea unor cântare fără verificare metrologică; lipsa autorizaţiei de funcţionare; comercializarea unor produse a căror provenienţa nu a putut fi stabilită;
utilizarea unei mese de lucru cu rugină, acumulări de praf, grăsime si rupturi; folosirea unor produse alimentare cu modificări organoleptice şi ambalaje; utilizarea, la bar, de paie din material plastic neambalate individual; diferenţe de gramaj între produsele de patiserie; existenţa pavimentului cu plăci de gresie sparte/fisurate şi cu tavan cu pete de grăsime şi impurităţi; lipsa graficului de schimbare a uleiului de prăjire; reutilizarea ambalajelor din material plastic.

Reclama

Reclama

Bucuresti

Nicușor Dan: ”Străzi deschise” continuă sâmbătă şi duminică în cartierul Rahova precum şi pe Calea Victoriei

Publicat cu

pe

Evenimentul „Străzi deschise” continuă sâmbătă şi duminică în cartierul Rahova precum şi pe Calea Victoriei, iar bucureştenii sunt aşteptaţi să participe la activităţile organizate în aceste zone, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

„Peste 25.000 de oameni s-au bucurat în primele două zile de „Străzi deschise” pe strada Bârcă din sectorul 5. Evenimentul continuă sâmbătă şi duminică, cu multe activităţi sportive, ateliere, zone de joacă şi spectacole de circ şi teatru pentru copii. Totodată, „Străzi deschise – Bucureşti” readuce plimbările pietonale şi evenimentele în aer liber şi pe Calea Victoriei. Vă aşteptăm!”, a afirmat Nicuşor Dan, într-un mesaj postat sâmbătă pe Facebook.

Primăria Capitalei organizează numeroase evenimente în aer liber pentru bucureşteni în minivacanţa de 1 Iunie şi Rusalii.

Continua sa citesti

Bucuresti

Descinderi in Bucuresti la un nou fals medic: Umfla buze pe bani grei, desi n-are nicio diploma

Publicat cu

pe

La data de 30 mai 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 26 Poliție au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în Municipiul București, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activități și vătămare corporală din culpă.

Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada ianuarie 2022 – prezent, la o adresă din Sectorul 4, o femeie, în vârstă de 23 de ani, ar fi exercitat acte medicale de chirurgie estetică fără să aibă calitate sau studii medicale în acest sens. Astfel, prin activitățile efectuate ar fi cauzat mai multor persoane traume fizice, iar pentru vindecare a fost necesară intervenția în regim de urgență a unor medici specializați în chirurgie estetică.

În urma efectuării percheziției, persoana bănuită a fost depistată și condusă la audieri. De asemenea, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, precum și obiecte sanitare și 3.800 de lei, a căror proveniență nu a putut fi justificată.

Totodată, au fost identificate două tinere, de 18, respectiv, 22 de ani, asupra cărora bănuita ar fi exercitat, în repetate rânduri, acte medicale de chirurgie estetică.

În baza probatoriului administrat în cauză, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 26 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activități și vătămare corporală din culpă.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Continua sa citesti

Bucuresti

Viceprimarul Bucureștiului: Pasajul Doamna Ghica este realizat în proporție de 78% – s-au montat predalele

Publicat cu

pe

Stelian Bujduveanu, viceprimarul municipiului București, anunță stadiul lucrărilor pentru Pasajul Doamna Ghica, acesta ajungând la 78%. Săptămâna trecută s-au montat predalele.

„Săptămâna trecută s-a încheiat o etapă importantă a lucrărilor la Pasajul D-na Ghica din Capitală – montajul predalelor.

Zilele acestea, Trustul de Clădiri Metropolitane Oficial va finaliza montarea armăturii și turnarea plăcii de suprabetonare a tablierului metalic.

Astăzi, întregul proiect este realizat în proporție de 78%”, transmite Stelian Bujduveanu.

„Din Septembrie 2023, Pasajul Doamna Ghica – una din cele mai mari lucrări de infrastructură din București – va realiza legătura dintre Nordul și Estul Capitalei. Noul pod va asigura continuitatea traficului pe Strada Doamna Ghica peste Șoseaua Colentina, pe care o supratraversează.

Realizarea acestui obiectiv, dar și a altor proiecte de infrastructură din Capitală, este monitorizată de consilierii generali ai Partidul Național Liberal, în vederea îndeplinirii celor 10 obiective majore pentru București de către Primarul General, Nicușor Dan”, adaugă liberalul.

Continua sa citesti
Reclama
Bucuresti12 ore in urma

Nicușor Dan: ”Străzi deschise” continuă sâmbătă şi duminică în cartierul Rahova precum şi pe Calea Victoriei

Evenimentul „Străzi deschise” continuă sâmbătă şi duminică în cartierul Rahova precum şi pe Calea Victoriei, iar bucureştenii sunt aşteptaţi să...

Sectorul 63 zile in urma

Ciprian Ciucu: Sectorul 6 are de azi un nou parc, de aproximativ 5 hectare

Parcul Liniei, construit în Sectorul 6 de-a lungul unei foste linii de tren din cartierul Militari, a fost inaugurat joi,...

Timp liber3 zile in urma

Primarul Nicușor Dan anunță patru zile de „Străzi deschise”, în cartierul Rahova

Între 1-4 iunie, bucureștenii și turiștii se bucură de minivacanță cu două trasee pietonale, anunță Primarul Capitalei, Nicușor Dan. Timp...

Transport4 zile in urma

Premieră în București: Staţia de metrou Piaţa Iancului, prima accesibilizată cu benzi speciale şi panouri de semnalistică Braille

Staţia de metrou Piaţa Iancului este prima staţie accesibilizată în totalitate prin dotarea cu elemente din oţel inoxidabil aplicate pe...

Bucuresti4 zile in urma

Descinderi in Bucuresti la un nou fals medic: Umfla buze pe bani grei, desi n-are nicio diploma

La data de 30 mai 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 26 Poliție au pus...

Sectorul 65 zile in urma

Util: Primăria Sectorului 6 a oferit 50 de locuri de parcare pentru biciclete

Primăria Sectorului 6 a oferit 50 de locuri de parcare pentru biciclete pe strada Fabricii. ”La începutul lunii am dat...

Reclama

La mare cautare

%d blogeri au apreciat: