Connect with us

Transport

Guvernul ne crede pe toti prosti? Sustine ca nu a interzis UBER, doar soferii!

Publicat

on

Ultimele 24 de ore au fost extrem de grele pentru șoferii și pasagerii care folosesc aplicațiile de tip Uber, Bolt sau Clever. Primii au început să fie trași pe dreapta și amendați de poliție, în multe cazuri în mod abuziv, în timp ce clienții au găsit cu greu o mașină disponibilă. Și asta din cauza Guvernului care a promis că va reglementa platformele de ridesharing, însă până acum nu au făcut decât să le îngrădească activitatea și să sprijine taximetriștii pentru a pune din nou stăpânire pe piața transportului public de persoane. 
Abuzurile la adresa șoferilor Uber au început încă de ieri, când încă nici nu intraseră în vigoare prevederile anti-aplicații introduse de Guvern în legea taximetrie.
O pasageră i-a filmat ieri pe polițiști în timp ce îi dădeau amendă și voiau să îi ridice plăcuțele de înmatriculare unui șofer Uber.
„– Domnul face transport de persoane contra cost, fără a avea licență de transport.
– Este ceva publicat în Monitorul Oficial care să ateste chestia asta?
– Da, de mâine intră în vigoare.
– Deci de mâine. Atunci am tot dreptul astăzi. Chiar nu puteți să îmi spuneți asta”, este dialogul dintre clientă și polițist.
Pe imagini se vede cum polițiștii încep să urle la femeie, îi rețin buletinul și nu le pasă că legea pe care susțin că o aplică urma să intre în vigoare abia de azi. Abia după ce sunt puși în fața evidenței, oamenii legii par să dea înapoi și să recunoască cu jumătate de gură că au dat dovadă de exces de zel.
„- În mod oficial, până acum trebuia să fie prins de două ori. De mâine nu trebuie să-l mai prind de două ori, trebuie să îl prind o dată. Dacă domnul figurează în baza de date deja că a mai fost oprit făcând treaba asta i se iau plăcuțele pe loc.
– Deci practic dvs ați zis să o încercați un pic azi.
– Nu, nu mi-o încerc. Mâine cum l-am oprit, cum am aplicat legea”.
Necazurile șoferilor parteneri au continuat și astăzi, mulți dintre ei fiind opriți în trafic și amendați de polițiști. Dovezile au fost făcute publice de mai mulți șoferi, care au postat pe rețelele de socializare imagini cu procesele verbale.
În acest timp, miniștrii Răzvan Cuc și Daniel Suciu susțin că nu este nicio problemă cu funcționarea aplicațiilor de ride-sharing și continuă să facă promisiuni, la fel ca acum o lună, că vor veni cu un act normativ pentru aceste platforme. În lipsa unui cadru legal, 20.000 de șoferi parteneri de la Uber, Bolt și Clever vor continua să fie victimele unor abuzuri.
Aceiași miniștri care acum se plâng că nu au avut suficient timp ca să facă o lege pentru ridesharing s-au grăbit la sfârșitul lunii martie să dea ordonanță în favoarea taximetriștilor, după mai multe proteste organizate de aceștia în Capitală.
Între timp, peste 2,5 milioane de români care folosesc în mod constant aplicațiile de ride-sharing sunt din ce în ce mai nervoși că Guvernul îi obligă să apeleze din nou la dispeceratele de taxi.
Sursa: hotnews.ro

Transport

Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Publicat

on

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.

Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.

Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.

Advertisement

Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.

Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.

Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.

Advertisement
Continue Reading

Transport

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Publicat

on

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.

Advertisement

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Continue Reading

Transport

Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Publicat

on

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații. 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.

„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.

„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.

Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro