Intra in contact cu noi

Bucuresti

Gabriela Firea continua CEARTA cu Grindeanu: Nu tac! L-am sunat si pe domnul presedinte Dragnea!

Publicat cu

pe

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat marţi, la Parlament, că nu a făcut altceva decât să exprime public într-o emisiune de televiziune relaţia pe care Primăria generală şi primăriile de sector o au cu unii reprezentanţi ai Guvernului. 

 „L-am sunat pe domnul preşedinte Liviu Dragnea, am vorbit în cursul serii trecute. M-a întrebat şi domnia sa ce s-a întâmplat, de ce este această situaţie tensionată în mass media şi de ce unii dintre colegii noştri au reacţionat la cele afirmate de mine. I-am spus şi acum domnului preşedinte, după ce am stabilit, fireşte, întâlnirea, că mă bazez pe sprijinul domniei sale pentru că de fiecare dată a fost receptiv la problemele bucureştenilor. Aşa cum ştiţi, am ajuns primar general pentru că domnul preşedinte Liviu Dragnea m-a propus să fiu candidat, m-a susţinut în toată această perioadă şi de asemenea a susţinut toate proiectele pozitive bune pentru bucureşteni. Eu nu am făcut altceva decât să exprim public într-o emisiune relaţia pe care Primăria generală, primăriile de sectoare le avem cu reprezentanţii Guvernului, unii dintre ei”, a spus Gabriela Firea la Parlament, informează agerpres.ro.
Ea spus că nu îşi permite să ceară demisia Guvernului sau demiterea premierului, însă nu îşi permite nici să tacă şi să ascundă ‘relaţia adevărată dintre Guvern şi aleşii locali ai Municipiului Bucureşti’.
„Am observat speculaţiile că Gabriela Firea ar fi cerut demisia Guvernului sau demiterea premierului. Nu îmi permit să fac aşa ceva, în schimb nici nu îmi permit să tac şi să ascund care este relaţia adevărată dintre Guvern şi aleşii locali ai Municipiului Bucureşti. Ţin la aceste proiecte foarte mult. Problema aglomeraţiei nu se rezolvă nicăieri în lume şi nu s-a rezolvat în nicio capitală europeană doar din bugetul local. Întotdeauna au fost măsuri guvernamentale care s-au luat pentru rezolvarea problemelor sistemice dintr-o capitală europeană care ne dorim să fie Bucureştiul”, a spus primarul Capitalei.
Gabriela Firea a afirmat că a solicitat sprijinul Guvernului în mai multe probleme, însă „unii dintre reprezentanţii Executivului nu înţeleg faptul că românii trebuie trataţi cu mai mult respect”.
În opinia sa, este absolut normal ca Guvernul, fiind unul politic, să fie supus unei evaluări din partea preşedinţilor celor două partide care compun coaliţia de guvernământ.
„Este firească şi chiar obligatorie această evaluare a activităţii guvernamentale câtă vreme am câştigat cu un program de guvernarea care trebuie să fie respectat ad litteram, nu putem să lăsăm la voia întâmplării ceea ce fac unii dintre reprezentanţii guvernamentali, pentru că nu ei vor răspunde în faţa românilor, ci noi. Acest program de guvernare a fost prezentat în campanie de către comunicatorii PSD şi în special de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Nici domnul prim ministru şi nici toţi miniştri sau secretari de stat ori directori nu au militat în campania electorală, nu au mers în faţa dumneavoastră să explice de ce unele măsuri sunt bune şi care este timpul de aplicare al acestor măsuri, care este calendarul pentru implementarea Programului de guvernare. Atunci răspunderea este la noi, este la factorul politic, şi mi se pare absolut normal şi necesar ca în următoarea perioadă coordonatorii coaliţiei de guvernământ să anunţe care sunt rezultatele acestei evaluări”, a arătat Firea.
Ea a mai declarat că nu a cerut Guvernului decât „respect” faţă de problemele bucureştenilor.
Primarul Capitalei a afirmat că nu decide personal care vor fi măsurile politice care se vor lua în urma analizei activităţii fiecărui minister.
Întrebată dacă există o ruptură între PSD şi Guvern, Gabriela Firea a răspuns că nu poate să facă această precizare, întrucât nu vrea să îşi depăşească atribuţiile.
„Nu pot să fac această precizare doar eu însămi, nu vreau să îmi depăşesc atribuţiile pe care le am ca vicepreşedinte al PSD, nu am făcut altceva să spun şi în cazul partidului, dar şi public, pentru că nu am de ce să mă ascund care sunt problemele pe care le întâmpinăm în relaţia cu reprezentanţii Guvernului”, a mai afirmat Firea. 
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică seara, la Antena 3, că este surprinsă să constate că există o reacţie fie prea înceată, fie de refuz din partea reprezentanţilor unor ministere, care pun în dificultate Primăria Capitalei, făcând referire la respingerea solicitărilor de preluare a Centurii Bucureştiului şi a metroului.
Continua sa citesti
Reclama
Click pentru comentarii

Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49

Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te

Lasa un raspuns

Bucuresti

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Publicat cu

pe

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.

Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.

De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.

Reclama

Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.

Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.

Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Publicat cu

pe

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.

„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Reclama

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.

De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.

În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.

Reclama

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Publicat cu

pe

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.

Reclama

Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:

“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!

Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.

Reclama

Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.

Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.

Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani3 zile in urma

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15...

Stirile Zilei3 zile in urma

Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”

Municipiul București intră în finala competiției Destinația Anului 2024, la categoria ”Orașe care inspiră”, iar Proiectul cultural ”Străzi deschise –...

Banio săptămână in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucurestio săptămână in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica2 săptămâni in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Reclama

La mare cautare