Connect with us

Timp liber

Cele mai interesante evenimente ale weekend-ului în Bucuresti!

Publicat

on

ARCEN – Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate și Muzeul Național de Artă al României (MNAR) deschid porțile curții de onoare de la Palatul Regal, transformând-o într-o grădină publică a Bucureștiului printr-un maraton de evenimente, informează un comunicat al MNAR.

„Vineri, 22 aprilie, de la ora 17.00, organizăm o serie de evenimente care vor transforma spațiul din fața muzeului într-un loc de interes și de întâlnire pe Calea Victoriei, un reper al Bucureștiului istoric, care a modelat întreaga configurație a zonei”, precizează sursa citată.

Programul cuprinde vizitarea Sălii Tronului și a Sufrageriei Regale (în intervalul orar 17.00-22.00); „Ce vedem din Curtea de Onoare a Palatului Regal” — ghidaj de pe loc, cu povești vechi, despre zona Pieței Palatului și Calea Victoriei (orele 18.00 și 21.30); Palatul Regal și Piața Palatului pe harta Bucureștilor — un dialog cu arh. Maria Duda, Edmond Niculușcă și Alberto Groșescu (ora 19.00); „Ce mai faci, scriitorule?” — un dialog cu scriitoarea Adela Greceanu (ora 20.30).
De asemenea, între orele 17.00 și 19.30 vor fi organizate ateliere de pictură pentru copii, iar între 17.00 și 22.00 se va lansa asociația de proiecte urbane BAZA. În același interval orar va fi difuzată muzică, în parteneriat cu Magazinul Senia Music.
Evenimentul este realizat de ARCEN, cu sprijinul MNAR, și este o primă acțiune prin care se dorește, potrivit organizatorilor, să se reașeze locul Palatului Regal și al curții de onoare în geografia Bucureștiului.
* Ca în fiecare primăvară, în preajma Floriilor, Muzeul Țăranului își așteaptă vizitatorii la un târg cu meșteri chemați din toate colțurile țării, de vineri, 22 aprilie, până duminică, 24 aprilie, de la orele 10.00 până la 18.00, potrivit unui comunicat al Muzeul Național al Țăranului Român.
„Pe lângă multele și măruntele lucruri meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri, pe care le veți putea neguțători, veți avea prilejul ca timp de trei zile, să-i cunoașteți și să stați la taifas cu cei care le-au făurit: olari, cioplitori, lingurari, pielari, rudari, iconari, dar și încondeietoare, țesătoare, cusătorese, împletitoare”, arată comunicatul citat de Agerpres.
Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat și alte obiecte frumoase vor putea fi achiziționate la Muzeul de la Șosea.
De asemenea, cumpărătorii pot găsi cozonaci, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulceață.
Preț biletului este de 4 lei, iar pentru elevi, studenți, pensionari, 2 lei.
* În Duminica Floriilor, 24 aprilie, la Muzeul Național al Satului ‘Dimitrie Gusti’ are loc deschiderea Anualei de Artă Religioasă și Restaurare 2016, ce are ca mesaj  un text din Sfânta Evanghelie, de la Sf. Ap. și Ev. Luca: „Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu” (Luca 21, 17), potrivit unui comunicat al Muzeului Național al Satului ‘Dimitrie Gusti’.
Vernisajul expoziției are loc la ora 14.00.
„Într-o lume pragmatică în care tot mai des citim în presă informații alarmante privind globalizarea persecuției împotriva creștinilor, blamarea valorilor religioase și înlocuirea lor cu altele așa zis ‘umaniste’, Expoziția Anuală din acest an își propune să tragă un semnal de alarmă față de importanța păstrării credinței, a păstrării și a continuării tradițiilor, să aducă în atenție importanța artei sacre, a conservării patrimoniului artistic religios și a actului de restaurare”, se arată în comunicatul citat.
În cadrul evenimentului restauratorii și creatorii de artă sacră își vor prezenta operele realizate în anul anterior, proiectele multianuale ce s-au finalizat de curând sau sunt încă în desfășurare dar și rezultatele cercetării de atelier, informează sursa citată.

Timp liber

Gala Destinația anului 2024: MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral

Publicat

on

Excelență, eleganță, rafinament și multă creativitate în industria turismului românesc. Sunt cele 4 ingrediente care au stat la baza Galei Destinația Anului 2024.

Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.

Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent:

Advertisement

„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.

Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.

Advertisement

Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.

Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.

Advertisement
Continue Reading

Timp liber

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

Publicat

on

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.

Advertisement




De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.

Continue Reading

Timp liber

West Side Christmas Market are program special de Craciun

Publicat

on


Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.

Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.

Programul concertelor:

Advertisement
  • The Motans – miercuri, 20 decembrie;
  • Vunk – joi, 21 decembrie;
  • Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
  • Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
  • Romanița – duminică, 24 decembrie.

Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.

Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.

Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:

  • Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
  • Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
  • Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.

Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.

În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.

Advertisement
Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro