Intra in contact cu noi

Transport

Directorul Metrorex anunta ca din 2027 vom merge cu metroul direct până la Aeroportul Otopeni

Publicat cu

pe

Românii vor putea circula cu metroul până la Aeroportul Internațional Henri Coandă, Otopeni, începând cu anul 2027, spune directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș. Pe M6 vor circula 12 trenuri, care vor fi cumpărate în perioada următoare.

„Orizontul de timp pentru finalizarea întregii Magistrale 6, nu numai a lucrărilor de structură de rezistență este anul 2027. Anul trecut, pe 8 martie am semnat contractul de structură de rezistență pentru lotul 1. Azi, de Ziua Tineretului, am semnat contractul pentru lotul 2. (…) În perioada următoare va fi lansată, este încărcată în SEAP, documentația pentru lucrările de arhitectură, cale de rulare, instalații electromecanice și curenți slabi, urmând ca până la finalul anului să lansăm și procedura pentru sistemul de automatizare trafic, precum și achiziția a 12 trenuri de metrou, care vor deservi Magistrala 6. Deci orizonul de timp e anul 2027 și ne vom încadra astfel încât să avem o punere în funcțiune cu călători a Magistralei 6”, spune Mariana Miclăuș.

Metrorex a semnat marți contractul ce are ca obiect „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă. (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni). Proiectare şi execuţie lucrări structură de rezistenţă pentru Lotul 1.2: Tokyo – Aeroport Otopeni”, cu Asocierea Gülermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhüt A.S.-Somet SA.

Reclama

„După atâția ani s-a reușit semnarea acestui contract. Cred că se discută de peste 10 ani, poate chiar mai bine, de acest contract. În sfârșit, acest lucru este realizat, cu toate opreliștile din ultimii ani, acea oprire în suspendare a acestui proiect din anul 2021, a fost depășită. Mulțumesc partenerilor japonezi că au avut înțelepciunea să treacă peste sincopele administrative ale Guvernului României din 2021, când acest proiect nu a mai fost considerat o prioritate pentru noi. E bine că, în sfârșit, am intrat în linie dreaptă”, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Transport

Începând cu 15 decembrie pe Bulevardul Regele Mihai I va fi dată în circulaţie o bandă nouă dedicată transportului în comun 

Publicat cu

pe

O nouă staţie va fi înfiinţată pe traseul liniei 205 pe Bulevardul Aviatorilor între staţiile „Piaţa Victoriei” şi „Piaţa Charles de Gaulle”.

Conform unui comunicat transmis marţi de Primăria Capitalei, decizia a fost luată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov pentru a creşte atractivitatea transportului public de călători.

Începând de miercuri, autobuzele acestei linii vor opri pe sensul de mers spre terminalul „Străuleşti” în noua staţie „Arhitect Ion Mincu”.

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a anunţat, totodată, că începând cu data de 15 decembrie pe Bulevardul Regele Mihai I va fi dată în circulaţie o bandă dedicată transportului în comun spre Arcul de Triumf.

„Noua bandă BUS de pe Bd. Regele Mihai I va fi dată în circulaţie începând cu data de 15 decembrie. Lucrările pentru realizarea benzii dedicate transportului public avansează. Au fost montate separatoare de sens şi indicatoare rutiere. Săptămâna viitoare, se finalizează şi noua platformă de staţie STB amplasată pe scuarul de delimitare şi culoarul pietonal care face legătura cu trecerea de pietoni la intersecţia cu Str. Primo Nebiolo. Zona centrală de pe Bd. Regele Mihai I cuprinde trei benzi de circulaţie, două spre Arcul de Triumf (dintre care banda 1 este rezervată transportului public) şi una spre Piaţa Presei, dedicată transportului general”, a scris Bujduveanu, pe Facebook.

Continua sa citesti

Transport

Efectul autobuzelor si tramvaielor noi: A crescut numarul bucurestenilor care folosesc transportul in comun

Publicat cu

pe

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunţă că tot mai mulţi bucureşteni aleg transportul public, dovadă fiind faptul că în primele nouă luni ale acestui an s-au vândut 1.767.369 abonamente, informează Agerpres.

Numărul abonaţilor STB a crescut cu 251.688 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reprezentând o creştere de 16,61%.

„O veste şi mai bună legată de cifrele STB, în primele 9 luni ale anului, este legată de scăderea numărului de amenzi date pentru neplata călătoriei. Digitalizarea plăţilor şi noile funcţionalităţi din aplicaţiile STB (InfoTB şi YouthTB) au dat rezultate şi gradul de conformare a crescut. Veniturile din activităţile de control au scăzut cu 26,40%, fiind aplicate astfel mai puţine amenzi călătorilor”, scrie Bujduveanu, pe Facebook.

În luna iulie, viceprimarul informa că peste un milion de abonamente STB au fost vândute în primele cinci luni ale anului, cu 213.782 mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2022. Totodată, în primele cinci luni din 2022 STB înregistra 14 milioane de călătorii, iar anul acesta în acelaşi interval numărul lor se cifrează la 17.657.284.

El menţiona că încasările obţinute din activitatea de control, în primele cinci luni ale anului, au scăzut cu 14,82% (s-au diminuat cu 380.400 de lei) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Continua sa citesti

Transport

Primul tren produs de Alstom în Polonia pentru Român ajunge săptămâna viitoare la București

Publicat cu

pe

Primul tren produs de Alstom în Polonia pentru a fi livrat României ajunge sâmbătă seară la Curtici, fiind aşteptat în 5 noiembrie la Bucureşti, transmite Autoritatea pentru Reformă Feroviară potrivit news.ro

Primul tren produs de către Alstom pentru a fi livrat României, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), în cadrul contractului privind achiziţia a 37 de rame electrice pentru servicii de transport feroviar de călători de mediu şi lung parcurs a trecut testele şi inspecţia finală de fabrică şia fost expediat în 29 noiembrie către Bucureşti.

”Trenul este programat să ajungă de la Katowice (Polonia) la Curtici, pentru a face procedurile de intrare în ţară, în seară de 2 decembrie 2023. La Bucureşti este programat să ajungă pe 5 decembrie 2023 şi să înceapă pregătirile din partea furnizorului în vederea livrării oficiale către ARF”, a transmis instituţia.

În prima etapă, după testele statice, trenul va efectua o serie de teste dinamice, pe Inelul de la Făurei al AFER şi pe reţeaua feroviară publică.

După finalizarea tuturor acestor etape şi atingerea momentului în care ARF poate prelua trenul, inclusiv pentru circulaţia cu călători în siguranţă, trenul va fi pus în circulaţie de către CFR Călători, câştigătorul licitaţiei pentru primul contract de servicii publice de transport feroviar de călători atribuit competitiv.

Continua sa citesti
Reclama
Bucuresti4 ore in urma

Caz socant in Bucuresti: Bătrâni sechestrați în condiții mizere pentru a li se lua casele!

Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, percheziţii în Bucueşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar lipsire de libertate în mod ilegal...

Stiri Bucuresti actualitate9 ore in urma

O vară întreagă de promisiuni deșarte: Zeci de mii de bucureșteni au rămas fără căldură și apă caldă!

Mai multe zone din sectoarele 2 și 3 ale Capitalei, în care locuiesc zeci de mii de oameni, au rămas,...

Transport9 ore in urma

Începând cu 15 decembrie pe Bulevardul Regele Mihai I va fi dată în circulaţie o bandă nouă dedicată transportului în comun 

O nouă staţie va fi înfiinţată pe traseul liniei 205 pe Bulevardul Aviatorilor între staţiile „Piaţa Victoriei” şi „Piaţa Charles...

Bucuresti9 ore in urma

Peste 900 kilograme de petarde şi artificii descoperite în casa unui bărbat din Sectorul 1 al Capitalei

Peste 900 kilograme de petarde şi artificii au fost descoperite în urma unei percheziţii la domiciliul unui bărbat din Sectorul...

Turisto zi in urma

Bucureștenii sunt șocați de prețurile nesimțite de la târgurile de Crăciun din Capitală. Câteva exemple

Turiștii care vor să mănânce la târgul de Crăciun din Piața Constituției vor trebui să vină pregătiți cu o sumă deloc mică,...

Transporto zi in urma

Efectul autobuzelor si tramvaielor noi: A crescut numarul bucurestenilor care folosesc transportul in comun

Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu anunţă că tot mai mulţi bucureşteni aleg transportul public, dovadă fiind faptul că în primele nouă...

Reclama

La mare cautare

%d