Hawks Of Romania au survolat Bucurestiul in semn de multumire pentru medicii din toate spitalele

0
86


Formaţia de acrobaţie aviatică Hawks Of Romania au survolat sambata principalele spitale din Bucureşti, în semn de mulţumire faţă de personalul implicat în lupta cu virusul Sars-Cov-2. Zborul a putut fi observat din Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii, bulevardul Ştefan cel Mare, bulevardul Unirii, Piaţa Constituţiei, notează news.ro.

<

”Hawks Of Romania are onoarea de a zbura peste principalele unităţi medicale din Bucureşti implicate în lupta cu COVID-19 în semn de recunoştinţă pentru personalul medical şi pentru toţi cei din prima linie!”, anunţă Aeroclubul României.

Vor fi survolate Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase “Victor Babeş” şi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ” Dr. Carol Davila” (Spitalul Militar).

”În drumul parcurs spre spitale, putem fi observaţi şi din Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii, Bulevardul Ştefan cel Mare, Bulevardul Unirii sau Piaţa Constituţiei şi orice alte locaţii de pe traseu”, precizează Hawks Of Romania.

Echipa va fi compusă din 2 aparate EXTRA 330SC şi 3 EXTRA 300L, pilotate de: George Rotaru – capul formaţiei;  Andrei Serbu – stânga interior;  Laszlo Ferencz – dreapta interior; Ioan Aviatorul – stânga exterior; Teodor Munteanu – dreapta exterior.

Alături de Hawks of Romania, va participa şi o aeronavă ZLIN 242 care va fotografia de la înălţime această acţiune, cu un echipaj format din Andrei Ionut  Bogdan şi Ionuţ Hruşcă.
Aeroclubul României mulţumeşte celor care de la începutul epidemiei ”luptă neîncetat şi faţă de care cuvintele sunt de prisos”.

Acest survol face parte din acţiunile dedicate împlinirii a 100 de ani de la fondarea Aeroclubului României.