Ii calca Gabriela Firea pe urme lui Sorin Oprescu? Ce promitea fostul edil acum patru ani!

Una dintre cele mai importante clădiri din centrul vechi al Bucureştiului este clădirea hotelului Concordia, acolo unde în noaptea de 23 ianuarie 1859 s-a decis dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti. Revendicat de moştenitori şi vândut, imobilul stă în ruină de ani de zile. 

<

„Hotelul Concordia, cladirea în care s-a pecetluit Unirea Principatelor, va fi reabilitat. Primaria Municipiului Bucuresti a acţionat, astfel încât, clădirea monument istoric din Centrul Vechi al Capitalei, aflata în proprietate privată, să poata fi renovata cât mai rapid”, a anunţat Gabriela Firea pe o reţea de socializare.

„Astfel, de la preluarea mandatului actualei administraţii, reprezentanţii Primăriei Capitalei au ţinut legătura cu proprietarul acestui imobil şi au oferit suportul tehnic necesar pentru a urgenta procedurile premergatoare demarării lucrărilor. Concret, în acest moment, proprietarul imobilului a reuşit finalizarea tuturor rectificărilor la cartea funciară, iar înmaximum două săptămâni va finaliza şi documentaţia necesară obţinerii autorizaţiei de construire, astfel încat, în primăvara acestui an să poată începe reabilitarea imobilului care va avea funcţiunea de hotel, dar va cuprinde şi săli de conferinţe şi evenimente”, mai spune Firea
Anunţul primarului general vine după ce arhitectul Şerban Sturdza a atras din nou atenţia asupra degradării hotelului cu însemnătate istorică.
Asta fac în ultimii şapte ani. Nu numai că nu s-a rezolvat, dar sunt mirat că a doua zi după 24 ianuarie se uită subiectul. Există nişte obligaţii, ale proprietarului, indiferent că este stat sau privat, şi de care este răspunzător şi primarul Bucureştiului şi Ministerul Culturii. S-a afirmat de nenumărate ori, chiar de către preşedinte, că patrimoniul este o problemă de sigranţă naţională. Ei iată că în cazul ăsta, avem de-a face cu un exemplu punctual, care arată foarte clar ce se poate întâmpla când ai o casă: poţi să o acoperi şi în dosul ei stă toată istoria, care nu se vede, nici măcar placa care exista acum câţiva ani nu se mai poate vedea„, a mai spus pentru ECONOMICA.NET, Şerban Sturdza.
După ce presa a relatat starea în care se află hotelul Concordia din Bucureşti, imobil aflat în proprietatea Ro Naturstein, şi fostul edil, Sorin Oprescu, a făcut, în 2014, o declaraţie asemănătoare.

„În ultimii ani, am purtat numeroase discuţii cu foştii proprietari ai clădirii, i-am somat şi chiar i-am amendat în încercarea de a-i determina sa restaureze imobilul. Însă abia acum pot spune că există o promisiune fermă şi chiar au demarat procedurile pentru obţinerea autorizaţiilor de consolidare, restaurare şi refuncţionalizare a fostului hotel Concordia”, este declaraţia lui Sorin Oprescu.