Cum incepe anul scolar in Bucuresti? Primaria Capitalei e repetenta la reabilitarea scolilor!

Un procent de 22% dintre unităţile de învăţământ din România sunt în curs de renovare la început de an şcolar, lucrările fiind începute în ultimii cinci ani de zile, arată datele Ministerului Educaţiei.

<

În ultimii 5 ani au fost demarate lucrări de investiţii în mai multe unităţi şcolare, respectiv la 1.141 de unităţi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală PNDL1, la 2.213 de unităţi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală PNDL2, la aproximativ 275 de unităţi finanţate prin fonduri europene, la 191 de unităţi prin Proiectul de Reforma a Educaţiei Timurii PRET şi aproximativ 280 de unităţi din fonduri de la bugetele locale
La acestea se adaugă alte lucrări de întreţinere şi reabilitare realizate de către administraţiile publice locale cu fonduri de la bugetul local, precizează reprezentanţii Ministerului Educaţiei, la solicitarea MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, în România sunt în jur 18.000 de unităţi de învăţământ, dintre care aproximativ 7.000 au personalitate juridică.
Primăria, „repetentă” la refacerea şcolii cu tavanul căzut. Unitatea care a ars a fost demolată
Şcoala a început cu probleme pentru peste 1.000 de elevi din sectorul 5 al Capitalei, respectiv din Cartierul Rahova. Este vorba de copii care ar fi trebuit să înveţe în şcoala 124, care a ars în primăvara acestui an, şi şcoala 141, al cărei tavan s-a prăbuşit în 2017.
Elevii şcolii 124 din cartierul Rahova, care a luat foc în primăvara acestui an, au început anul şcolar la alte unităţi de învăţământ.
Şcoala 124 a fost demolată, iar din luna iunie a acestui an, primăria Sectorului 5 a demarat lucrările de construire a unei noi clădiri. Potrivit proiectului, data finalizării construcţiei este luna iulie a anului viitor, astfel că elevii au şanse ca anul viitor, în septembrie, să se întoarcă la şcoala 124.
Pentru refacerea şcolii, Primăria Sectorului 5 a alocat suma de 8 milioane de lei.
Între timp, conducerea unităţii de învăţământ a improvizat un nou secretariat în sala de sport, care nu a ars în urma incendiului din primăvară şi nici nu a fost demolată.
Dacă în cazul şcolii 124 lucrările au început deja, la şcoala 141, tot din Rahova, al cărei tavan s-a prăbuşit în 2017, lucrările trenează. Mai exact, primarul sectorului 5, Daniel Florea, anunţa încă din septembrie anul trecut că această şcoală, denumită şi „Ion I. C. Brătianu”, va fi demolată şi se va construi o altă clădire, dar în realitate, unitatea nici măcar nu a fost demolată.
Tot primarul sectorul 5 anunţa, pe Facebook, în luna martie a acestui an, că şcoala 141 „va fi un etalon la nivel naţional”.
„Astăzi am demarat procedurile legale pentru punerea în practică a promisiunii că în primăvară vom începe lucrările de demolare a vechii unităţi de învăţământ şi de construire a noii Scoli Nr. 141, care va fi un etalon la nivel naţional. Eu şi echipa mea vom face tot ceea ce depinde de noi, respectând întocmai termenele şi standardele impuse de lege, pentru ca visul acesta să se transforme în realitate în cel mai scurt timp”, promitea Florea în luna martie a acestui an.
În ciuda celor anunţate de primar, şcoala, situată pe strada Amurgului, este în prezent o clădire părăsită, înconjurată de un gard deloc prietenos, iar la intrare, pe un chioşc ponosit este afişat, ca o ironie, mesajul „Mult succes, Brătienilor!”…