Intra in contact cu noi

Imobiliare

Gabriela Firea, ultimul mare tun al mandatului: Padurea Baneasa transformata in parc

Publicat cu

pe

Primăria Capitalei vrea să transforme Pădurea Băneasa din zona de Nord a oraşului, în parc. Unii activişti de mediu susțin că spaţiul verde va fi grav afectat şi că în spatele proiectului sunt interese puternice pentru dezvoltarea imobiliară a zonei. În replică, Primăria Capitalei spune că nu va face defrişări în Parcul Pădurea Băneasa, ci doar va amenaja terenul conform încadrării sale iniţiale din anul 1930, ca parc.
Potrivit proiectului pus pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu care are loc azi, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) cere Guvernului ca o parte din Pădurea Băneasa să fie trecută din domeniul public al statului, administrată în prezent de Romsilva, în domeniul public al Primăriei Capitalei. Demersul este făcut „în scopul reamenajării ca parc”. Suprafaţa vizată se află între Academia de Poliţie şi Grădina Zoologică şi măsoară peste 570.000 mp (57 hectare).
„Unii dezvoltatori imobiliari, ca Tanți Dumitrescu, au parcele chiar la drumul forestier. O parte din pădure este lotizată în parcele de 1.100 mp. Ce le lipsește pentru construirea de vile și blocuri? Drumul! Și utilitățile apă, canal, energie electică, gaze. În acea zonă are și Primarul General 3 loturi, un total de 3.000 mp. Acest proiect, afirmăm cu toată convingerea, va distruge Pădurea Băneasa. Sunt multe interese la mijloc, dar punerea în practică a proiectului ar însemna un dezastru pentru calitatea mediului in București și împrejurimi”, spune Daniel Trifu, vicepreşedintele ONG-ului Eco-Civica, într-un comunicat remis G4Media.ro.
În replică, Primăria București arată într-un comunicat că ”prin preluarea acestor terenuri, Primaria Municipiului Bucuresti doreste sa redea bucurestenilor o zonă importantă de recreere, de promenada pietonala si de practicare a activităților sportive. Pentru toate acestea se vor obtine toate avizele de specialitate si se vor respecta conditiile impuse de avizatori, cu afectatarea minima a vegetatiei forestiere”.
Activiştii de mediu susţin că în spatele demersului ar exista mai multe grupuri de interese care urmăresc ca pe viitor să poată construi în zona împădurită. Primul pas pe care aceştia l-ar urmări este dotarea zonei cu utilităţi precum: apă, canal, curent.
Al doilea pas urmărit constă în faptul că, odată ce pădurea trece în administrarea Primăriei Generale, drumul forestier pe care potrivit legii nu se poate circula, ar putea fi transformat în drum public, potrivit Eco Civica. În prezent, pe drumul forestier se circulă din cauza presiunilor venite din partea celor peste 5.000 de locuitori ai cartierului Greenfield şi nu în ultimul rând, din partea dezvoltatorului. Asta pentru că drumul taie Pădurea Băneasa în două şi reprezintă cea mai scurtă cale de acces spre oraş. Activiştii de mediu spun că transformarea drumului forestier în drum public este necesară pentru cei care au retrocedate parcele în suprafață de 800 ha din cele 1.250 ale Pădurii Băneasa.
Primăria București respinge însă acuzațiile și spune în comunicatul citat că ”dupa preluarea de catre Primaria Capitalei, padurea Baneasa se va supune in continuare legilor ordinului silvic, care prevede, printre altele, incheierea unui contract de administrare cu un ocol silvic precum si respectarea regimului silvic
În raportul de specialitate al proiectului, Primăria Generală spune că reamenajarea Pădurii Băneasa ca parc este necesară deoarece asigură zonei „un microclimat cu o temperatură medie mai scăzută cu câteva grade faţă de alte zone din Bucureşti şi reprezintă pentru cetăţenii Municipiului Bucureşti o zonă împortantă de recreere şi de promenade pietonale”. Acestea sunt singurele „detalii” făcute publice până acum.

Imobiliare

Primarul Bucurestiului: „Încă o autorizaţie ilegală de construire, emisă de Gabriela Firea, a fost anulată de instanţă”

Publicat cu

pe

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat luni că încă o autorizaţie ilegală de construire, emisă de fostul edil Gabriela Firea, a fost anulată de instanţă şi astfel „imobilul din Ştirbei Vodă 68, aflat în zonă protejată, a cărei terasă a fost închisă abuziv cu geamuri termopan de proprietarii spaţiului de la parter, trebuie readus la starea iniţială”, potrivit News.ro.

„Încă o autorizaţie ilegală de construire, emisă de Gabriela Firea, a fost anulată de instanţă. Imobilul din Ştirbei Vodă 68, aflat în zonă protejată, a cărei terasă a fost închisă abuziv cu geamuri termopan de proprietarii spaţiului de la parter, trebuie readus la starea iniţială. Practic, s-a intervenit ilegal asupra faţadei clădirii şi s-a modificat funcţiunea terasei în cafenea. Totul, fără acordul Asociaţiei de proprietari. Prin acest demers, proprietarii spaţiului de la parter au blocat şi accesul la contorul de gaze al blocului şi au sistat furnizarea de gaze către locatari”, a scris Nicuşor Dan, luni pe Facebook.

El a mai spus că „decizia Curţii de Apel de anulare a autorizaţiei de construire este definitivă şi este încă o dovadă a modului haotic şi abuziv în care a lucrat fosta administraţie”.

Reclama
Continua sa citesti

Imobiliare

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, audiat la DNA în legătură cu plângerea pe care a depus-o privind autorizarea unui PUZ pe bulevardul Primăverii 1

Publicat cu

pe

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a sosit, marți dimineață, la sediul DNA, pentru a fi audiat în legătură cu plângerea pe care a depus-o privind autorizarea unui PUZ pe bulevardul Primăverii 1.

Nicușor Dan a sesizat DNA cu privire la PUZ Primăverii: ‘S-a făcut un cadou beneficiarului de cel puțin 3 milioane de euro’

„Când s-a dat acest PUZ în 2019 era o hotărâre judecătorească în altă speță care spunea că nu poți să construiești pe spațiul verde. (…) Eu am reclamat un fapt: că exista regimul urbanistic de spațiu verde, că există o lege care spune că nu se construiește pe spațiul verde și cu încălcarea acestei legi s-a dat un PUZ care a adus un beneficiu de câteva milioane de euro beneficiarului”, a declarat Nicușor Dan, în fața sediului DNA.

„Noi nu i-am dat autorizație și, dacă DNA zice că e legal, o să-i dăm autorizație”, a mai spus Nicușor Dan, înainte de a fi audiat.

Reclama
Continua sa citesti

Imobiliare

Se sparge bula imobiliara: Preturile apartamentelor au inceput sa scada in toate cartierele Bucurestiului

Publicat cu

pe

Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere au rămas nemodificate în zonele centrale din București și au scăzut în mai multe cartiere ale capitalei, arată o analiză a Ziarului Financiar.

Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere au îngheţat în zona Unirii şi la Victoriei. Cele mai multe cartiere raportează scăderi, anunță specialiștii care mai subliniază că în octombrie media preţurilor s-a redus la sub 108.000 de euro.

Ritmul anual de creştere a încetinit la cea mai mică valoare din 2022 în octombrie, la 5,2% faţă de perioada similară din 2021 şi a cincea lună consecutivă de scăderi.

Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală au scăzut, în medie, la nivelul lunii octombrie cu 500 de euro sau 0,5% la 107.850 de euro, fiind a cincea lună consecutivă de scăderi, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România.

Reclama

De partea cealaltă, dacă vânzările sunt afectate de inflaţie şi creşterea dobânzilor, dezvoltările noi sunt influenţate de lipsa autorizaţiilor de construire şi blocarea proiectelor, fapt ce va pune presiune pe piaţa de vechi în următorii 2-3 ani.

Continua sa citesti
Reclama
Imobiliare2 ore in urma

Primarul Bucurestiului: „Încă o autorizaţie ilegală de construire, emisă de Gabriela Firea, a fost anulată de instanţă”

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat luni că încă o autorizaţie ilegală de construire, emisă de fostul edil...

Sectorul 32 ore in urma

Bucurestenii din Sectorul 3 obligati sa-si ia coduri QR de la primarie, daca vor sa-si mai parcheze masinile

Primăria Sectorului 3 a anunţat, luni, că începe distribuirea codurilor QR posesorilor de locuri de parcare de reşedinţă, informează Agerpres....

Bucuresti17 ore in urma

Un nou parc ia nastere in Bucuresti. Proiectul a fost aprobat

Un proiect privind realizarea unui parc pe un teren de aproape 11.400 de metri pătraţi situat pe Bulevardul Doina Cornea...

Transport22 de ore in urma

Revolutie in traficul Bucurestiului: Lista bulevardelor unde Primăria Capitalei va face benzi unice pentru transportul public

Benzile unice pentru transportul public sunt una din măsurile aplicate în toate marile capitale europene pentru a încuraja cetățenii să...

Bucurestio zi in urma

ELCEN livrează în Bucuresti agent termic la temperaturi cuprinse intre 86 si93 grade Celsius

ELCEN prezintă duminică, într-o postare pe Facebook, temperaturile livrate la CET-urile din Capitală, care variază între 86 de grade C...

Bani2 zile in urma

Un bucurestean are mai multi bani decat un locuitor al Budapestei, ori al Varsoviei! Puterea de cumparare a Bucurestiului depaseste multe capitale europene

Cât de bine trăiesc locuitorii din oraşele-capitală şi din împrejurimile lor? Un bucureştean are 1.300 de euro pe lună de...

Reclama

La mare cautare

%d blogeri au apreciat: