Criza gunoiului continuă în Sectorul 3 al Capitalei și la o săptămână după ce Primăria a preluat acest serviciu. Coșurile stradale nu sunt golite la timp pe o bună parte din străzi, iar in jurul lor s-au strâns grămezi de gunoi care este împrăștiat de vânt și pe stradă. În jurul tomberoanelor de la blocuri și de la case s-au adunat mormane de deșeuri, semn că mașinile care ridică nu vin la timp. Mai mult, o parte din gunoiul strâns de Primărie a fost depozitat pe un teren din zona Nicolae Grigorescu, acolo fiind un focar de infecție.

<
Situația este mai bună decât lunea trecută, însă este departe de a fi rezolvată în ciuda promisiunilor primarului Robert Negoiță.
”2.500 de tone de deșeuri ridicate, din Sectorul 3, și transportate la groapă de gunoi, în săptămâna ce a trecut de când PS3 a preluat activitatea de curățenie cu angajații și utilajele proprii. Treptat, se intră în program normal de ridicare a deșeurilor la adresele din S3. Totodată, continuă acțiunile de distribuire și montare de pubele mari și mici, dar și de coșuri de gunoi stradale. Se matură mecanic și manual și se spală străzile și trotuarele”, a postat Primăria Sector 3 pe pagină de Facebook.

Criza a început în urmă cu trei săptămâni după ce firma Rosal, care asigura salubrizarea sectorului, a notificat primăria că își încheie contractul din 14 septembrie, după ce instituția și-a înființat o direcție de salubrizare și și-a delegat serviciul. Asfel, în ultimele zile de contract gunoiul nu a mai fost ridicat la timp. De lunea trecută, serviciul de salubrizare este prestat de Primăria Sector 3, instituția anunțând că a achiziționat 80 de utilaje, pe care le-a prezentat în cadrul unei parade pe bd. Unirii, și are forța de muncă necesară.

Parcul auto al Direcției Generale de Salubritate cuprinde: șase autogunoiere ISUZU 7 mc;  21 de autogunoiere MAN 16 mc; două autocontainere MAN; șapte autospeciale HUKLIFT IVECO cu cisterna + benă 18 mc;  șase autoperii MAN;  patru autoperii HAKO CM 2200; șase autoperii HAKO CM 600; opt autoplatforme FORD basculabile; zece autoturisme TOYOTA;  cinci microbus 22 de locuri; cinci autospeciale tip dubă.


În aceeași zi s-a aprobat și darea în administrare a prestării serviciului de salubrizare către această Direcție nou înființată. 

Pe 26 iunie 2018, Consiliul Local Sector 3 a dat mandat firmei municipale SD3 Salubritate și Deszăpezire Sector 3 pentru a achiziționa următoarele utilaje:
– Autogunoiere 16 mc: 5 bucăți
-Autogunoiere 7 mc: 4 bucăți
– autospeciale cu bazin (tip cisternă) de capacitate de 10.0001 şi sistem de spălat cu presiune:
3 bucăți
– autospeciale tip basculantă sau Skiploader (transport container de 7 mc-10mc): 4 bucăți
– containere de 7mc: 6 bucăți
– containere de 17mc: 4 bucăți
– autospeciale: 4 bucăți din care: 2 bucăți 4×4 şi benă
– 2 bucăți 4×2 de 3,5 t basculabile
– autoperii mari 10 – 12 t: 2 bucăți
– autoperii medii 6 – 7t: 2 bucăți
– autoperii mici 1,5 – 3,5 t: 2 bucăți
– aspirator electric autopropulsat: 4 bucăți
– stație de spălat automatizată tip tunel: 1 bucată
În proiectul de hotărâre nu se precizează un preț estimativ însă pe site-ul societății  au fost postate contractele pentru achiția utilajelor:
– contract încheiat cu SC GRADINARIU IMPORT EXPORT SRL  în valoare de 7.755.783,35  lei, pe data de 29.12.2017;
– contract încheiat cu SC BRIARIS IND SA în valoare de 921.281,34 EURO, pe data de 29.12.2017
– contract încheiat cu SC GRADINARIU IMPORT EXPORT SRL   în valoare de 1.102.020 Euro fara TVA, încheiat pe 07.08.2018;

Rămâne de văzut cum vor fi folosite de Primărie  aceste utilaje cumpărate prin intermediul societății.
Sursa: Hotnews.ro