Curtea de Justitie a UE: UBER este o companie de transport si trebuie reglementata ca si taxi

0
462

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis miercuri, 20 decembrie, că UBER este o companie de transport, nu un serviciu digital, anunță BBC.
Reprezentanții UBER au argumentat că reprezintă un serviciu online care oferă oamenilor posibilitatea de a comunica, nu o firmă de taxi. 
Cazul își are originea în Barcelona, unde autoritățile locale au transmis UBER că trebuie să se supună reglementărilor locale din domeniul taximetriei.
Decizia ar putea afecta și situația din România a companiei UBER. În București, municipalitatea dorește să impună serviciului de trasport reguli asemănătoare celor care oferă servicii în regim de taxi.

<

„În majoritatea țărilor UE în care operăm sub legea transportului sau suntem în curs de reglementare, această hotărâre nu afectează mersul lucrurilor. Totuși, în continuare, milioane de europeni sunt împiedicați să folosească aplicații similare cu ale noastre. Așa cum a declarat noul nostru CEO, Dara, este necesar ca serviciile de tip Uber să fie reglementate, astfel vom continua dialogul cu autoritățile din Europa. Aceasta este abordarea noastră pentru a ne asigura că oricine poate comanda o cursă sigură la apăsarea unui buton”, a declarat purtătorul de cuvânt Uber.

Platforma electronică Uber furnizează, prin intermediul unei aplicaţii, un serviciu plătit care conectează şoferii neprofesionişti, ce utilizează propriul autovehicul, cu persoane care doresc să călătorească în interiorul oraşelor.