Connect with us

Timp liber

Cele mai tari glume dupa ”urgia” care s-a abatut asupra Bucurestiului

Published

on

După o furtună care nu a făcut ravagiile la care se aşteptau autorităţile din Bucureşti, “vijelia” s-a mutat în mediul virtual.

Bucureştenii, îndemnaţi să stea în case, s-au grăbit să ironizeze situaţia. Astfel că o ploaie de mesaje a inundat reţelele sociale.

 Inspiraţi de natura care a contrazis autorităţile, internauţii au creat scenarii demne de filmele care te trimit cu gândul la apocalipsa. Parcă în constrast cu vremea de afară, ce se anunţase a fi extrem de rea.

Pe o harta fictivă a Capitalei apar astfel cinci uragane. Fiecare format în câte un sector şi botezat după personaje cunoscute din politică.

Advertisement

Alţi bucureşteni au făcut haz de necaz şi şi-au imaginat cum ar fi arătat oraşul dacă natură s-ar fi dezlănţuit după cum au spus autorităţile. Şi de această dată scenariul e sumbru: clădiri dărâmate, accidente rutiere şi nori negri deasupra centrului Capitalei.

Alţii, în schimb, au nesocotit codul galben de furtuni şi s-au amuzat cu prietenii virtuali pe seama culorii acestuia.
Unii au apreciat însă efortul autorităţilor de a-ține pe oameni în case. Astfel, spun ei, problemele din trafic s-au rezolvat şi spre seară s-a circulat fără probleme.

Vijelia aşteptată cu teamă, care în unele zone din Capitală nu şi-a făcut simţită prezenţa, a fost comentată intens de utilizatorii reţelelor sociale.

Unii dintre ei s-au gândit chiar să-şi facă provizii şi s-au grăbit să le arate şi prietenilor virtuali cum s-au pregătit.

În timp ce alţii s-au bucurat pentru că au plecat mai repede de la şcoală. Potrivit unui alt utilizator, furtuna de aseară a reuşit să dărâme doar câteva scaune.


Comentariul zilei a venit de pe Waze: ”Doamne, ferește! Zici că vine sfârșitul lumii!”

Sursa: stirileprotv.ro

Timp liber

Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Published

on

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.

Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.

Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:

Advertisement

„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.

Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.

Advertisement

Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.

Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.

Advertisement
Continue Reading

Timp liber

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

Published

on

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.

Advertisement




De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.

Continue Reading

Timp liber

West Side Christmas Market are program special de Craciun

Published

on


Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.

Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.

Programul concertelor:

Advertisement
  • The Motans – miercuri, 20 decembrie;
  • Vunk – joi, 21 decembrie;
  • Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
  • Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
  • Romanița – duminică, 24 decembrie.

Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.

Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.

Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:

  • Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
  • Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.

Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.

În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.

Advertisement
Continue Reading

La mare cautare