In doua saptamani apar noile cartele si abonamente la metrou!

0
864
Noile titluri de călătorie, respectiv cartelele cu o călătorie, cele de grup sau abonamentul anual, ar putea fi introduse în două săptămâni, a declarat miercuri Marin Aldea, directorul general al Metrorex, la ‘Zilele Feroviare 2017 – Summit-ul de Investiţii Feroviare Railway PRO’, acesta menţionând faptul că au fost deja tipărite şi distribuite.
‘Proiectul de ordin ştiu că a fost semnat. El a fost promovat pe circuit pentru a fi publicat în Monitorul Oficial. Cum se publică în Monitorul Oficial, în termen de cinci zile se pune în aplicare. Noi am tipărit deja cartelele. Sunt distribuite la casierii, deci suntem pregătiţi’, a spus Marin Aldea.
Conform unui ordin de ministru, Metrorex va introduce titluri noi de călătorie, astfel: cartela cu o călătorie (2,5 lei), abonamentul anual (720 de lei), cartela grup 3 persoane (5 lei), cartela grup 4 persoane (6,5 lei) şi cartela grup 5 persoane (8 lei).
Conform Anexei proiectului de Ordin, tarifele de călătorie deja existente în circulaţie rămân la aceleaşi tarife, după cum urmează: cartela cu două călătorii (5 lei), cartela cu 10 călătorii (20 de lei), abonamentul lunar cu număr nelimitat de călătorii (70 de lei), abonamentul săptămânal cu număr nelimitat de călătorii (25 de lei) şi abonamentul de o zi (8 lei).
Întrebat despre biletul unic RATB – Metrorex, Aldea a afirmat că acesta ar putea fi introdus la începutul anului viitor.
‘Pot să vă spun că noi colaborăm cu RATB. Am avut mai multe întâlniri cu dânşii. S-au format două comisii, una tehnică şi una comercială. Am discutat despre cum să arate contractul comercial…De această dată contractul comercial o să permită ambelor companii să emită tichete de călătorie şi să încaseze bani pe ele, urmând ca luna următoare să fie făcută compensarea’, a explicat Marin Aldea.
Sursa: economica.net