Intra in contact cu noi

Sectorul 1

Clotilde Armand a demolat statuia ilegală și kitschoasă din fața Universității Bioterra

Publicat cu

pe

Clotilde Armand a anunțat luni dărâmarea statuii „kitsch amplasate în fața Universității Bioterra” din Sectorul 1 al Capitaliei, o construcție ilegală descrisă de primar drept un „monument înalt de 10 metri pe care stăteau de-a valma lei albi, vulturi cu aripi întinse, personaje feminine aurii, simboluri biblice și filozofice, citate pe bucăți de marmură neagră”.

Potrivit lui Clotilde Armand, este vorba despre o „construcție ilegală, intitulată pompos “edificiu de artă și cultură””, care a fost ridicată „după un controversat parteneriat cu fostul primar PSD al Sectorului 1, Dan Tudorache”. „Despre relațiile dintre fondatorii “Bioterra” și PSD, mass-media a scris mai multe articole, nu le mai reiau, constat doar că mulți dintre liderii social-democrați (Negoiță, Pandele, Bădălău etc) au absolvit, la vârste târzii, această instituție de învățământ superior”, spune primarul USR, într-un mesaj postat pe Facebook.

Potrivit acesteia, statuia și terenul împrejmuit cu un gard metalic cu fundație de beton obstrucționau accesul în zonă.

„Cheltuielile pe care le vom avea cu aceste demolări vor fi suportate de către Universitatea “Bioterra”, care poate solicita revendicarea materialelor rezultate ca urmare a desfiinţării, în termen de 30 de zile de la data depozitării în locaţiile ADP Sector”, a continuat Armand, precizând că nu este pentru prima data când sunt desființate „construcțiile ilegale făcute de Universitatea „Bioterra”. Astfel, la începutul acestui an au mai fost demolate o poartă mare metalică și un gard.

Reclama

Sectorul 1

Uite cine striga: ”Fara penali!” – Clotilde Armand, contract de 45.000 de euro, bani publici, cu firma unui USR-ist

Publicat cu

pe

Primăria Sectorului 1 a atribuit prin achiziție directă contractul de circa 45.000 de euro pentru crearea platformei online de înscriere pentru voucherele de 1.000 de lei, pe care primarul Clotilde Armand vrea să le dea locuitorilor Sectorului 1, deși proiectul nu era aprobat de Consiliul Local. Banii ajung la firma Field Zoom Data, unde printre acționari se numără și un USR-ist. Contactată de HotNews.ro, primarul Clotilde Armand spune că achiziția s-a desfășurat corect și transparent, prețul fiind foarte bun.

Ce a cumpărat Primăria? ”Servicii informatice pentru dezvoltarea și operarea unei platforme online pentru colectarea de informații și validarea beneficiarilor tichetelor destinate îmbunătățirii eficienței energetice, conform caiet de sarcini atasat”, este descrierea achiziției.

La ore 14:16 minute, după 34 de minute, firma Field Zoom Data a și depus ofertă, la același preț ca valoarea estimată de autoritate, iar imediat a și primit răspuns de la autoritatea contractantă.

Reclama

Firma Field Zoom Data este înființată în 2019, are 5 angajați, iar anul trecut a avut o pierdere de circa 345.000 lei, potrivit datelor din platforma online de verificare a firmelor confidas.ro.

Firma are următorul acționariat, potrivit confidas.ro

NIŢU CORNEL-MARIUS – 28,91 %
JEACĂ DAFINA MARIA – 28,47 %
POPESCU VALENTIN – 14,13 %
DUHNEA ANDREI-RĂZVAN – 10,86
GHICA ALEXANDRU ION – 3,26 %
CUPCEA ANTON NICOLAE – 3,26 %
MELIŞ ANDREI – 3,26 %
VALMARY PATRICK JEAN – LUC-2,5 %
FAUR DANIELA – 2,17 %
ANTONIU IOAN-VLAD – 2,06 %
POSEA VLAD – VALENTIN 1,08 %
Marius Cornel Nițu este unul dintre fondatorii companiei Eau de Web, alături de Miruna Bădescu, Anton Cupcea și Ion Alexandru Ghica.

Reclama

Anton Cupcea este și membru USR Sector 1 (a făcut parte din biroul local și biroul municipal).

Dafina Jeacă este cofondatoarea aplicației Ogor, care „veghează” terenurile arabile folosind date satelitar, iar fermierii monitorizează astfel de la distanţă evoluţia culturii, descoperă problemele la timp şi intervin rapid acolo unde este nevoie.

Pe 17 noiembrie, după 10 zile, platforma era gata, iar Primăria Sectorului 1 a dat drumul la înscrieri pentru voucherele anticriză de 1.000 de lei, deși proiectul nu a fost aprobat de Consiliul local. După estimările făcute de reprezentanții instituției, de aceste tichete vor beneficia aproximativ 208.000 persoane, iar bugetul estimat este de 208 milioane lei. Proiectul va fi supus vineri aprobării Consiliului Local Sector 1.

Reclama

Citeste continuarea pe Hotnews.ro

Continua sa citesti

Sectorul 1

Lovitura grea pentru PSD: DNA cere noi perchezitii la adresa lui Tudorache!

Publicat cu

pe

DNA anunță că procurorul șef, Crin Bologa, a inițiat procedura în vederea încuviințării de către Camera Deputaților a unei percheziții informate în dosarul în care fostul primar al sectorului 1, Daniel Tudorache, în prezent deputat PSD, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Percheziția informatică este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală necesară pentru descoperirea și strângerea probelor în procesul penal, iar în cazul membrilor Parlamentului, efectuarea acestei activități este condiționată strict de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv, mai arată DNA.

”În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 796/VIII/3 din 19 noiembrie 2020 și 898/VIII/3 din 21 octombrie 2022, în considerarea prevederilor legale și constituționale, procurorul șef al DNA Crin Bologa a inițiat procedura necesară în vederea încuviințării, de către Camera Deputaților, a unei percheziții informatice în dosarul penal privind pe TUDORACHE DANIEL, în prezent deputat în Parlamentul României, suspect pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.

Concret, procurorul șef al DNA a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul și dosarul penal întocmite de procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, pentru a fi înaintate ministrului Justiției, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaților, în baza art. 72 din Constituția României, art. 23 alin. 1 si art. 24 din Legea 96/2006 republicată, privind Statutul deputaților și senatorilor, art. 222 alin. 1 și 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, încuviințarea percheziției informatice față de persoana menționată care are calitatea de suspect în dosar”, se arată în comunicatul DNA.

Reclama

Direcția Națională Anticorupție a anunțat, pe 21 octombrie, începerea urmăririi penale față de 56 de suspecți, persoane fizice și juridice, între care Marian Vanghelie, consilier la primăria sectorului 5 și Daniel Tudorache, deputat PSD, pentru săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu achiziții nelegale, supraevaluate, făcute de instituții publice/societăți comerciale din subordinea consiliilor locale ale Sectoarelor 1 și 5, se arată într-un comunicat DNA.

Aceste achiziții au fost realizate de instituții coordonate de primar, respectiv Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice (A.U.I.P.U.S.P.) Sector 1, Compania de Investiții și Dezvoltare în Sănătate și Domenii de Interes Public-Privat (C.I.D.S.D.I.P.P.) Sector 1 și SC ECONOMAT Sector 5.

Reclama
Continua sa citesti

Sectorul 1

Clotilde Armand intra pe mana procurorilor: Acuzatii grave de conflict de interese!

Publicat cu

pe

ANI a sesiat Parchetul în cazul primarului Sectorului 1, Clotilde Armand. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) o acuză pe Clotilde Armand că s-a aflat în conflict de interese și incompatibilitate, deoarece s-a numit manager al unui proiect.

Agenția Națională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă, a sesizat organele de urmărire penală sau a sesizat Instituția Prefectului Municipiului București, în cazul a 8 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Prima persoană vizată este primarul Sectorului 1, ANI susținând că s-ar fi aflat în conflict de interese administrativ, deoarece, în exercitarea atribuțiilor de primar, Clotilde Armand a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟ finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 Lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Reclama

„Cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%”, arată ANI.

Incompatibilitatea ar consta în faptul că, începând cu data de 18 februarie 2022 (data Dispoziției privind numirea managerului de proiect, al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟), exercită simultan cu funcția de primar al Sectorului 1, București și funcția remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.

„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5 dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine. SESIZAREA INSTITUȚIEI PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităților administrației publice, respectiv a dispoziției de numire în funcția de manager de proiect și a celor 4 dispoziții prin care au fost suplimentate veniturile, atribuții conferite de prevederile art. 252, alin. (1), lit. c) din Codul Administrativ, acte materiale pentru care au fost reținute aspecte și indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese în materie administrativă și a legislației în materie penală”, transmite ANI.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bucuresti11 ore in urma

Rusia ataca declaratia NATO de la Bucuresti: Nu face altceva decat sa demonizeze Rusia!

Declarația comună adoptată la București în urma reuniunii miniștrilor de externe ai NATO sugerează că alianța nu este interesată de...

Politica12 ore in urma

USR-ul lui Drula se intelege de minune cu PSD-ul lui Dragnea: Zeci de mii de euro dati pe ascuns!

România TV a publicat o anchetă prin care dezvăluie că „USR a plătit zeci de mii de euro agenției de...

Transport18 ore in urma

Treaba de mantuiala inaugurata cu mare fast: Pasajul Domnești are deja crăpături. ”Au receptionat niste rebuturi!”

Pasajul Domnești are deja crăpături în structură deși a fost inaugurat de puțin timp. Anca Alexandrescu a arătat, în emisiunea...

Bucuresti18 ore in urma

Celebrul TIR publicitar al Coca-Cola a luat foc in Bucuresti

Un incendiu violent a avut loc marți seara, pe șoseaua Giurgiului, din Bucureşti, la intersecția cu Drumul Găzarului. Un TIR...

Imobiliare2 zile in urma

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, audiat la DNA în legătură cu plângerea pe care a depus-o privind autorizarea unui PUZ pe bulevardul Primăverii 1

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a sosit, marți dimineață, la sediul DNA, pentru a fi audiat în legătură cu plângerea pe...

Sectorul 42 zile in urma

In sectorul 4 strazile si marile bulevarde sunt spalate si igienizate in fiecare noapte

Cineva trebuie să se ocupe de îndepărtarea resturilor și mizeriei lăsate peste zi de către cei mai neglijenți și mai...

Reclama

La mare cautare