Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a dispus miercuri retinerea a doua persoane pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, in cazul tragediei de la Institutul „Victor Babes”, in care trei pacienti au decedat. Potrivit unor surse judiciare, este vorba de doi angajati de la serviciul tehnic al spitalului.

<

Din primele concluzii ale raportului intocmit in acest dosar ar fi vorba despre o eroare umana: instalatia de oxigen ar fi fost manevrata gresit. Cei doi ar fi rasucit in sens invers un robinet de la instalatia de oxigen: in loc sa reduca debitul instalatiei, l-au dat la maximum, fapt ce a dus apoi la blocarea instalatiei de oxigen.

Potrivit unor surse juridice, s-a dispus retinerea pentru 24 de ore a celor doua persoane audiate, respectiv a sefului serviciului tehnic si a unui instalator. Aceleasi surse noteaza ca oamenii legii au primit rezultatele expertizei tehnice.

Trei pacienti care sufereau de COVID-19 au murit luni, 12 aprilie, dupa o defectiune la TIR-ul ATI de la Spitalul Victor Babes din Bucuresti, defectiune care a dus la oprirea alimentarii cu oxigen. Potrivit unui comunicat al DSU, ventilatoarele din sectia mobila au intrat in avarie fiind chemata firma distribuitoare pentru a le repara, insa reprezentantul companiei nu a vrut sa intre in unitatea medicala desi i-a fost oferit echipament de protectie.

Sistemul de alimentare cu oxigen la sectia mobila ATI de la Spitalul „Victor Babes” din Bucuresti s-a defectat luni. Urmarea a fost decesul a trei pacienti.

Sistemul de alimentare cu oxigen ar fi cedat, iar cei opt pacienti din sectia mobila ATI au fost ventilati manual de catre personalul medical. Din nefericire trei din cei opt pacienti nu au putut fi salvati.

Politistii si procurorii au deschis o ancheta. Sectia mobila de terapie intensiva a fost pusa in functie saptamana trecuta. Aici erau internati opt pacienti in stare grava, ceea ce reprezinta capacitatea maxima a sectiei.