Bucuresti
Grupul Superbet își unifică diviziile de tehnologie sub umbrela companiei Happening, care are birouri în București, Zagreb și Londra

Departamentele de tehnologie ale grupului Superbet fuzionează cu companiile croate de tehnologie Axilis și Superology, achiziționate de grup în 2019, precum și cu compania belgiană Napoleon Sports & Casino, cumpărată în 2021. În urma fuziunii interne dintre aceste entități, care fac deja parte din grupul Superbet, se consolidează compania Happening. Această nouă divizie cuprinde o echipă de peste 500 de angajați, care lucrează în birourile din București, Zagreb și Londra.
„Grupul Superbet are deja o echipă solidă de ingineri excelenți și vrem să ne atingem potențialul, pe deplin, prin integrarea tuturor componentelor esențiale pentru business-ul nostru. Suntem în plină etapă de dezvoltare, lucrăm la integrarea completă a Happening, pentru a deveni o entitate omogenă și eficientă în ceea ce privește atragerea de talente și dezvoltarea de produse digitale la cele mai înalte standarde”, a declarat Bruno Kovačić, Director General al Happening și Chief Technical Officer (CTO) al Superbet Group.
Acest proces de consolidare presupune și o amplă campanie internațională de recrutare, lansată de Happening cu scopul de a-și extinde actuala echipă formată din tineri ingineri, majoritatea specialiști cu cariere internaționale, care au activat în cadrul Amazon, Google, Adobe și Meta.
Din octombrie 2022 și până în prezent, Happening a angajat 87 de ingineri, iar până la finalul anului 2023, obiectivul este ca echipa să cuprindă 120 de roluri. Oportunitatea oferită de companie este de a lucra pentru un produs tech competitiv la nivel global, grupul aflându-se într-un moment cheie al expansiunii sale internaționale. Este important de menționat că bugetul de training de care beneficiază cei care se alătură echipei începe de la 2.500 de euro, sumă la care se adaugă diverse alte beneficii.
„Avem o combinație unică între complexitatea produselor digitale pe care le dezvoltăm și dimensiunea organizației. A face parte din echipa Happening oferă șansa de a lucra la dezvoltarea unui sistem cu potențial foarte mare de scalare, dar în cadrul unei echipe relativ restrânse, ceea ce ne conferă agilitate”, subliniază Kovačić.
Axilis, fondată în 2011 ca o agenție de soluții software de către antreprenorul Bruno Kovačić, a fost achiziționată în 2019 de grupul Superbet, moment din care s-a concentrat pe dezvoltarea de platforme și instrumente digitale avansate pentru compania românească.
Superology, care a început în 2012 ca o aplicație de tip „livescore”, creată de antreprenorii Ivan Klarić și Ivan Lulić, a fost achiziționată în 2017, fiind dedicată, în mod exclusiv, dezvoltării aplicației mobile pe care Superbet o oferă clienților săi.
Napoleon Sports & Casino, unul dintre cele mai cunoscute branduri al industriei de gaming din Belgia, a fost cumpărată de grupul Superbet în 2021, devenind cea mai mare achiziție făcută vreodată, în străinătate, de către o companie românească.
Giuseppe Madonna, Managing Director al Happening și Chief Product Officer în cadrul Superbet Group, explică importanța strategică a tehnologiei pentru creșterea exponențială a întregului grup:
“Happening va modela viitorul produselor digitale din portofoliul Superbet. Dorim să valorificăm tehnologia noastră, de ultimă generație, pentru a crește calitatea experienței oferite utilizatorilor și a impulsiona inovația în toate aspectele businessului nostru. Suntem convinși că, plecând de la o fundație tehnologică solidă, vom poziția Superbet în rolul de lider al industriei de tech & entertainment, oferind produse și servicii de excepție pentru clienții noștri.“
Este demn de menționat faptul că, recent, grupul Superbet l-a numit ca Vicepreședinte al Consiliului de Administrație pe Jimmy Maymann, lider de business cu un palmares impresionat, având o reputație internațională de inovator și antreprenor, fiind specializat în crearea, dezvoltarea și transformarea unor companii din domenii precum tehnologie, media, servicii digitale, sau telecomunicații.
Fondat în anul 2008, Superbet Group este o companie de tech & entertainment, fiind liderul industriei de pariuri sportive din România. De asemenea, grupul este prezent în 10 țări, cele mai importante piețe fiind în România, Belgia și Polonia.
Între acționarii grupului se află și gigantul american Blackstone, cel mai mare fond de investiții din lume, care a realizat, în 2019, o investiție strategică minoritară în valoare de 175 milioane Euro.
Superbet este membru al IBIA (Asociația Internațională de Integritate în Betting) și singura companie românească premiată de patru ori în cadrul Central & Eastern European Gaming Conference cu trofeul de excelență în regiune – Cel mai bun Operator de Pariuri Sportive din Europa Centrală și de Est.
Cea mai influentă publicație a industriei global de profil, EGR (eGaming Review), a plasat Superbet Group pe locul 11 global în cadrul topului EGR Power 50 din anul 2022.
Bucuresti
Doi oameni au fost atacați de un câine, pe stradă în București

Două persoane din Bucureşti au fost atacate de un metis de Brac în Sectorul 6. Persoanele erau la plimbare cu câinii lor. Poliţiştii Secţiei 22 au cerut ajutorul echipajelor ASPA, care au capturat animalul.
”Două persoane şi câinii acestora au fost atacate duminică, 10 septembrie, de un câine care circula liber pe bd. Ghencea din Sectorul 6. Echipajul de intervenţie ASPA, sesizat de poliţiştii secţiei 22 Poliţie, a capturat în siguranţă câinele şi l-a transportat la un adăpost ASPA”, a transmis, marţi, ASPA.
Sursa citată a precizat că, în urma verificărilor, s-a stabilit că animalul are proprietar, fiind microcipat şi înregistrat în Registrul Electronic al Câinilor cu Stăpân (RECS).
”Vorbim aşadar despre un metis de Brac, cu deţinător, care fie a fost abandonat, fie a fost pierdut din neglijenţa proprietarului.
În acest caz am sesizat Serviciul pentru Protecţia Animalelor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţiei a Municipiului Bucureşti pentru încălcarea prevederilor OUG 55/2002, art. 11, alin. 1”, a mai transmis sursa citată.
Este vorba despre ”neluarea mãsurilor de prevenire a atacului canin de cãtre proprietarul cainelui sau de deţinãtorul temporar al acestuia asupra unei persoane constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.
Polițiștii din Capitală au anunțat că l-au găsit pe proprietarul câinelui care duminică a atacat două persoane și câinii acestora pe Bulevardul Ghencea din Sectorul 6.
Potrivit Poliției Capitalei, poliţiștii de la Secția 22 au fost sesizați, duminică, în jurul orei 13.30, prin sistem 112, de către un bărbat, în vârstă de 45 de ani, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 6, un câine ar fi atacat două persoane.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că un câine, lăsat liber și nesupravegheat, a atacat un alt câine, provocându-i mai multe răni. De asemenea, în încercarea de a opri atacul, stăpânul celui de-al doilea câine și un alt bărbat care au intervenit au suferit răni provocate de cei doi câini.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de prim ajutor care le-a acordat îngrijiri medicale celor doi bărbați, aceștia refuzând transportul la spital. De asemenea, reprezentanți din cadrul Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor au preluat câinele care a devenit agresiv, în vederea transportării către un adăpost din județul Ilfov. Ulterior, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 54 de ani, proprietarul câinelui lăsat nesupravegheat, acesta fiind dus la sediul subunității în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările au fost preluate și sunt continuate de către Serviciul pentru Protecția Animalelor – DGPMB, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6. Marți dimineața, ASPA a anunțat că două persoane și câinii acestora au fost atacate de un câine care circula liber pe Bulevardul Ghencea din Sectorul 6 al Capitalei.
Bucuresti
A inceput scoala: Două adolescente din Bucureşti, acuzate de ameninţare, tâlhărie, şantaj şi lipsire de libertate, arestate

Două adolescente din Bucureşti – una de 16 ani şi una de 15 ani – au fost arestate preventiv, fiind acuzate de ameninţare, tâlhărie, şantaj şi lipsire de libertate. Cele două ar fi agresat o fată de 14 ani şi i-au sustras telefonul şi alte bunuri din geantă.
”În data de 08.09.2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a formulat propunere de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpata minoră I.R.M.A, în vârstă de 16 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj precum şi faţă de inculpata minoră C.A.A.I., în vârstă de 15 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi lipsirea de libertate în mod ilegal”, anunţă, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3.
Procurorii precizează că, în aceeaşi zi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a dispus admiterea propunerii şi luarea măsurii arestului preventiv faţă de cele două inculpate minore pe o perioadă de 30 de zile.
”Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, la data de 04.09.2023, în jurul orei 16:00, inculpata C.A.A.I. s-a deplasat într-un parc situat în mun. Bucureşti, sectorul 3, împreună cu inculpata I.R.M.A. şi cu alte două persoane minore, cu vârsta sub 14 ani, unde au abordat-o şi au determinat-o pe persoana vătămată P.A.M., în vârstă de 14 ani, să se deplaseze cu aceştia în lateralul unui bloc situat pe raza sectorului 3 din municipiul Bucureşti, unde cele două inculpate şi ceilalţi doi minori care se aflau cu acestea au agresat-o fizic pe victimă, în sensul că au tras-o de păr şi au lovit-o cu palmele, pumnii şi picioarele în zona corpului şi a capului, context în care, profitând de starea de temere în care se afla aceasta, inculpata C.A.A.I i-a smuls victimei genele artificiale tip bandă de la ochi, iar inculpata I.R.M.A., împreună cu ceilalţi doi minori care nu răspund penal au deposedat-o pe victimă de un creion de buze şi de o sumă de bani, bunuri care se aflau în geanta acesteia, iar inculpata I.R.M.A. i-a smuls din mână victimei telefonul marca iPhone 11, în scopul însuşirii pe nedrept”, arată procurorii.
Aceştia au mai precizat că, în aceeaşi zi, în jurul orei 17:45, cele două inculpate, însoţite de cei doi minori cu vârsta sub 14 ani, au constrâns-o pe victimă să se deplaseze la o altă adresă situată pe raza sectorului 3 din municipiul Bucureşti, lipsind-o astfel de libertate până în jurul orei 18:45.
”Pe această cale, înţelegem să atragem atenţia asupra acestui fenomen, cunoscut sub denumirea de „bullying”, care a luat amploare, precum şi asupra acţiunilor grave ale minorilor care capătă valenţă penală şi care presupun şi impun luarea unor măsuri corespunzătoare din partea organelor judiciare”, au mai transmis procurorii.
Bucuresti
Politistii din Bucuresti incep protestele: Vor bani mai multi

Sindicaliştii din Ministerul de Interne anunţă pentru marţi un protest la sediul instituţiei din Bucureşti. Poliţiştii cer, între altele, aplicarea în integralitate a Legii-cadru a salarizării 153/2017, dar şi modernizarea Statutului poliţistului.
Potrivit sindicaliştilor, protestul va avea loc, marţi, de la ora 11.00.
Sindicaliştii vor picheta sediul Ministerului de Interne, manifestarea fiind autorizată de Primăria Bucureşti.
Revendicările sindicaliştilor sunt:
– aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării 153/2017, Anexele nr. VI – Familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, inclusiv Anexa nr. VIII – Familia Administraţie (care priveşte personalul contractual), în ceea ce priveşte calculul sporurilor şi indemnizaţiilor la valorile salariale intrate în vigoare de la 1 iunie a.c.;
– acordarea de asistenţă juridică gratuită poliţiştilor ultragiaţi, de către MAI/unităţile angajatoare, conform Legii nr. 360/2002 (Statutul poliţistului);
– asigurarea protecţiei juridice a poliţistului, prin modificarea legislaţiei, în sensul incriminării mai drastice a faptelor de ultraj (arest preventiv şi închisoare cu executare pentru făptuitori, fără alternative sancţionatorii); măsura în cauză are în vedere faptele de ultraj din ultima vreme, care s-au înmulţit, pe fondul legii permisive şi a măsurilor judiciare tot mai blânde dispuse de către unii magistraţi;
– modernizarea Statutului poliţistului (actualul datează din 2002) şi adoptarea unui Ghid al carierei în profesie, în concordanţă cu realităţile actuale;
– actualizarea normei de hrană, pentru poliţişti şi PC, în raport cu statisticile oficiale ale INS şi cu prevederile legale în domeniu;
– actualizarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică acordat poliţistilor judiciarişti / beneficiarilor din MAI, la nivelul maxim prevăzut de Lg. 153/2017, nu la valorile minime din prezent;
– scoaterea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat din măsurile aferente aplicării PNRR, dat fiind faptul că nu face parte din cele şase (6) sisteme de pensii de serviciu enumerate ca atare în acest document – capitolul privind Reforma sistemului de pensii publice, gestionat de CNPP;
– diminuarea deficitului de personal, de cca. 20%, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă MAI; şi la noi poate fi aplicată soluţia Guvernului pentru familia ocupaţională Sănătate (500 lei/8 ore asigurarea grupei operative de la domiciliu şi 1000 lei grupa operativă asigurată în SDSL)
– obţinerea dreptului constituţional la grevă pentru poliţişti, deoarece actualele pârghii de luptă sindicală sunt insuficiente pentru categoria noastră profesională, avantajând forul legislativ, MAI şi Guvernul, care pot decide discreţionar, în funcţie de interesele lor politicianiste, ce drepturi aplică sau nu în sectorul de activitate Ordine Publică.
- Monden3 săptămâni in urma
Drama unei actrite din Bucuresti care a trebuit sa plece din oras din cauza fostului soț, ofițer SRI, care o teroriza: Își lega copiii și le punea scotch pe gura!
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Viceprimarul General Stelian Bujduveanu: Au început primele probe la Pasajul Doamna Ghica – testele statice
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Nicușor Dan face economii serioase: Primaria Capitalei desfiinteaza 5 institutii
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Polițist condamnat la închisoare pentru că i-a spus unui cunoscut unde sunt radare pe Autostrada Soarelui
- Bani4 săptămâni in urma
Cum te fură hoții când scoți bani de la bancomat în București
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Soferul drogat care a omorat o femeie in Popesti-Leordeni este pensionar special, fost sef la crimă organizată în București
- Politica4 săptămâni in urma
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, este urmărită penal de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Stima de sine, incluziune și democrație pentru liceenii din București