Bucuresti
Gandaci cat cartofii! Dezastru în două piețe din București – Inspectorii ANPC s-au luat cu mainile de cap cand au vazut
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de peste o jumătate de milion de lei operatorilor economici din pieţele Domenii şi 16 Februarie din Bucureşti, fiind găsite mai multe nereguli, printre care produse expirate şi mizerie. Echipele de control au închis 12 firme până la remedierea deficienţelor, anunță news.ro.
ANPC a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că în ultima săptămână au fost făcute mai multe verificări la pieţele Domenii şi 16 Februarie din Bucureşti.
“Consumatorii nu pot fi împărţiţi în categorii ce ţin de posibilităţile financiare ale acestora. Nu există drepturi suplimentare în funcţie de acest criteriu. Nu există, de asemenea, nici obligaţii diferite ale operatorilor economici, în funcţie de cifra de afaceri. Am arătat că avem aceeaşi măsură şi pentru cei mari, dar şi pentru cei mici. Când mergi să cumperi de la piaţă, nu trebuie să participi la o cursă cu obstacole şi peripeţii. Consider această acţiune un avertisment pentru toate pieţele, la nivel naţional. În perioada următoare ne vom concentra pe aceste zone, mai ales că se apropie sărbătorile pascale”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Au fost verificaţi 74 de operatori economici din cele două pieţe şi au fost date amenzi în valoare de 548.000 de lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de 180.000 de lei.
Totodată, comisarii ANPC au închis temporar 12 operatori economici, până la remedierea deficienţelor. Aceştia sunt: Ateşpan SRL, Antonioni Valmar SRL – ”Ceaunu Încins”, Dossia Best Consulting SRL – „Magazin Grecesc”, Mariluca Business Concept SRL – Fast food Burger show, Cristin NL Impex SRL, Lux Pan Impex SRL, Paladium Com SRL, Stay Fit Iride SA, Mobile Soft GSM SRL, Andru Service SRL, Dumitru M Cristian Dan PFA, Anca Dori Com SRL.
Printre neregulile găsite de echipele de control au fost: comercializarea unor produse alimentare sau folosirea unor materii prime cu data limită de consum depăşită; comercializarea unor fructe şi legume cu modificări organoleptice, cu urme de lovituri mecanice, pete nespecifice de produs, textura moale, fără a avea menţionată pe etichetă ţara de provenienţă şi calitatea sau faptul că sunt tratate, acolo unde este cazul; utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu prezenţă masivă de mucegai, praf, impurităţi, resturi alimentare, chedere rupte, vopsea exfoliată, cu gheaţă în exces; folosirea unor malaxoare neigienizate, cu vopsea exfoliată şi a unor tăvi de coacere şi alte recipiente de gătire cu grad de uzură avansat, încărcate de grăsime în strat grosier; folosirea unor lădiţe de depozitare a produselor alimentare cu acumulări excesive de praf şi impurităţi; lipsa informării de pe etichete referitoare la alergenii prezenţi în produse, lipsa informaţiilor cu privire la clasa de prospeţime a peştelui, la locul de comercializare.
Alte deficienţe constatate au fost nerespectarea regimului de temperatură pentru expunerea peştelui la comercializare; utilizarea unor materii prime fără menţionarea elementelor de identificare şi caracterizare, precum şi a datei limită de consum de pe etichetă; nerespectarea vecinătăţii produselor alimentare în agregatele frigorifice; folosirea, pentru colectarea reziduală a unor recipiente fără capac; utilizarea ustensilelor neprofesionale, în spaţiul de gătit, şi a bureţilor de sârmă, pentru veselă; existenţa pavimentului cu bucăţi de gresie sparte şi a tavanului cu pete şi grăsine scursă solidificată; lipsa unor autorizaţii de funcţionare; comercializarea unor produse alimentare fără eticheta tradusă în limba română; lipsa afişării datei durabilităţii minimale a unora dintre produsele expuse spre comercializare; lipsa afişării preţurilor, în cazul unora dintre produsele aflate la comercializare, depozitarea produselor direct pe paviment.
Comisarii ANPC au mai constatat folosirea unor cântare fără buletin de verificare metrologică; schimbarea stării termice a produselor alimentare, faţă de cea indicată de producător; lipsa graficului de schimbare a uleiului de prăjire; depozitarea sucurilor carbogazoase sub incidenţa razelor solare; lipsa afişării atestatului de producător, pentru unii vânzători de legume şi fructe; folosirea unor aparate de fitness cu pedala ruptă, şezutul cu protecţia ruptă, mânerele din burete depreciate; comercializarea unor accesorii GSM fără elemente de informare, identificare respectiv denumire produs, producător/importator, adresă, compozitie sau fără etichete traduse în limba română; lipsa afişării informaţiilor cu privire la timpul de realizare a reparaţiei aparatelor GSM, tarif/manoperă, termen de garanţie, riscuri; neemiterea formularelor de accept pentru operaţiunile de schimb valutar.
Echipele de control au mai depistat neconcordanţe între informaţiile afişate în interior şi cele afişate în exterior, la unele case de schimb valutar; folosirea unor produse cosmetice fără etichete cu data deschiderii, a unora expirate; folosirea, în saloane de frumuseţe, a unor benzi de sterilizare cu termenul de valabilitate expirat şi a unor aparaturi fără verificare tehnică periodică; lipsa registrului de sterilizare, a substanţelor dezinfectante şi a autorizaţiilor specifice, pentru unele saloane de frumuseţe; comercializarea unor produse nealimentare fără garanţie; comercializarea unor produse textile sau încălţăminte fără traducerea în limba română a etichetei şi fără precizarea materialelor din care sunt confecţionate şi a compoziţiei fibroase a textilelor; comercializarea unor jucării fără instrucţiuni şi informaţii privind securitatea, în limba română; comercializarea unor echipamente de joasă tensiune fără a avea informaţii traduse în limba română şi marcajul CE, pe eticheta de produs; comercializarea unor produse cu mărci înregistrate, fără documente de provenienţă; împiedicarea controlului şi comercializarea de produse contrafăcute.
Bucuresti
Ce poți vedea la Zilele Bucureştiului
Zilele Bucureştiului sunt sărbătorite de Muzeul Municipiului Bucureşti la Palatul Suţu, Casa Dinu Lipatti şi Casa Filipescu-Cesianu, publicul fiind invitat să participe la un program complex, dedicat tuturor categoriilor de vârstă, ce include evenimente şi expoziţii interesante al căror subiect central se referă la istoria şi cultura Capitalei.
PALATUL SUŢU (BD. I.C. BRĂTIANU, NR. 2)
Vineri, 20 septembrie, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare), Porţi deschise cu ocazia Zilelor Bucureştiului la Palatul Suţu – intrare gratuită pentru vizitatori la expoziţiile deschise, al căror subiect principal se referă la Capitală:
* Expoziţia permanentă „Timpul Oraşului”, dedicată istoriei oraşului Bucureşti;
* Expoziţia tematică „Calea Victoriei, incursiune în istoria unei uliţe domneşti”;
* Expoziţia tematică „Dinamica palatelor voievodale de la Bucureşti şi Târgovişte în perioada medievală”;
* Expoziţia tematică „Arheologie digitală: Trecutul medieval al Bucureştiului dintr-o perspectivă ceramică”;
* Expoziţia outdoor de fotografie „Trecut-au anii 2024”, prin care vizitatorii pot retrăi farmecul Bucureştiului de altădată prin prisma fotografiilor realizate de Şerban Lăcriţeanu în anii ’70.
Se vor putea vizita şi expoziţiile tematice „Între România şi Franţa. Un parcurs plastic remarcabil” şi „Vechi cărţi româneşti cu steme domneşti şi stihuri poeticeşti”.
Vineri, 20 septembrie, ora 17.00, publicul este invitat să participe la vernisajul expoziţiei tematice „Universul restaurării ceramicii”.
Vineri, 20 septembrie, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare), proiectul PRINCIPIUM MOBILITAS, organizat de Direcţia de Mediu – Serviciul Ecologie Urbană, Primăria Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti. În cadrul proiectului vor fi prezentate în foyerul Palatului Suţu materiale muzeale itinerante proprii referitoare la istoria Jandarmeriei (uniforme naţionale şi internaţionale), puse la dispoziţie de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, materiale şi machete puse la dispoziţie de Institutul Astronomic al Academiei Române şi de Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu – Muzeul Municipiului Bucureşti, precum şi machete puse la dispoziţie de Societatea de Transport Bucureşti.
CASA DINU LIPATTI (BD. LASCĂR CATARGIU, NR. 12)
Vineri, 20 septembrie, ora 18.00 – „Zilele Bucureştiului” la Casa Dinu Lipatti – Recital Tinere Talente. Eveniment organizat de Muzeul Municipiului Bucureşti şi Fundaţia Regală Margareta a României. Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile.
Solişti: Iuliana Ioana (soprană), Olga Florea (soprană), Daniel Dumitrascu (pian) – studenţi la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
În program: G. Dendrino, P.I. Ceaikovski, G. Puccini, G. Bizet, C. Debussy, E. Doga, Bach-Busoni, G. Verdi, A. Catalani, J. Massenet, A. DvoĹ™ak, J. Offenbach.
LA˜ CASA FILIPESCU-CESIANU (CALEA VICTORIEI 151)
Sâmbătă & duminică, 21 şi 22 septembrie, Weekend Sessions în grădina Casei Filipescu-Cesianu. Accesul la evenimentele din grădină este gratuit. Programul complet este detaliat mai jos.
Sâmbătă, 21 Septembrie 2024
De la 15.00: Expoziţie în grădină „Dialoguri în culoare” – 15 tineri artişti îşi expun picturile (Fii Artă)
De la 15.00: Atelier de educaţie digitală & robotică – MindHub Bucureşti Unirii
16.00 – 17.00: Performance „Changing Skins & Nemira” – Moderator Eli Bădică
16.00 – 20.00: Instalaţie literară „Rezervaţie: Cititorul de Ficţiune” – Editura Nemira
17.00 – 18.00: Sesiune de yoga – BodyMind Balance cu Alexandra Bociu (Con Sabor)
18.30 – 19.30: Sesiune de jazz – Jazzy Jo
19.30 – 20.30: Întâlnire literară Nemira cu Andrei Crăciun despre cartea „Turbo”
19.30: Sesiune de tango – pian, chitară, bandoneon (Dan Maftei, Alex Ionescu, Alexandru Nuca) + TDJ set tematic – Robert Andrei Botezat
Duminică, 22 Septembrie 2024
De la 15.00: Expoziţie în grădină „Dialoguri în culoare” – 15 tineri artişti îşi expun picturile (Fii Artă)
De la 15.00: Atelier de educaţie digitală & robotică – MindHub Bucureşti Unirii
15.00 sau 16.30: Tur ghidat – Andreea Mâniceanu, muzeograf MMB (23 lei/adult, 16 lei/elev şi studenţi, înscrieri pe [email protected])
15.30: Atelier de fotografie urbană – coordonat de Octavian Pavel
16.00 – 20.00: Instalaţie literară „Rezervaţie: Cititorul de Ficţiune” – Editura Nemira
17.00 – 18.00: Sesiune de yoga – BodyMind Balance cu Alexandra Bociu (Con Sabor)
17.30 – 18.30: Sesiune de chitară & pian – Monica Gemene şi Roxana Cioran
18.30 – 20.00: Sesiune de tango – pian, chitară, bandoneon (Dan Maftei, Alex Ionescu, Alexandru Nuca) + TDJ set tematic – Robert Andrei Botezat
* De asemenea, publicul este invitat să descopere la Casa Filipescu-Cesianu expoziţia permanentă – Muzeul Vârstelor, precum şi expoziţia tematică „Gust, rafinament şi sociabilitate în Bucureştiul primei jumătăţi a secolului XX” (deschisă în perioada 29 august – 10 noiembrie 2024).
Program: miercuri – duminică, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare).
Preţ bilete:
13 lei – bilet întreg; 6 lei – bilet redus (pensionari, militari, elevi, studenţi).
Bucuresti
900 de blocuri din Bucuresti, fara apa calda
Peste 900 de blocuri rămân fără apă caldă, în următoarele zile. Compania Municipală Termoenergetică București (CMTEB) S.A. anunță că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice. Lucrările vor afecta toate sectoarele Capitalei.
Peste 900 de blocuri rămân fără apă caldă, în următoarele zile. În sectorul 2 al Capitalei, lucrările vor dura pană pe 19 august, potrivit Termoenergetica. În zona cuprinsă între traversarea Căii Giulești și Calea Griviței, Sectoarele 1 și 6, se fac lucrări de reparație și modernizare a conductelor. 12 blocuri rămân fără apă caldă până pe 6 august, la ora 23:00.
Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1973.
De asemenea, conductele vor fi reparate și în zona străzilor Torentului, Cozia, Terasă Colentina, Doamna Ghica din Sectorul 2. Până pe 19 august, la ora 23:00, 452 de blocuri nu vor avea agent termic. Magistrală I Sud având o vechime de 40 de ani. Anul trecut, în zonă, a fost înlocuit un tronson de peste 150 metri de țeavă.
În Sectorul 3, se vor face lucrări de modernizare în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București – Obiectiv 3 Magistrală I Sud tronson CM18 – CB5/C – CV4”. În acest context, două puncte termice, respective 17 blocuri, rămân fără apă caldă până pe 10 august, la ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1965.
Tot în Sectorul 3, se fac lucrări de reparații pentru o conductă din 1975 iar alte aproape 230 de nu au agent termic până pe 7 august, la ora 23:00.
În Sectorul 4, pe strada Nitu Vasile, se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către două puncte termice, până în data de 9 august, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1987.
Lucrări se vor face și pe strada Luică și 166 blocuri nu vor avea apă caldă până în data de 7, la ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei, din această zonă, este 1976.
Pe Bulevardul Unirii din Sectorul 5 al Capitalei, se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă, către 14 blocuri, până în data de 9 august, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei, din această zonă, este 1990.
Și în strada Virtuții din Sectorul 6, se vor executa lucrări de refacere a căminului „CU3” și de înlocuire a unor vane cu diametrul de 800 mm, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către două puncte termice și un modul, până în data de 9 august 2024, orele 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei este 1976.
Bucuresti
Cel mai mare eveniment de parenting din România, ParentED Fest! 3 Octombrie – Universitata Politehnică București
- Cel mai mare eveniment de parenting din România, ParentED Fest, va avea loc pe 3 octombrie 2024, în Aula Magna din cadrul Universității Politehnica din București și va aduce unii dintre cei mai renumiți speakeri internaționali din domeniu față în față cu publicul român.
Psiholog clinician și autor de renume mondial, Dr. Shefali Tsabary vine în premieră în România, pentru a discuta despre arta și practica parenting-ului conștient și despre cele mai eficiente modalități de a crește copii autentici, fericiți și rezilienți.
Potrivit The Parenting Index*, la nivelul anului 2021, 61% dintre părinții din România resimțeau o presiune intensă din partea societății în legătură cu modul în care aleg să își crească proprii copii, în vreme ce 46% dintre ei considerau că rolul de părinte este mai dificil decât s-ar fi gândit.
„Într-o epocă în care parenting-ul se poate simți precum navigarea unui labirint de sfaturi în continuă schimbare, este esențial să ne unim pentru a împărtăși, învăța și crește ca o comunitate informată. Evenimentul nu este doar despre diseminarea informațiilor; este despre declanșarea conversațiilor, formarea de conexiuni și crearea unei rețele de sprijin care se extinde cu mult dincolo de aceste ziduri. Prin paneluri de experți și sesiuni interactive, aspirăm să reducem decalajul dintre cercetarea academică de ultimă oră și practica de zi cu zi”, spune Diana Bălan, fondator ParentED Fest.
În cadrul evenimentului, unii dintre cei mai renumiți specialiști internaționali din domeniu vor interacționa cu publicul din România:
- Dr. Shefali Tsabary, psiholog clinician, speaker internațional și autorul cărților cu vânzări record “Harta parentingului modern” și „Părintele conștient”, traduse inclusiv în limba română, vine în premieră în România. “Paradigma tradițională de parenting are la bază ierarhia și presupune că părintele știe mai bine. Parenting-ul conștient detonează această paradigmă și aduce reciprocitatea în relație. Aș spune că, de multe ori, profesorul este copilul, învățând părintele cum să devină o versiune mai bună a sa și, mai ales, cum să trăiască în prezent, așa cum doar copiii știu să trăiască”. Dr. Shefali reușește să cuprindă în cărțile sale provocările cu care familiile se confruntă în 2024, ajungând astfel la milioane de părinți din întreaga lume și demontând rând pe rând metodele învechite de a-i educa pe cei mici, în urma a numeroase cercetări și ani întregi de experiență.
- Dr. Deborah MacNamara, om de știință, consilier clinician și expert în parenting cu peste 25 de ani de experiență, autoarea uneia dintre cele mai celebre cărți dedicate părinților din întreaga lume – „Rest, Play, Grow”. “Copiii noștri nu sunt meniți să facă eforturi pentru dragostea noastră. Ei sunt meniți să se simtă confortabil în grija noastră pentru a se putea juca și dezvolta. De asta, siguranța relației este esențială”.
- Dr. Vanessa Lapointe, doctor în psihologie, autor și „educator pentru părinți”, va contribui la înțelegerea evoluției copiilor și va oferi sfaturi părinților într-una dintre cele mai mai provocări ale parentingului: cum putem insufla celor mici reziliență fără să cauzăm traume. “Din păcate, principala lecție pe care o învață copiii de la disciplinarea clasică este că dragostea părinților este condiționată și în directă legătură cu un comportament de obediență”.
- Dr. Greer Kirshenbaum, expert în parenting, autor, cercetător în neuroștiințe, specialist în somnologie infantilă și dezvoltarea timpurie a copiilor, va vorbi la București despre unul dintre cele mai importante subiecte din parentingul modern: gestionarea stresului pentru a construi sănătatea mintală a bebelușilor și părinților. “Sănătatea somnului se construiește, ajutându-ți copilul să adoarmă și să readoarmă, ținându-l în brațe și oferindu-i dragoste cât timp are nevoie de tine”.
ParentED Fest este susținut de Lidl România – Strategic Partner, Sanador – Heathcare Partner, alături de ThedaMar, AutoKlass, One United Properties, Catena, Casa Timiș, Raiffeisen Bank și CEC Bank. Parteneri media: ZYX Books și Euromedia.
Biletele sunt puse în vânzare pe https://parentedfest.ro/ și în rețeaua IaBilet.ro.