Dai o declaratie pe propria raspundere si primesti 500 de lei! Cea mai noua pomana de la Firea

Gabriela Firea a anunțat vineri că decontul lunar de 500 de lei pentru grupurile care susțin că folosesc în comun maşina pe rute Ilfov – Bucureşti se va acorda în baza unei declaraţii pe proprie răspundere. Cum vor fi verificați cei care primesc banii pentru car – sharing? Poliţia Municipiului Bucureşti îi va verifica în trafic.
„Va fi o procedură simplă, tocmai pentru a nu îngreuna. Şi oricum va fi o declaraţie pe proprie răspundere, pentru că aşa este normal. Şi, de asemenea, Poliţia Municipiului Bucureşti va realiza verificări în trafic, pentru a nu fi induşi în eroare şi să se plătească aceste sume, iar de fapt cei care beneficiază să nu vină împreună cu maşina spre Bucureşti”, a declarat primarul Bucureștiului, potrivit Agerpres.
„Prin urmare, persoanele care pe proprie răspundere şi sub contract, bineînţeles, dovedesc că au o asociere voluntară cu două – trei persoane să vină împreună spre Capitală vor primi aceste vouchere, acest bonus din partea Primăriei”, a mai spus Firea.
Nu e clar ce criterii va avea Poliția pentru a-i verifica pe posesorii de vouchere. De exemplu, dacă un astfel de posesor e depistat singur în mașină de un polițist, dar beneficiarul va spune că a efectuat deja cursa în comun, cum va putea verifica Poliția autenticitatea declarațiilor acestuia?
Consiliul General al Capitalei a adoptat în şedinţa de joi proiectul de hotărâre care vizează un decont lunar de până la 500 de lei pentru grupurile de utilizatori din regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov care folosesc în comun autoturismul proprietate personală în vederea efectuării deplasărilor cu destinaţia municipiul Bucureşti. Proiectul fusese respins în precedenta şedinţă, din 18 octombrie.

<
Transparenta face diferenta