Bucuresti
Cum se va numi noul stadion din Giulesti: Rapidul anunta o premiera nationala!
Noul Stadion Rapid-Giuleşti, inaugurat la 26 martie 2022, va purta numele unui sponsor, administratorul CS Rapid anunţând o licitaţie în acest sens, se arată într-un comunicat de presă.
„Urmând un model patentat în străinătate, CS Rapid a devenit prima echipă din România care şi-a scos la licitaţie denumirea stadionului. Dacă totul decurge bine, la finalul lunii Stadionul Giuleşti va purta numele unui sponsor”, se precizează în comunicatul citat.
Preşedintele CS Rapid, Bogdan Vasiliu, a declarat că aşteaptă oferte din partea companiilor interesate până la sfârşitul lunii iulie.
„Ofertele se pot depune până la sfârşitul lunii iulie şi tot atunci se va lua şi decizia referitoare la firma câştigătoare”, a spus Vasiliu.
În plus, acesta a menţionat că în perioadele de pauză competiţională pe arena din Giuleşti se vor organiza şi alte evenimente.
„Avem un departament care se ocupă de acest subiect, să aducă evenimente. Suntem în discuţii avansate cu diverşi producători de mari evenimente pe care încercăm să-i aducem pe Giuleşti să facă un concert sau un festival în funcţie de necesităţile lor”, a precizat preşedintele CS Rapid.
Sala Rapid, aflată în vecinătatea noului Stadion Giuleşti, locul unde îşi dispută meciurile de pe teren propriu campioana României la handbal feminin, se află în modernizare.
„Sala actuală va fi gata până când vom avea primul meci la handbal cu CSM Bucureşti. Vor fi modificări importante, cred că toţi suporterii rapidişti vor fi plăcut impresionaţi când vor intra în ea. Am modernizat-o, dar de mărit capacitatea pentru moment nu e posibil. Însă ce ne dorim foarte mult e să depunem un proiect astfel încât în anii următori să putem construi o nouă sală la nivelul anilor aceştia”, a explicat Vasiliu.
În ediţia următoare a Ligii Campionilor la handbal feminin, echipa CS Rapid va evolua în Sala Polivalentă, acolo unde vor juca alte două echipe din Capitală, CSM Bucureşti (Liga Campionilor la handbal feminin) şi CS Dinamo (Liga Campionilor la handbal masculin).
„Este o întreagă telenovelă. Şi noi, şi cei de la CSM, şi cei de la Dinamo ne batem pe Polivalentă. Numai acolo se pot desfăşura meciuri în Champions League în Bucureşti, din păcate. Sper ca până la finalul săptămânii să avem o soluţie astfel încât toate cele trei echipe să poată beneficia de Sala Polivalentă”, a mai spus Bogdan Vasiliu.
Bucuresti
Salonul Bicicletei revine în Capitală
Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.
Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.
De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.
Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.
Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.
Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.
Bucuresti
Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.
Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.
„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.
De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.
În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.
Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Bucuresti
Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!
Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.
Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:
“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!
Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.
Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.
Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.
Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”
- Sectorul 14 săptămâni in urma
Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?
- Bani4 săptămâni in urma
Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!
- Politicao săptămână in urma
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!
- Bucurestio săptămână in urma
Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
- Bucuresti7 zile in urma
Salonul Bicicletei revine în Capitală