Intra in contact cu noi

Sanatate

Demisie de rasunet la Spitalul Floreasca

Publicat cu

pe

Claudiu Ştefan Turculeţ a demisionat luni din funcţia de manager al Spitalului de Urgenţă Floreasca. El a declarat pentru HotNews.ro că a cerut încetarea contractului „din motive personale”.
Turculeţ, care este medic primar chirurg şi conferenţiar universitar, fusese numit în funcţie în 2016, anunță News.ro.
Claudiu Ştefan Turculeţ a mai condus Spitalul Floreasca în anii 2006 şi 2009. El a mai fost şi şef al secţiei Chirurgie Generală I. Este medic primar chirurgie generală, având că supraspecializare traumatologie.
Turculet are competenţă în chirurgie laparoscopică şi în management sanitar. Deţine acreditare pentru chirurgie robotică şi este doctor în ştiinţe medicale.

Sanatate

Tentativa de viol? Trei paciente de la Spitalul Militar Central sedate cu diazepam de un asistent

Publicat cu

pe

Caz absolut șocant la Spitalul Militar Central din Capitală! Un asistent e acuzat că a sedat trei paciente cu diazepam, ca să le violeze! Una din femei a ajuns în stare gravă și a avut nevoie de intervenția medicilor, așa s-a aflat totul! Oamenii legii au deschis dosar penal, iar Procuratura a preluat cercetările.
„Asistentul este tânăr, are puțin peste 20 de ani”, a spus un medic din spital, la curent cu evenimentele și cu ceea ce a urmat. Una dintre femei a ajuns la secția ATI, cu stop cardiorespirator, potrivit unui doctor din spital. Femeia a fost salvată. În acel moment, sâmbătă, mai multe cadre medicale au realizat ce se întâmplă, au sesizat conducerea, care, la rândul ei, a chemat Procuratura, informează Tolo.ro.

Continua sa citesti

Sanatate

3 ani si 8 luni de inchisoare cu executare: Florin Secureanu, fost manager la Malaxa, condamnat definitiv 

Publicat cu

pe

Curtea de Apel București l-a condamnat luni, 8 mai, la 3 ani și 8 luni de închisoare pe Florin Secureanu, fostul manager al Spitalului Malaxa, pentru abuz în serviciu. Pedeapsa a fost redusă (de la 5 ani 10 luni la Tribunalul București) pentru că o parte dintre faptele de care Secureanu era acuzat s-au prescris. Hotărârea este definitivă.

La Tribunalul București, în aprilie 20222, Secureanu primise două pedepse de 3 ani şi două de 2 ani şi 9 luni, acestea au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat o condamnare de 5 ani şi 10 luni.

În acelaşi dosar a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare Ionuţ Valentin Tănase, reprezentantul firmei care făcea afaceri cu spitalul condus de Florin Secureanu.

Reclama

Lui Florin Secureanu i-a fost intezis și dreptul de a fi ales sau de a ocupa o funcție de autoritate pentru o perioadă de doi ani.

Acuzațiile formulate de DNA

Potrivit DNA, Secureanu şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia primară, în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din Bucureşti şi ordonator de credite, ar fi dispus, în perioada 2009 – 2016, efectuarea unor plăţi în cuantum total de 648.193 lei din fondurile unităţii sanitare către mai multe societăţi comerciale, printre care şi cele administrate de Ionuţ Valentin Tănase.

Reclama

Este vorba de firmele SC Medical Provider SRL, SC Mastergamer Interactiv SRL, SC La Ursul Polar Servimpex SRL şi SC Prof Plast SRL.

Banii respectivi ar fi fost achitaţi atât în contextul unor operaţiuni comerciale care nu s-au derulat în realitate privind achiziţia unor produse şi servicii destinate unităţii medicale, cât şi pentru bunuri achiziţionate la preţuri şi de şase ori mai mari faţă de cele de achiziţie.

Florin Secureanu a mai fost trimis în judecată de DNA, în mai 2017, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare – cinci fapte, dintre care una cu consecinţe deosebit de grave – şi luare de mită.

Reclama

MINUTA:

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelurile declarate de inculpatii Secureanu Florin Adrian si Tănase Ionuț Valentin împotriva sentinţei penale nr.375 din data de 14.04.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 24936/3/2020.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond:

Reclama

Descontopeste pedeapsa rezultanta aplicată inculpatului Secureanu Adrian Florin și repune in individualitatea lor pedepsele componente.

În temeiul art.396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, art.154 alin.1 alin.1 lit.c Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal dispune încetarea procesului penal față de inculpatul Secureanu Adrian – Florin pentru săvârșirea infracțiunii de de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată (7 acte materiale – faptă din perioada 27.11.2009 – 19.12.2013 în legătură cu plățile efectuate către SC MEDICAL PROVIDER SRL – descrisa la pct.1), prevazuta de art. 297 Cod penal rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal si art. 5 Cod penal ,întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul art.396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, art.154 alin.1 alin.1 lit.c Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal dispune încetarea procesului penal față de inculpatul Secureanu Adrian – Florin pentru săvârșirea infracțiunii de de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată(6 acte materiale – faptă din perioada 23.05.2012 – 09.11.2012 în legătură cu plățile efectuate către PFA STAN SORIN, descrisa la pct.2), prevazuta de art. 297 Cod penal rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal si art. 5 Cod penal ,întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Reclama

În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal rap. la art.39 alin. 1 lit. b Cod penal şi art.45 alin. 3 lit a Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Secureanu Adrian Florin , urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani si 9 luni închisoare sporită cu 11 luni închisoare , în final pedeapsa principală de 3 ani si 8 luni închisoare in regim de detentie şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal pe o durată de 2 ani .

În temeiul art.397 alin.1 Cod porocedura penala raportat la art.1357 Cod civil și art.1370 Cod civil obliga inculpații Secureanu Florin Adrian și Tănase Ionuț Valentin la plata în solidar către partea civilă Spitalul Clinic Nicolae Malaxa a sumei de 140 378,22 lei , reprezentând prejudiciu pentru fapta descrisă la pct.3 din rechizitoriu.

Constata ca din suma de 140 378,22 lei, inculpatul Tănase Ionuț Valentin a achitat suma de 10 000 lei la data de 17.01.2022.

Reclama

Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale atacate.

În temeiul art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge , ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Reclama

Definitivă.

Pronunţată în şedința din data de 08 mai 2023.

Reclama
Continua sa citesti

Sanatate

Sase oameni intoxicati in centrul Bucurestiului din cauza unor lucrari de igienizare

Publicat cu

pe

Lucrarile de igienizare efectuate la o cladire de pe bulevardul Magheru din Capitala au afectat sase oameni.

„In urma cu scurt timp am intervenit pentru acordarea primului ajutor unui numar de 6 persoane care acuzau stare generala de rau.

Persoanele se aflau intr-o cladire de pe bld. Magheru, la care se efectuau lucrari de intretinere (vopsire). Dupa evaluarea medicala 2 dintre cele 6 persoane au fost transportate la spital.

Reclama

Au actionat: 2 ambulante SMURD, o autospeciala de interventie cu apa si spuma si echipajul CBRN”, a anuntat ISU Bucuresti.

Cladirea se afla pe Magheru 28 si adaposteste o institutie publica.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Stirile Zilei7 ore in urma

Au inceput forajele in zona parcului Cismigiu pentru noua magistrala de metrou M5

Pasionații de infrastructură au postat miercuri imagini cu începerea forajelor pentru studiul geotehnic necesar construirii secțiunii Eroilor – Piața Iancului...

Bucuresti7 ore in urma

Statele Unite ale Americii deschid la București o Unitate de Investigaţii Criminale Transfrontaliere: Va monitoriza toata Europa de sud-est

Guvernul a supus aprobării un memorandum pentru iniţierea negocierilor în vederea înfiinţării în România a unei Unităţi de Investigaţii Criminale...

Politica23 de ore in urma

Ciucu, mesaj pentru Nicușor Dan: Aveți ceva personal cu mine, mă sabotaţi, deşi v-am protejat mandatul când eram preşedintele PNL Bucureşti?

Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a lansat miercuri, pe Facebook, la adresa primarului Capitalei, Nicușor Dan, cele mai apăsate critici pe care le-a...

Politica2 zile in urma

Cel mai înalt for academic a eliminat orice suspiciune: Ministrul Bode nu a plagiat!

După ce mai multe luni la rând am văzut pe toate canalele linșaje la adresa ministrului Bode, astăzi cel mai...

Sectorul 63 zile in urma

Primarul Ciprian Ciucu: finanțare de 82 de milioane pentru dotarea tuturor unităților de învățământ din Sectorul 6

Primarul Ciprian Ciucu anunță obținerea unei finanțări din fonduri europene în valoare de aproape 82 de milioane de lei pentru...

Sectorul 43 zile in urma

Pericol public: 139 de vehicule agabaritice oprite sa intre in Pasajul Unirii doar în acest an

Apel public la respectarea regulilor de circulație din zona Pasajului Unirii! 139 de vehicule agabaritice au fost oprite doar în...

Reclama

La mare cautare

%d blogeri au apreciat: