Intra in contact cu noi

Transport

CFR deschide incepand de luni centura de nord a Bucurestiului

Publicat cu

pe

Traim intr-un oras foarte aglomerat si ne plangem adesea ca Bucurestiul se sufoca din cauza traficului infernal. Pentru a rezolva problema traficului si a aglomeratiei, pentru a ne deplasa mai usor si pentru a respira un aer mai curat, trebuie sa analizam cauzele acestei aglomeratii si sa gasim solutii, in functie de cauze, scrie bucurestifm.ro.
Una dintre aceste cauze este faptul ca Bucurestiul, ca orice metropola, atrage forta de munca, oameni care vin cu afaceri sau pentru a interactiona cu institutiile statului, ori pentru a beneficia de servicii medicale din toata tara. Numai zona de influenta directa in transport a Capitalei se intinde pe o raza de pana la 60 sau chiar 100 de kilometri de jur imprejurul orasului. Este ceva obisnuit ca oameni care locuiesc in Ploiesti, Pitesti, Targoviste sau Giurgiu sa aiba locuri de munca sau afaceri in Bucuresti. Asta ca sa nu mai vorbim despre cei care locuiesc in judetul Ilfov si lucreaza in orasul nostru. In lipsa unui transport public integrat pentru toata aceasta zona de influenta economica a Capitalei, care sa le ofere mobilitate si predictibilitate, multe dintre aceste persoane fac naveta la Bucuresti cu propriile masini, sporind congestia traficului.
Desigur, toti acesti navetisti ar putea ajunge in Bucuresti cu trenurile, pentru a apela apoi la sistemul de transport public al orasului. Aceasta varianta este posibila datorita faptului ca Bucurestiul dispune de o centura feroviara si de gari la fiecare 90°, Gara de Nord si Gara Basarab, in partea de nord, Gara Progresu, in sud, Garile de Est si de Vest, in respectivele zone.
Iata ca CFR face un prim pas in directia valorificarii transportului feroviar in zona de influenta a Capitalei. Inchisa circulatiei feroviare in ultimii cinci ani, sectiunea Pasarea – Mogosoaia, parte a Centurii Feroviare din Bucuresti, va fi redeschisa traficului, de luni 11 septembrie.
In prezent, traficul trenurilor de marfa pe relatia Bucuresti – Constanta este sufocat de circulatia si prioritizarea unui numar mare de trenuri de calatori.
CFR SA a investit in redeschiderea secțiunii Pasarea – Mogosoaia, care faciliteaza circulatia atat a trenurilor de marfa, cat si a celor de pasageri pe relatia Bucuresti Nord – Chitila – Mogosoaia – Voluntari – Pasarea – Fundulea – Constanta.
Astfel, trenurile cu destinatia Chitila nu vor mai tranzita Bucurestiul, ci vor utiliza Centura Feroviara a Bucurestiului fapt care va fluidiza circulatia in zona.
Odata cu redeschiderea acestei sectiuni, capacitatea de transport feroviar in zona va creste cu peste 30 de trenuri pe zi, iar acest lucru ar putea aduce CFR SA, administratorul national de infrastructura feroviara, un venit suplimentar, anual, de peste 3 milioane de euro , prin incasarea taxei de utilizare a infrastructurii feroviare (TUI).
Redeschiderea sectiunii Pasarea – Mogosoaia va descongestiona atat traficul trenurilor de pasageri, cat si pe cel al trenurilor de marfa care circula catre si dinspre Constanta.
Lucrarile de reparatie si inlocuire a traverselor pe sectiunea mentionata au fost executate de catre compania Wiebe Romania si au durat mai putin de 30 de zile.
Acest proiect a fost sustinut atat de catre Ministerul Transporturilor, cat si de Primaria Municipiului Bucuresti, iar ministrul Razvan Cuc si primarul general, Gabriela Firea, spera ca prin aceasta solutie sa reduca numarul de accidente in zona podului de cale ferata din Parcul Herastrau.
In luna iunie a acestui an a avut loc ultimul accident dintr-o serie de accidente mortale pe podul din Herastrau. Bucuresti FM a desfasurat o campanie de interes public pentru a sustine demersurile primarului general, Gabriela Firea, pentru constructia unei pasarele pietonale care sa permita traversarea Lacului Herastrau, la nivelul apei, in zona podului de cale ferata. In cele din urma, Municipalitatea a obtinut acordul Ministerului Transporturilor si a amplasat pasarela pietonala, in prima decada a lunii august.
Tranzitul trenurilor catre cel mai important port maritim al Romaniei, Portul Constanta, este in general extrem de afectat, in perioada de vara, de numarul mare de trenuri de pasageri care circula inspre si dinspre Constanta, asigurand fluxul turistilor spre si dinspre litoral.
Tronsonul Bucuresti Nord – Constanta, in lungime de 225 km, face parte din Coridorul IV Paneuropean, cel care pe teritoriul Romaniei parcurge relatia Curtici – Constanta (ramura nordica) si Arad – Calafat (ramura sudica).
Modernizarea acestui tronson, pentru viteza de circulatie de 160 km/h, a costat aproximativ 1 miliard de euro, fondurile fiind asigurate in mare parte de Uniunea Europeana.
Prin sprijinirea lucrarilor de reabilitare si modernizare a Coridorului IV, Uniunea Europeana a subliniat importanta accesului feroviar catre Portul Constanta, fapt care, in esenta, asigura dezvoltarea economica a portului, acesta fiind cel mai mare din Europa de sud-est.
Desigur, Centura Feroviara va putea reprezenta o solutie pentru descongestionarea traficului in Bucuresti doar daca acest prim pas, redeschiderea tronsonului Pasarea – Mogosoaia, va fi urmata de realizarea unor noduri intermodale de transport, la fiecare dintre garile de care dispune Bucurestiul. Aceste terminale intermodale ar trebui sa permita accesarea transportului public de suprafata si subteran al Capitalei, asa cum se intampla la Gara Basarab, spre exemplu. Ar mai trebui, apoi, implementat un sistem integrat de ticketing, care sa includa nu doar metroul si RATB-ul, ci si trenurile CFR. Asadar, mai sunt multi pasi de facut…

Continua sa citesti
Reclama
Click pentru comentarii

Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucur3sti/domains/bucurestiul.ro/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49

Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te

Lasa un raspuns

Transport

Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Publicat cu

pe

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.

Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.

Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.

Reclama

Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.

Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.

Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.

Reclama
Continua sa citesti

Transport

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Publicat cu

pe

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.

Reclama

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Continua sa citesti

Transport

Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Publicat cu

pe

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații. 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.

„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.

„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.

Continua sa citesti

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro