Connect with us

Timp liber

Cercetare de piata: Bucurestenii reprezinta peste o treime dintre turistii romani pe litoral

Publicat

on

Mai mult de 36% din turiștii care au ajuns în acest sezon pe litoralul românesc provin din București, în timp ce din județul Timiș sunt 5,2%, din Cluj – 5%, din Prahova aproape 4%, din Argeș – 3,8%, iar din Iași 3,5%. La polul opus se află județele Tulcea, Mehedinți și Sălaj, care, împreună, nu acoperă nici măcar 1% din totalul turiștilor.

Aceste date sunt prezentate într-un studiu realizat pe un eşantion de peste 32.000 de rezervări de către portalul litoralulromanesc.ro. Aşadar, potrivit acestei surse, în topul pe judeţe din punct de vedere al numărului de turişti la mare în perioada 1 mai – 30 iunie 2017, conduce detaşat Bucureştiul, cu mai mult de 36% din total. Locul secund este ocupat de judeţul Timiş (5,24%), urmat de Cluj (4,96%), Prahova (3,98%), Argeş (3,8%), Iaşi (3,54%) şi Braşov cu 3,25%. După acest pluton al „fruntaşelor”, pe listă urmează câteva judeţe cu ponderi între 2,2 şi 2% (Bacău, Dolj şi Hunedoara). La coada clasamentului se situează judeţele Tulcea (0,16%), Mehedinţi (0,34%) şi Sălaj (0,35%).
Media sejurului este 4,4 zile pentru turiştii bucureşteni şi 5,2 zile pentru ceilalţi. Sunt bucureşteni care vin chiar şi de cinci ori pe an la mare, în timp ce, în general, turiştii din ţară ajung o singură dată pe an pe litoral. Cei mai mulţi dintre bucureştenii care vin la mare sunt tineri, cu vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani şi preferă nordul staţiunii Mamaia, cu hoteluri de calitate superioară şi, implicit, mai scumpe. Tarifele din jumătatea de nord a staţiunii Mamaia, începând cu zona Cazino, sunt mai mari cu cel puţin 15% faţă de cele din sudul staţiunii şi cu până la 30% peste cele din sudul litoralului, mai arată studiul.

„Pe modelul actual de turism, litoralul şi, mai ales, Mamaia, nu ar putea rezista fără turiştii din Bucureşti. Dar, odată cu apariţia unui număr din ce în ce mai mare de locaţii all inclusive, care se adresează în special familiilor cu copii, se poate reduce dependenţa turismului de litoral de turistul bucureştean, însă nu se poate elimina complet. De altfel, nici nu este de dorit acest lucru. În general, turistul de Bucureşti este unul elevat, pretenţios, recurent, dispus să cheltuiască o sumă mai mare decât restul turiştilor pentru o noapte de cazare”, a declarat Stefan Necula, director al portalului litoralulromanesc.ro.

Referitor la ceilalţi turişti, cu cât aceştia locuiesc mai departe de litoral, cu atât creşte media sejurului. Timişorenii, clujenii, maramureşenii petrec, în general, sejururi la mare de 7-10 sau chiar 14 zile.

Advertisement

Timp liber

Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Publicat

on

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.

Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.

Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:

Advertisement

„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.

Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.

Advertisement

Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.

Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.

Advertisement
Continue Reading

Timp liber

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

Publicat

on

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.

Advertisement




De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.

Continue Reading

Timp liber

West Side Christmas Market are program special de Craciun

Publicat

on


Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.

Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.

Programul concertelor:

Advertisement
  • The Motans – miercuri, 20 decembrie;
  • Vunk – joi, 21 decembrie;
  • Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
  • Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
  • Romanița – duminică, 24 decembrie.

Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.

Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.

Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:

  • Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
  • Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.

Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.

În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.

Advertisement
Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro