Stiri Bucuresti actualitate
Dancila a primit propunerea PENALA pentru conducerea CNSAS in plic!

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, l-a propus marți, la șefia Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate pe Vasile Ciurchea, în locul lui Răzvan Vulcănescu. Propunerea a fost acceptată și semnată de premierul Viorica Dăncilă. Ciurchea este anchetat de DNA fix pentru nereguli la sistemul informatic al CNAS, din perioada în care a mai ocupat aceasta funcție. “Propunerea a venit în plic”, au spus surse din PSD pentru Digi24.ro.
Numele lui Vasile Ciurchea nu se regăsea inițial în lista scurtă a ministrului printre cei care urmau a fi prezentați premierului pentru șefia CNAS. Aceleași surse suțin ca propunerea a venit „de sus” și că ministrul și-a asumat-o, însă iar fi transmis premierului și problemele pe care acesta le are. Ciurchea a fost anchetat de procurorii DNA pentru nereguli exact la licitațiile pentru cardul de sănătate, incluse în Sistemul Unic Informatizat. Cu toate acestea, premierul Viorica Dăncilă a semnat numirea sa în fruntea Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate.
Vasile Ciurchea s-a mai aflat de două ori la conducerea CNAS, fiind propus în primul mandat, în 2007, de Eugen Nicolăescu și numit de premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, iar în 2014, Ciurchea a fost din nou propus de Nicolae Bănicioiu și numit de Victor Ponta la șefia CNAS.
Cât despre problemele cu sistemul informatic, departamentul IT din CNAS ar fi dat asigurări ca sistemul va fi repornit vineri. Problema principală o reprezintă lipsa unui contract de mentenanță și defecțiunile apărute la serverele prin care este accesată baza de date a pacienților. Ieri a fost scos la licitație, în procedură simplificată, contractul de mentenanță, urmând a fi atribuit în următoarele două zile, astfel încât sistemul să fie repornit vineri, susțin aceleași surse.
Premierul Viorica Dăncilă a spus astăzi, după ședința CEx PSD, că l-a numit pe Ciurchea la conducerea CNAS pentru că este „un profesionist”, chiar dacă a adăugat că nu-l cunoaște.
„Nu a fost audiat, nu este nicio acuzație la adresa domniei sale. Dacă va exista o acuzație, bineînțeles că vom lua măsuri. În momentul în care va apărea cel mai mic lucru care să ateste că dl Ciurchea a făcut ceva prin care a încălcat legea și acest lucru va fi judecat, cu siguranță vom schimba la CNAS. Dar în momentul acesta avem nevoie de un specialist”, a spus Viorica Dăncilă.
„Nu-l cunosc pe Ciurchea. Nu știu de cine a fost apropiat. Am cerut să fie o nominalizare a unui om care să rezolve problemele din sistem la acest moment”, a adăugat ea.
Întrebată cum comentează faptul că Vasile Ciurchea este urmărit penal de DNA, Dăncilă a răspuns: „E o anchetă în desfășurare, spuneți dvs, dar în urma acestei anchete avem certitudinea că e vinovat, că este o problemă?”.
„Știu că e un profesionist și nu a fost trimis în judecată încă. Va fi trimis în judecată, facem o schimbare”, a adăugat Dăncilă.
Procurorii DNA au început în mai 2016 urmărirea penală față de Ciurchea și alți foști șefi din cadrul CNAS, pentru abuz în serviciu.
Stiri Bucuresti actualitate
După țeapa dată Bucurestiului cu Firea, turcii au împânzit Europa cu otokarele lor pline de defectiuni

Sunt cu sutele defectele pe care le înregistrează autobuzele turcești Otokar, un exemplu în acest sens fiind flota care operează în capitala României, aflăm dintr-un material RADOR preluat de publicatia carandmotor.gr.
Otokar este cel mai mare producător de autobuze din Turcia, exportând, desigur, și pe teritoriul european. Cea mai mare comandă de modele de până în acest moment este cea făcută de Municipiul București în 2018 și a inclus cumpărarea a 400 de autobuze pentru nevoile capitalei României.
Potrivit ultimelor relatări, această mare afacere între Otokar și Municipiul București, care a ajuns la aproape 100 de milioane de euro (fără impozite), nu este una dintre cele mai de succes pentru turci, autobuzele lor prezentând probleme încă din primele zile de circulație.
Potrivit presei din România, autobuzele Otokar au prezentat probleme încă de la început, șoferii și utilizatorii raportând că defecțiunile au început încă de la fabricarea lor. De exemplu, există relatări despre uși care se închid cu dificultate și apoi… nu se mai deschid, dar și despre randamentul problematic al sistemului de climatizare.
În afară de problemele de mai sus, au apărut și probleme mai grave, după ce autobuzele turcești au înregistrat sute de defecțiuni la componentele lor mecanice și electrice, printre care defecțiuni la circuitul electric, suspensie și sistemul de direcție.
Autobuzele achiziționate de Municipiul București sunt Kent FL, cu o lungime de 12 metri (320 de exemplare), același model cu caroserie de 10,5 metri (50 de exemplare) și Kent FL articulat de 18 metri (30 de autobuze).
Problemele înregistrate permanent de autobuzele Otokar la București provin, potrivit unor relatări, și din cauza proastei lor întrețineri, care a fost preluată de o companie privată, în conformitate și cu contractul pe care turcii l-au semnat cu primăria. În acest contract, Otokar s-a angajat să ofere o garanție de patru ani și 240.000 km în primii patru ani, cu acoperirea costurilor oricăror reparații.
Proasta întreținere, precum și piesele de schimb de proastă calitate despre care se spune că ar fi utilizate pentru repararea autobuzelor, au făcut ca un număr mare dintre aceste autobuze să rămână în atelier pentru un total de 315 zile într-o perioadă de patru ani, adică aproape un an în afara funcționării.
Acum turcilor li se cere să plătească o sumă de 405 euro pentru fiecare zi în care autobuzele lor nu au deservit publicul bucureștean. În acest moment, problemele pe care le prezintă autobuzele nu numai că nu au fost rezolvate, ci se repetă și cu mare frecvență. Totul arată că va exista o continuare întrucât a fost demarată și o anchetă cu privire la condițiile în care s-a făcut achiziția, deoarece este suspectată luarea de mită.
Stiri Bucuresti actualitate
Cea mai mare neintelegere a parintilor: Avizul epidemiologic NU trebuie prezentat la începutul fiecărui an școlar!

Avizul epidemiologic este necesar doar la prima înscriere într-o unitate de învățământ, nu la începutul fiecărui an școlar.
Documentul de la medic trebuie adus doar la înscrierea la grădiniță, în clasa pregătitoare (la școală) și la înscrierea la liceu în clasa a IX-a sau la orice altă înmatriculare într-o unitate de învățământ preuniversitar.
„La revenirea din vacanțe NU se va solicita preșcolarilor și elevilor aviz epidemiologic”, se arată în ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației nr. 438/4.4629/2021
Stiri Bucuresti actualitate
Ion Tiriac o critica pe Simona Halep: ”O spun cu tot respectul…”

Ion Țiriac (83 de ani), unul dintre apropiații Simonei Halep, consideră că sportiva din Constanța ar fi putut atinge performanțe mai mari, dacă ar fi avut un alt program de pregătire, încă de la vârsta de 14 ani.
Miliardarul român i-a dat și un sfat Simonei, jucătoare care va împlini 31 de ani în septembrie: „Să aibă grijă de fizic!”.
„N-aș vrea să vorbesc mult despre Simona, pentru că ea are viața ei, a făcut lucruri extraordinare, e o femeie tânără. Nu pot s-o compar cu Nadal, pentru că e un pic diferită treaba…să aibă grijă de fizic, că de acolo i se trage absolut tot ce i se trage! Nu pot să am o părere calificată, pentru că n-am văzut-o cum arată fizic, n-am văzut nici cum arată tehnic în momentul de față. Practic, nu știu ce fel de strategii mai are în jocul ei, unde stă pe teren, cum se găsește.
Și apoi, cu tot respectul, Simona nu are jocuri! În ultimii doi ani, ea a jucat 10-15% din întâlnirile pe care trebuia să le joace. De asta îi e greu, nu are o bază. Din nou, numai talentul își spune cuvântul la Simona. O mai spun o dată. La 30 de ani, ea a făcut minuni. Dacă cineva o lua la 14 ani și o antrena ca lumea, probabil că făcea minuni înmulțite cu 3. La 14 ani, trebuia ca Halep să facă cele patru-cinci ore pe zi de antrenament, pe care nu le-a făcut. A avut extraordinar de mult talent, dar uite că fizicul nu poate fi făcut la 30 de ani, e prea târziu. La vârsta asta, pui deja ultima rotiță”, a spus Ion Ţiriac pentru gsp.ro.
- Politicao săptămână in urma
Sondaj: Nicusor Dan creste in optiunile bucurestenilor si este singurul capabil s-o infranga pe Firea
- Transport3 săptămâni in urma
Noaptea mintii pe Centura Capitalei: Pasarela care nu duce nicaieri, construita in drum!
- Politica3 săptămâni in urma
După Grindeanu și Gabriela Firea dă cu subsemnatul în fața procurorilor anti-corupție!
- Monden4 săptămâni in urma
Micutzu, amenintat cu moartea după rolul din filmul Teambuilding
- Politica4 săptămâni in urma
”Se putea mult mai mult la nivelul Bucureştiului” – Liderul PNL Sector 1, dezamăgit de Nicușor Dan
- Bani3 săptămâni in urma
Nicusor Dan anunta cea mai mare achiziție publică realizată vreodată de Primăria Capitalei
- Sectorul 33 săptămâni in urma
Imagini socante in Sectorul 3: Barbat gasit mort pe sinele de tramvai!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Pungi cu droguri descoperite langa Academia de Politie din Bucuresti