Politica
Consilierii generali ai Bucurestiului SE PLANG de Firea: A instaurat DICTATURA! Nimic nu trece fara voia ei!

Consilierii generali ai USB povestesc revoltati cum decurg sedintele Consiliului General al Capitalei. Ei relateaza ca sunt deseori insultati si ca nu li se accepta nicio propunere, nu le sunt ascultate nici interpelarile.
Roxana Wring a relatat cum a decurs cea mai recenta sedinta de consiliu, in care Gabriela Firea a obtinut acordarea a 15 milioane de lei pentru Catedrala Mantuirii Neamului.
„Devine evident ca majoritatea PSD, votata de 14% din bucuresteni, adica de 40% din cei 33% care au iesit la vot, intentioneaza sa-si exercite mandatul calcand in picioare principiile bunei guvernari: nicio propunere, nicio solicitare, nicio obiectiune sau interpelare facuta de USB nu trece, se voteaza impotriva, se taie microfonul si se vocifereaza din sala. Pentru PSD, grupul USB este un pericol existential, asa ca face tot ce poate sa-i arate cine este ‘sef’.
Doamna Firea a inceput sedinta, asa cum ne-a obisnuit deja, cu un discurs politic in care a enumerat binefacerile mandatului PSD care, desi nu a miscat un fir de praf in doua luni, pretinde ca a facut o capitala ca-n povesti.
Chiar daca bucurestenii nu vad si nu simt nimic PSD ar fi construit biserici, spitale, ar fi pus umarul la succesul olimpicilor romani, ar fi dat caldura, ar fi dat, ar fi dat. Nu sunt sigura daca include in acest pomelnicsi binefacerile din mandatul PSD al domnului Oprescu, dar il recita fara sa clipeasca cu ochii atintiti in camerele de luat vederi din fundul salii.
In sedinta de joi a Consiliului General a fost un festival de cheltuire a banului public pentru campania PSD. 15 miloane de lei (3.4 milioane de euro) pentru Catedrala Mantuirii Neamului, fara consultare publica si fara nicio justificare despre cum vor fi folositi acesti bani publici, o suma nespecificata pentru un teatru despre care nu stim nimic altceva decat ca doamna Primar se va ocupa si ca va fi ‘temporar’ si 215.000 de lei (48.000 euro) pentru un soclu pe care va fi pus un bust pe care nu l-am vazut si care nu are niciunul dintre avizele cerute de lege pentru amplasarea in Parcul Sala Palatului. Se vor obtine la un moment dat, ne-a asigurat domnul director al Administratiei Patrimoniului si Patrimoniului Turistic. Din fericire, soclul nu a trecut pentru ca, spre deosebire de celelalte propuneri, avea nevoie de doua treimi la vot. Unde sunt vremurile de glorie ale dominatiei USL se va fi intrebat Gabriela Firea, cand totul trecea fara nicio piedica.
A fost o sedinta de Consiliu General, profitabila pentru PSD, nu insa si pentru bucuresteni. Pentru ei, binefacerile trebuie sa mai astepte”, a scris Roxana Wring pe Facebook.
Nicusor Dan a completat postarea consilierului USB, spunand ca opozitia are parte si de „insulte”: „Majoritatea din jurul PSD din Consiliul General nu e obisnuita cu existenta opozitiei si nu se simte deloc bine stiind ca, prin USB, bucurestenii sunt informati despre modul iresponsabil in care se cheltuiesc banii publici in Primaria Capitalei. Ma mir ca n-au inteles pana acum ca insultele nu ne intimideaza, ci ne indarjesc”.
Politica
Vergil Chiţac rămâne favorit la Primăria Constanța

Primarul Constanței Vergil Chiţac (PNL) rămâne favorit pentru a continua în scaunul de edil cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3% / Alianţa PNL-PSD, cotă de 64,4% la europarlamentare.
Actualul primar al municipiului Constanţa Vergil Chiţac (PNL) conduce în topul intenţiilor de vot pentru Primărie, cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda PNL Constanţa. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul Local, pe primul loc se situează PNL – 36,3%, urmat de PSD – 29,5% şi de AUR – 13%. Clasamentul pentru Consiliul Judeţean este deschis tot de PNL – 37,8%, urmat de PSD – 29,7% şi AUR – 13,3%. Cele mai mari şase la preşedinţia CJ Constanţa le are candidatul PNL Florin Mitroi, cu 39,2% din intenţiile de vot, relevă sondajul. La alegerile europarlamentare, Alianţa PNL-PSD este creditată în Constanţa cu 64,4% din voturi.
Vergil Chiţac se situează pe primul loc cu 38,1%, urmat de Horia Constantinescu (PSD) cu 27,3%, Stelian Ion (Alianţa Dreapta Unită) – 13,4%, Sorin Ovidiu Cupăa (AUR) – 9,8%, scorurile celorlalţi candidaţi situându-se fiecare sub 3,3%.
Opţiuni pentru Consiliul Local

PNL – 36,3%, PSD – 29,5%, AUR – 13%, Alianţa Dreapta Unită – 12,8%.
Alegeri preşedintele Consiliului Judeţean
Pe primul loc este candidatul PNL Florin Mitroi – 39,2%, urmat de Cătălin Grasa (PSD) – 25,5%, Mohamad Murad (AUR) – 14,1%, Claudiu Iorga Palaz (Alianţa Dreapta Unită) – 12,3%.
Intenţia de vot pentru Consiliul Judeţean

PNL – 37,8%, PSD – 29,7%, AUR – 13,3%, Alianţa Dreapta Unită – 11,4%. Restul competitorilor electorali au sub 4% fiecare.
Alegeri europarlamentare
Alianţa PSD-PNL se situează pe primul loc cu 64,4% din intenţiile de vot. Pe poziţia a doua este Alianţa Dreapta Unită – 14,8%, AUR – 12,2%, SOS România – 4%, REPER – 3,2%.
Sondajul a fost realizat de INSCOP, la comanda PNL Constanţa, în perioada 9 – 19 mai, pe un eşantion de 1,100 de persoane, reprezentând populaţia rezidentă şi neinstituţionalizată din municipiul Constanţa. Datele au fost colecate pe bază de chestionar, prin interviuri faţă în faţă. Eroarea maximă tolerată este de +/-3%, intervalul de încredere fiind de 95%.
Politica
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!
Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.
”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.
Politica
Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.
În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:
,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’
Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.
Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.
You must be logged in to post a comment Login