Bani
Concluziile celui mai nou control, al 16-lea din ultima vreme, desfasurat la Schweighofer Romania
Pe 24 aprilie 2019, la una din fabricile Holzindustrie Schweighofer din România, a avut loc al șaispreprezecelea control privind respectarea Regulamentului European privind Comerțul cu Lemn (EUTR). Rezultatul acestui control efectuat la fabrica din Sebeș a fost unul pozitiv pentru companie, ca și în cazul controalelor anterioare.
În cursul acestor inspecții, autoritățile verifică dacă firmele fac tot ceea ce este posibil pentru a preveni comercializarea lemnului tăiat ilegal. Autoritățile se asigură astfel că pe piața unică europeană intră doar lemn recoltat legal.
Pentru Holzindustrie Schweighofer acest rezultat pozitiv este încă o confirmare a eficienței planului de acțiune pentru lanțul de aprovizionare sigur și sustenabil pe care compania l-a implementat la începutul anului 2017. Măsurile cuprinse în acest plan, precum sistemul de monitorizare a lemnului prin GPS, Timflow, depășesc toate cerințele legale în vigoare și sunt unice în industria de prelucrare a lemnului din Europa.
Controalele anterioare privind respectarea EUTR au avut loc în următoarele fabrici: Rădăuți (martie, august și decembrie 2015, martie 2017), Sebeș (martie 2016, martie 2017, martie 2018, 2 controale în aprilie 2019), Comănești (noiembrie și decembrie 2016, martie și octombrie 2018), Reci (noiembrie 2016), Siret (martie 2015, martie 2018).
Planul de acțiune al Holzindustrie Schweighofer pentru un lanț de aprovizionare sigur și sustenabil
- Monitorizare prin GPS – transparență în lanțul de aprovizionare
Holzindustrie Schweighofer a implementat în România un sistem de monitorizare prin GPS (Timflow). Sistemul depășește cu mult toate cerințele legale. Toate camioanele care livrează buștean la fabricile de cherestea ale companiei sunt echipate cu un dispozitiv GPS care demonstrează locul exact de încărcare a buștenilor. Datele sunt accesibile public pe www.timflow.com.
- Holzindustrie Schweighofer nu acceptă lemn provenit din parcurile naționale
Holzindustrie Schweighofer a implementat în România politica „Zero transporturi din parcurile naționale”, deși legislația permite recoltarea lemnului din zonele tampon ale parcurilor naționale.
- Politica porților deschise pentru ONG-uri
În continuarea angajamentelor de comunicare transparentă, Holzindustrie Schweighofer a implementat o politică a porților deschise pentru ONG-uri. După ce s-au înregistrat la Departamentul de Conformitate al companiei și după ce au semnat un acord de confidențialitate standard pentru tehnologia folosită în fabrici, reprezentanți ai ONG-urilor acreditate ne pot vizita oricând. Scopul nostru este să demonstrăm în mod transparent eforturile pe care le depunem pentru asigurarea unui lanț de aprovizionare sigur.
- Controalele periodice din partea EUTR confirmă sistemul due diligence al Holzindustrie Schweighofer
În perioada martie 2015 – aprilie 2019, fabricile de cherestea și de panouri ale Holzindustrie Schweighofer din România au făcut obiectul a 16 controale pentru verificarea respectării Regulamentului European privind Lemnul (EUTR). Toate controalele au confirmat că sistemul due diligence al Holzindustrie Schweighofer se conformează standardelor Regulamentului European al Lemnului (EUTR). EUTR este cadrul legal care garantează că doar lemn recoltat în mod legal intră pe piața Uniunii Europene. Esența noțiunii „due diligence” este că operatorii aplică o procedură de gestionare a riscurilor care reduce amenințările ca lemnul recoltat ilegal, sau produsele din lemn care conțin lemn recoltat ilegal, să fie introduse pe piața Uniunii Europene.
- O mai bună consultare cu părțile interesate
Pe parcursul ultimilor doi ani, Holzindustrie Schweighofer și-a îmbunătățit și a intensificat dialogul cu toate părțile interesate. Holzindustrie Schweighofer îți asumă un dialog deschis și transparent cu ONG-urile și cu societatea civilă. Avem același obiectiv: asigurarea sustenabilității în industria de prelucrare a lemnului.
- Controale stricte pentru zone cu risc
Holzindustrie Schweighofer a dezvoltat un sistem pentru reducerea riscurilor bazat pe hărți furnizate de Asociația Română pentru Certificare Forestieră, care identifică zone de risc pentru tăieri ilegale. În cazul în care Holzindustrie Schweighofer cumpără lemn din aceste zone sau din depozitele situate în imediata apropiere a parcurilor naționale sau a pădurilor virgine, angajații noștri verifică documentele necesare recoltării legale a lemnului (actul de punere în valoare, amenajamentul silvic) cu atenție maximă.
- Training de conformitate și anti-corupție
Pentru angajați din România, în special pentru cei care se ocupă de achiziții, Holzindustrie Schweighofer organizează în mod regulat training-uri de conformitate și anti-corupție.
- Echipa de conformitate consolidată
Un proces riguros due diligence necesită un număr adecvat de experți bine instruiți. Holzindustrie Schweighofer și-a dublat echipa de certificare și conformitate, ajungând la 16 experți care lucrează pentru companie.
- Renunțarea la furnizorii care nu respectă politica de achiziții a Holzindustrie Schweighofer
În cazul în care furnizorii nu respectă politica de achiziții a companiei, aceștia sunt excluși din lanțul de aprovizionare.
- Proiecte de reîmpădurire
În septembrie 2017, Holzindustrie Schweighofer, în parteneriat cu Asociația Administratorilor de Păduri și Universitatea din Suceava, a lansat un proiect multianual pentru reîmpădurirea suprafețelor degradate, Pădurea de Mâine. Proiectul țintește suprafețe forestiere degradate, deținute de mici proprietari privați sau de comunități. Prin acest proiect, Holzindustrie Schweighofer dorește să contribuie la protecția și regenerarea pădurilor României. Compania investește un milion de Euro în acest proiect, care vizează plantarea a peste un milion de puieți până în 2024. Mai multe detalii: www.padureademaine.ro
- Informare transparentă pe site-ul companiei schweighofer.ro
Holzindustrie Schweighofer s-a angajat să comunice transparent și deschis cu publicul.
Pagina www.schweighofer.at/ro/responsabilitate.html este parte din contribuția companiei la această deschidere și arată eforturile pe care le depune pentru a crește sustenabilitatea industriei lemnului.
Grupul Schweighofer își are originile într-o afacere de familie austriacă, cu peste 400 de ani de experiență în industria de prelucrare a lemnului. În prezent, Grupul este activ în industria de prelucrare a lemnului din Europa, având activități și în producția de energie din surse regenerabile și afaceri imobiliare. Divizia industrială a Grupului Schweighofer operează în România trei fabrici de cherestea și două fabrici de producție a panourilor din lemn, precum și o fabrică de cherestea în Germania. Grupul este lider în industria europeană a prelucrării lemnului, având în acest moment aproximativ 3.100 de angajați. Holzindustrie Schweighofer exportă produsele sale în peste 70 de țări din întreaga lume.
Bani
75% din contrabanda cu tigari se face in sudul Romaniei!
In prima jumatate a anului 2024, autoritatile romane au capturat peste 40 de milioane de tigarete de contrabanda, dintre care peste 75% inregistrate in zona de sud a tarii. Valoarea pe piata neagra a tigaretelor retinute in primele luni ale anului se ridica la peste 40 de milioane de lei, conform datelor centralizate pe platforma www.stopcontrabanda.ro, singurul centralizator in timp real al capturilor de tigarete de contrabanda din Romania.
In acelasi timp, piata neagra a tigaretelor a crescut la nivelul lunii mai pana la 10,4% din totalul consumului, comparativ cu 9,8% la final de martie, potrivit celui mai recent studiu realizat de compania de cercetare Novel. Acesta este cel mai ridicat nivel al contrabandei din ianuarie 2020, ceea ce releva dinamica intensa a acestui fenomen in specularea conditiilor de instabilitate geopolitica si, implicit, nevoia continua de intensificare a eforturilor de combatere a contrabandei. Un nivel scazut al traficului ilicit cu tigarete inseamna implicit si venituri mai mari la bugetul de stat.
BAT, cel mai mare jucator de pe piata tutunului din Romania, este si unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat. In 2023, pe fondul unei medii anuale a contrabandei de 8,2%, BAT Romania a avut o contributie totala de 10,8 miliarde lei in accize si taxe la bugetul de stat. Bugetul de stat al Romaniei pierde circa 2 miliarde de lei anual din cauza contrabandei cu tutun, sub forma de accize si taxe care nu au fost incasate.
“Pentru prima data in ultimii 3 ani nivelul contrabandei cu tigari a depasit pragul de 10% din totalul pietei, iar acesta este un semnal serios de alarma privind nevoia de intensificare a eforturilor de monitorizare a traficului ilicit la granitele tarii. In acest context, salutam anuntul Ministerului de Finante privind operationalizarea sistemelor de scanare fixe si mobile in puncte de trecere a frontierei si asumarea ca pana la sfarsitul anului in vamile din Romania sa functioneze deja 9 astfel de dispozitive.
Cresterea nivelului consumului de produse de pe piata neagra se traduce atat in pierderi majore pentru bugetul statului, cat si intr-un pericol real la adresa sigurantei consumatorilor. De aceea, masurile de combatere a fenomenului traficului ilicit la frontierele tarii trebuie completate de un cadru fiscal stabil, corelat cu puterea de cumparare a consumatorilor si capabil sa asigure predictibilitatea fiscala necesara combaterii contrabandei, care afecteaza direct consumatorii romani, bugetul de stat, dar si companiile platitoare de taxe si angajatii acestora”, declara Ileana Dumitru, Director Afaceri Externe al Ariei Europa de Sud Est, BAT.
Conform Nanny State Index 2023, Romania aplica cele mai mari taxe pentru produsele din tutun raportat la veniturile populatiei si la puterea de cumparare, iar la polul opus, cu cele mai mici niveluri ale taxarii tutunului, se afla tari precum Luxemburg, Austria sau Germania.[2]
Marile capturi de contrabanda, retinute in 2024 in sudul tarii
Cele mai mari capturi de tigarete de contrabanda, reprezentand 75% din totalul capturilor inregistrate pana la nivelul lunii iulie, s-au inregistrat in zona de sud a tarii, pe fondul preturilor la tigari semnificativ mai mici in tarile de la sudul granitelor Romaniei.
Cele mai mari capturi de tigari de contrabanda au fost retinute de autoritatile romane in prima parte a anului in judetele Teleorman (9,9 milioane de tigarete), Dolj (7,2 milioane de tigarete) si Giurgiu (5,3 milioane de tigarete). Si in judetul Caras Severin s-au inregistrat volume semnificative anul acesta, o captura consistenta in urma careia au fost retinute peste 5 milioane de tigarete de contrabanda fiind inregistrata chiar la inceputul lunii iulie.
Romania are 2.000 de km de granita cu tari non-UE, in care pretul tutunului poate fi de pana la trei ori mai mic, iar fiecare container de tigari ilegale inseamna 1 milion de euro profit pentru retelele de contrabanda. Datele despre evolutia capturilor de tigarete de pe teritoriul Romaniei sunt centralizate in timp real pe platforma www.stopcontrabanda.ro, o initiativa BAT care are scopul de a sustine eforturile autoritatilor, prin centralizarea capturilor din intreaga tara, dar si de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei cu tigari asupra societatii. Campania este desfasurata in parteneriat cu Politia Romana, Politia de Frontiera Romana, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) si Autoritatea Vamala Romana. Campania „Stop contrabanda” a fost lansata de BAT in 2017, pentru a crea un punct unic de informare cu privire la contrabanda cu tigari.
Bani
Perceptiile consumatorilor produselor de vapat reflecta efecte benefice comparativ cu fumatul traditional
Rezultatele celui mai recent studiu IRES, care reflecta perceptia utilizatorilor de produse cu risc redus* din Romania, arata ca acestia sunt dispusi sa caute alternative la fumat. In plus, consumatorii care au trecut de la fumat la produse care incalzesc tutunul, cum ar fi glo, sau la produse de vapat, afirma ca percep imbunatatiri semnificative in ceea ce priveste starea fizica si stilul de viata comparativ cu fumatul. Aceasta este a patra editie a studiului privind perceptiile consumatorilor realizat de IRES referitor la produsele care incalzesc tutunul, iar rezultatele intaresc concluziile editiilor precedente. Aceasta editie a studiului a inclus, in premiera, perceptiile consumatorilor asupra trecerii de la fumat la produse de vapat, iar rezultatele reflecta efecte benefice similare.
Fumatorii romani care au trecut complet la produse cu risc redus* au indicat imbunatatiri ale conditiei fizice atunci cand utilizeaza produse care incalzesc tutunul sau de vapat comparativ cu fumatul, anume:
- 86% dintre utilizatorii de produse care incalzesc tutunul si 83% dintre cei care utilizeaza produse de vapat spun ca acestea ii fac sa tuseasca mai putin comparativ cu fumatul;
- 76% dintre utilizatorii de produse care incalzesc tutunul si 82% dintre cei care utilizeaza produse de vapat spun ca acestea le pot afecta mai putin dantura comparativ cu fumatul;
- 70% dintre utilizatorii de produse care incalzesc tutunul si 81% dintre cei care utilizeaza produse de vapat spun ca acestea le pot afecta mai putin capacitatea de a face efort fizic comparativ cu fumatul
Consumatorii de produse cu risc redus* care au facut trecerea completa la acest tip de produse si nu mai fumeaza spun, de asemenea, ca resimt si beneficii sociale comparativ cu fumatul:
- 99% dintre utilizatorii de produse care incalzesc tutunul si 97% dintre cei care utilizeaza produse de vapat spun ca aceste produse lasa mai putin miros neplacut pe haine si pe maini:
- 95% dintre utilizatorii de produse care incalzesc tutunul si 97% dintre cei care utilizeaza produse de vapat spun ca aceste produse afecteaza mai putin calitatea aerului la interior;
- 95% dintre utilizatorii de produse care incalzesc tutunul si 94% dintre cei care utilizeaza produse de vapat spun ca aceste produse lasa mai putin gust neplacut in gura.
Fumatorii cauta alternative cu risc redus* adaptate nevoilor lor, releva studiul IRES
BAT are un scop clar de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™) prin reducerea impactului asupra sanatatii si, pentru a realiza acest lucru, compania dezvolta de peste zece ani o gama larga de produse placute cu risc redus*, destinate consumatorilor adulti.
Conform studiului de perceptie a consumatorilor realizat de IRES, principalele argumente luate in considerare pentru utilizarea produselor cu risc redus* mentionate de fumatorii care au facut trecerea la acest tip de produse, indiferent daca uneori mai fumeaza sau nu, sunt experienta satisfacatoare (56%) si potentialul de risc redus al produselor care incalzesc tutunul (56%) sau de vapat (51%).
„Conceptul de reducere a riscurilor asociate fumatului este din ce in ce mai relevant pentru consumatori, asa cum reiese din cea de-a patra editie a acestui studiu, ale carui rezultate confirma din nou faptul ca alternativele cu risc redus* sunt o optiune viabila pentru cei care nu pot renunta la fumat. Alaturi de dovezile stiintifice solide care sustin produsele care incalzesc tutunul si produsele de vapat ca alternative cu risc redus* la fumat, perceptiile consumatorilor reprezinta o resursa informationala valoroasa pentru public si pentru autoritatile de reglementare, deoarece evidentiaza potentialul acestor produse ca solutii eficiente pentru reducerea incidentei fumatului”, a declarat Ileana Dumitru, Director Relatii Externe al Ariei Europa de Sud-Est, BAT.
„Studiul derulat de IRES scoate in evidenta o confirmare a tendintei de perceptie favorabila a efectelor utilizarii simultane sau ale trecerii de la tigari la produsele de tutun incalzit sau la tigari electronice. In ambele cazuri remarcam, in primul rand, o reducere a efectelor secundare asociate cu degradarea sanatatii (prezenta tusei, afectarea danturii, capacitatea de a face efort fizic). In al doilea rand, se remarca o reducere a unor factori posibili de inducere a distantarii sociale motivata olfactiv prin diminuarea mirosului neplacut pe haine, pe maini, in respiratie sau in aerul din interior. Fumatul in sine are o componenta serioasa de socializare, iar daca efectele secundare indezirabile sunt mai reduse, acest spatiu potential al socializarii ii poate include si pe cei care sunt mai putin deranjati de efectele utilizarii alternativelor la tutunul traditional. In al treilea rand, studiul nostru confirma tendintele din anii anteriori privind posibilitatea renuntarii la fumat, dar si a reintoarcerii la tigarile traditionale, in eventualitatea restrictionarii utilizarii in interior sau a cresterii pretului la produsele de tutun incalzit sau tigari electronice”, a mentionat Dan Jurcan, director de cercetare in cadrul Institutului IRES.
Bani
Cu 2,1 miliarde de euro, BAT România este al doilea contributor al bugetului de stat
BAT, cea mai mare companie de produse din tutun și nicotină din România, este al doilea cel mai mare contribuabil al României, cu o contribuție totală de 10,8 miliarde lei (2,1 miliarde euro) în accize și taxe la bugetul de stat în 2023. Această sumă se adaugă celor 26,1 miliarde de euro contribuție directă a BAT la bugetul de stat în circa 27 de ani de activitate pe piața locală*.
BAT este cel mai mare jucător de pe piața tutunului, cu o cotă de piață de circa 50%, un investitor strategic și un angajator de top în România. Investițiile totale ale companiei în fabrica din Ploiești au depășit pragul de 500 de milioane de euro de la construcția sa în 1996. Compania și-a triplat numărul de angajați în ultimii ani în cele trei entități economice prezente în România (de la aproximativ 1.200 de angajați în 2013, la peste 3.000 în prezent) și generează indirect alte 30.000 de locuri de muncă, prin lanțul de distribuție și aprovizionare. În ultimul an, BAT și-a extins echipa locală și a investit în renovarea birourilor celor două entități din București, pentru a oferi angajaților spații funcționale care să încurajeze flexibilitatea, colaborarea, creativitatea și un impact redus asupra mediului.
„Suntem mândri să fim unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat și la economia României: de circa 27 de ani, investim în dezvoltarea oamenilor și a afacerii noastre și pentru a genera un impact pozitiv în societate; colaborăm activ cu furnizori și parteneri locali, într-un cadru comercial solid care sprijină întreprinderile mici și mijlocii și contribuie la dezvoltarea unei economii locale solide. Continuăm dezvoltarea afacerii noastre în România și ne bazăm pe o reglementare sustenabilă, care include un cadru fiscal moderat și predictibil, capabil să protejeze industria legitimă de alternative ilegale și, totodată, să susțină inovația și tehnologia necesare pentru dezvoltarea de produse care să răspundă așteptărilor consumatorilor noștri”, a spus Jorge Araya, Director al Ariei Europa de Sud – Est în cadrul BAT.
BAT este, de asemenea, unul dintre cei mai mari producători de bunuri de larg consum și exportatori din România. 70% din volumele produse în fabrica BAT din Ploiești, țigări și consumabile din tutun pentru glo, cel mai inovator dispozitiv care încălzește tutunul din portofoliul companiei, sunt exportate în peste 50 de țări din întreaga lume. Fabrica BAT din Ploiești este a doua cea mai mare fabrică a grupului din Europa și între primele 5 din lume.
BAT este, de asemenea, singura companie care oferă în prezent fumătorilor adulți din România toate cele trei categorii de produse cu risc redus*, precum produse pentru vapat, produse de încălzire a tutunului și produse moderne cu nicotină pentru uz oral. Compania investește circa 2 miliarde de lire anual în dezvoltarea alternativelor cu risc redus* la fumat.
Despre BAT în România
- BAT este cel mai mare jucător al industriei tutunului pe piața din România, cu o cotă de piață de circa 50%
- BAT are în prezent peste 3.000 de angajați în cele trei entități economice ale grupului și generează peste 30.000 de locuri de muncă pe lanțul de distribuție
- Portofoliul BAT în România include în prezent toate cele trei categorii de produse care nu implică arderea tutunului, respectiv glo – dispozitivul pentru încălzirea consumabilelor din tutun sau plante, dispozitive pentru vapat și produse moderne cu nicotină pentru uz oral
- Obiectivul nostru strategic este de a construi un viitor mai bun – A Better Tomorrow™ – prin intermediul unei lumi fără fum, în care fumătorii aleg să treacă de la fumat la alternative care nu implică arderea tutunului