Echipajele pompierilor SMURD au acordat, până acum, îngrijiri medicale unui număr de aproximativ 30 de persoane aflate la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, dintre care două au fost transportate la spital.
„De la începutul misiunii și până în prezent, echipajele pompierilor SMURD au acordat îngrijiri medicale pentru aproximativ 30 persoane, dintre care două au fost transportate la spital”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, scrie Mediafax.
Aproximativ 20.000 de oameni şi 2000 de invitaţi participă, duminică, la slujba de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului, printre oficialii prezenți numărându-se premierul Viorica Dăncilă, preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, precum şi membri ai Guvernului.
Oamenii, care au venit din toată țara pentru a participa la sfințirea altarului Catedralei Mântuirii Neamului, au așteptat ore bune pe platoul din faţa lăcașului de cult pentru a vedea ceremonia pe ecranele special montate. Mulți au venit îmbrăcaţi în costume populare, având steaguri tricolore.

<