Timp liber
Firea, despre petrecerile din Herastrau: Înțelegem cu toții dorința tinerilor de a se relaxa, de a ieși în parc…

Primarul General al Bucureștiului, Gabriela Firea, a declarat, în direct la Digi24, că situația creeată sâmbătă noapte în Parcul Herăstrău, unde sute de oameni au petrecut, sfidând măsurile de distanțare socială, este cauzată de un vid legislativ. Gabriela Firea susține că polițiștii nu au avut acoperirea legală de a le spune oamenilor ce lege încalcă, participând la distracția ad-hoc.
„Sunt convinsă că înțelegem cu toții dorința tinerilor de a se relaxa, de a ieși în parc, a familiilor de a-i plimba pe copii, a vârstnicilor, totul s-a desfășurat într-o normalitate începând cu vineri dimineață. Ceea de s-a întâmplat aseară, însă, nu este de dorit, am reacționat imediat. Am aflat cine este proprietarul acelei terase și va fi chemat, luni, pentru a i se pune în vedere că legea este valabilă pentru toți. Populația respectă recomandările făcute de medici și de autorități. Dar există și aceste situații în care parcă se uită că este un pericol atât de mare, că virusul de tip nou nu are un tratament și practic suntem în plină pandemie. Chiar dacă suntem într-o perioadă de platou, adică un număr mai scăzut de contaminări, să nu uităm, că au fost foarte multe țări, în care, în zonele unde s-au redeschis restaurantele, terasele, cluburile, au trebuit autoritățile să reintroducă starea de urgență pentru că a existat o explozie a numărului de îmbolnăviri. Poliția Locală, Jandarmeria și Poliția Națională, în momentul în care intră într-o astfel de zonă, ar trebui să-i informeze pe cei care încălcă legea, ce lege încalcă. În acest moment, nu există nicio posibilitate ca acea terasă să fie închisă imediat. Noi aseară am suplimentat numărul de polițiști în zona respectivă, am fost în legătură permanentă cu șeful Poliției și cu domnul secretar de stat Raed Arafat și am reușit într-un târziu să-i trimitem pe oameni la casele lor”, a declarat Gabriela Firea.
Primarul General a lansat un apel insistent la Bucureșteni, prin care i-a rugat pe locuitorii Capitalei să evalueze riscurile la care se expun încălcând recomandările privind distanțarea socială. Gabriela Firea a atras atenția că în orice moment numărul infecțiilor cu noul coronavirus ar putea să crească, astfel că cele 500 de paturi ale spitalului modular covid să devină insuficiente pentru avalanșa de cazuri. Primarul general i-a rugat pe bucureșteni să se gândească la sănătatea lor și a familiilor lor și să respecte toate regulile impuse de autorități.
„Nu pot să nu-mi aduc aminte, cu amărăciune, că au fost afirmații că ceea ce am construit în Capitală, și anume un spital modular Covid, cu 500 de locuri nu ar fi fost necesar. Să dea Dumnezeu să nu fie necesar. Să dea Dumnezeu să fie suficiente paturile din cele două spitale de boli infecțioase, Victor Babeș și Matei Balș, dar dacă vom continua în acest stil în care nu ieșim doar la aer, nu ieșim doar să ne relaxăm și vrem cu tot dinadinsul să stăm foarte aproape de alte persoane despre care nu știm dacă sunt sau nu contaminate, mă tem că va trebui să ne organizăm și mai bine și vor fi necesare toate paturile pe care le-am amenajat în această perioadă. Eu fac apel încă o dată la toți bucureștenii, spunându-le din tot sufletul că eu îi înțeleg perfect, am și eu copii, am și eu familie, și copiii mei s-au plictisit în casă s-au plictisit de așteptare, își doresc să iasă în parc, vor să stea în aer liber, să se întâlnească cu ceilalți colegi, deci înțeleg din tot sufletul ce simt oameni și dorința lor de a încerca să trăiască o viață normală, dar eu îi rog din suflet să pună în balanță, această viață așa-zis normală cu pericolul de a ajunge ei sau familia lor pe un pat de spital în stare foarte gravă”, a declarat Gabriela Firea.
Timp liber
Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.
Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.
Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:
„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.
Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.
Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.
Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.
Timp liber
Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.
În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.
De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.
Timp liber
West Side Christmas Market are program special de Craciun

Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.
Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.
Programul concertelor:
- The Motans – miercuri, 20 decembrie;
- Vunk – joi, 21 decembrie;
- Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
- Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
- Romanița – duminică, 24 decembrie.
Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.
Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.
Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:
- Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
- Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.
Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.
În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.