Connect with us

Timp liber

Corul Armatei Roşii renaște triumfal din propria-i cenuşă, la Bucuresti! Vezi cat costa biletele!

Publicat

on

Ansamblul Alexandrov, Marele Cor al Armatei Roşii, revine în forță la Bucureşti, în noua sa formulă, cu concertul special „The Great Revival” (Marea Renaștere) pe 17 noiembrie, la Sala Palatului. Spectacolul, închinat memoriei membrilor Corului care au pierit în accidentul aviatic de anul trecut, va prezenta un repertoriu integral rusesc. Director artistic: Gennady Sachenyuk. Un eveniment organizat de Asociația Culturală Mall 4 Art.
Anul trecut, pe 25 Decembrie, chiar în ziua de Crăciun, un avion militar rusesc cu 92 de persoane la bord se prăbușea în Marea Neagră, în zbor spre Siria, toţi cei aflaţi la bord pierzându-şi viaţa. Printre pasageri, 64 de membri ai Corului Armatei Roşii – cântăreţi, dansatori şi membri ai orchestrei, inclusiv directorul şi dirijorul Valeri Khalilov. Știrea face înconjurul lumii, iar preşedintele Vladimir Putin declară ziua de 26 decembrie zi de doliu național în Rusia. O pierdere imensă pentru cultura rusă, și pentru întreaga lume.
Povestea celui mai mare și mai faimos ansamblu coral din istoria Rusiei nu se oprește însă aici. De la jumătatea anilor ’30 încoace, de când renumele său a depăşit graniţele Uniunii Sovietice, corul a numărat în permanență aproape 300 de membri. După tragicul accident, cei rămași au fost luați cu asalt de mii de interpreți consacrați care au vrut să contribuie la reîntregirea corului (mulți dintre ei renunțând la cariere solo promițătoare). Două luni de zile au durat preselecțiile ținute de Ministerul rus al Apărării. Și astfel, în februarie, la Moscova, precum Pasărea Phoenix, Corul Armatei Roşii a renăscut și a susţinut primul său spectacol de după tragedia aviatică din ziua de Crăciun.
Membrii vechi şi noi, în uniforme, s-au adunat la Teatrul Armatei Ruse din Moscova, prezentând cele mai cunoscute cântece populare ruseşti în faţa unui public format în cea mai mare parte din militari. „Ansamblul Alexandrov a sprijinit şi inspirat oamenii în perioade dificile, critice, iar astăzi ei înşişi au nevoie de sprijijn”, a afirmat adjunctul ministrului rus al Apărării înainte de spectacol. “Cei care au murit vor rămâne în sufletul nostru întotdeauna, vor fi în muzica și dansul nostru. Am adus artiști extraordinar de talentați în noua formulă”
Ce rămâne definitoriu pentru toate spectacolele Ansamblului Alexandrov? Muzica lor reprezintă chintesența sufletului rusesc. Acoperă un repertoriu fenomenal de bogat, la un nivel neimaiântâlnit de fineţe a interpretării. Corul este alcătuit din trei secții vocale, tenor, bariton și bas, dar, pe anumite pasaje muzicale, se poate diviza în până la 8 linii vocale distincte. Instrumentele populare ruseşti – donara, balalaica şi acordeonul – se combină cu instrumentele de suflat din metal şi lemn.
Spectacolul „The Great Revival” strălucește prin dansurile autentice și garderoba somptuoasă, impresionantă: zeci de costume lucrate cu migală și talent. Pe scenă vor fi 120 de artiști, iar repertoriul, 100% rusesc, va include bijuterii muzicale precum Ochi Cernye sau Kalinka. Turneul internațional din acest an îi va purta nu doar în Rusia, ci și în alte țări din Europa.
 
Istorie:

  • În 1990, Ansamblul Alexandrov a cântat alaturi de Roger Waters, în super-producţia The Wall, concert care a sărbătorit căderea Zidului Berlinului. Au interpretat piesa „Bring The Boys Back Home”.
  • În 1993 ansamblul a ajuns în atenția iubitorilor de muzică pop prin colaborarea cu formația finlandeză „Leningrad Cowboys”. Ansamblul Alexandrov a susținut, alături de finlandezi, un concert în Piața Senatului din Helsinki în fața unui număr impresionant de ascultători, peste 70 000.
  • În anul 2004, membrii corului au susținut un concert de neuitat la Vatican, în fața Papei Ioan Paul al II lea.
  • În 2007, au cântat la sediul Alianţei Nord Atlantice din Bruxelles, iar un an mai târziu au sărbătorit 80 de ani de existenţă ai Ansamblului printr-un turneu pe întreg teritoriul fostei Uniuni Sovietice şi în aproape 60 de ţări din Europa, Asia, Africa şi America.
  • A urmat, în 2009, un recital de o virtuozitate deosebită pe scena concursului Eurovision, organizat la  Moscova.

Biletele sunt disponibile la prețurile de 100 lei (categoria III), 150 lei (categoria II), 200 lei (categoria I), 250 lei (categoria VIP). Pot fi cumpărate online, prin eventim.ro, bilet.ro, myticket.ro şi bilete.ro, şi în format fizic, de la casele de bilete ale Sălii Palatului, Magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu, oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi din magazinele Vodafone. Presale: 20% reducere la toate categoriile de bilete până pe 9 mai inclusiv (un moment ales nu întâmplător, ce comemorează Ziua Victoriei și sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial). În perioda de presale, biletele vor fi disponibile la prețurile de 80 lei (categoria III), 120 lei (categoria II), 160 lei (categoria I), 200 lei (categoria VIP).

Timp liber

Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Publicat

on

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.

Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.

Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:

Advertisement

„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.

Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.

Advertisement

Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.

Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.

Advertisement
Continue Reading

Timp liber

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

Publicat

on

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.

Advertisement




De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.

Continue Reading

Timp liber

West Side Christmas Market are program special de Craciun

Publicat

on


Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.

Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.

Programul concertelor:

Advertisement
  • The Motans – miercuri, 20 decembrie;
  • Vunk – joi, 21 decembrie;
  • Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
  • Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
  • Romanița – duminică, 24 decembrie.

Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.

Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.

Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:

  • Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
  • Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.

Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.

În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.

Advertisement
Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro