Intra in contact cu noi

Transport

Ce mariri de salarii cer sindicalistii Metrorex si cat le ofera compania? Joi e greva!

Publicat cu

pe

Greva generală a metroului va paraliza Bucureştiul, oricum sufocat de un trafic infernal, dar, paradoxal, convine de minune statului, care ar câştiga bani frumoşi dacă activitatea Metrorex s-ar opri. Explicaţia este foarte simplă: statul subvenţionează jumătate din preţul unei călătorii cu metroul, iar Ministerul Transporturilor economiseşte câte 1,25 lei pentru fiecare din sutele de mii de călători înregistraţi zilnic de companie în cazul unei greve. Rămâne de văzut însă dacă un astfel de calcul este fezabil, în condiţiile în care capitala României este oricum cel mai aglomerat oraş din Europa. Un preambul al acestui scenariu apocaliptic are loc mâine, când sindicaliştii declanşează o grevă de avertisment.
Peste 700.000 de oameni călătoresc în fiecare zi cu metroul bucureştean, cea mai rapidă metodă de transport în comun dintr-o capitală cu un trafic rutier infernal. O eventuală grevă generală a metroului, care pare deja iminentă, ar crea un adevărat haos în Bucureşti, dar pare a conveni statului român. Şi asta din considerente strict financiare. În acest moment, o călătorie cu metroul costă 2,5 lei, dar preţul este subvenţionat de stat cu 50%, după cum a declarat liderul Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi. Practic, preţul real al unei călătorii ar trebui să fie de 3,75 lei, în absenţa acestui sprijin de la stat. Potrivit liderului de sindicat, Ministerul Transporturilor subvenţionează anual Metrorex cu circa şapte milioane de lei.
875.000 de lei ar fi câştigul net al statului după o singură zi de grevă a metroului
Cu un trafic zilnic de 700.000 de călători, metroul încasează circa 1,5 milioane de lei pe zi, la un calcul sumar (nu luăm în discuţie abonamentele), din care însă jumătate vine direct de la stat, susţine Rădoi. Bani pe care statul îi păstrează în conturi în cazul unei greve, de unde şi inflexibilitatea reprezentanţilor ministerului în negocierile cu sindicaliştii Metrorex, arată liderul USLM. Potrivit acestui raţionament, statul câştigă câte 1,2 5 lei de pe urma fiecărui călător pus în imposibilitatea de a mai merge cu metroul în cazul unei greve de o zi. O grevă generală de trei zile ar aduce statului câştiguri financiare nete de 2.625.000 lei.
O zi de grevă generală a metroului ar aduce statului câştiguri de 48.611 lei pe oră. Pe de altă parte, compania Metrorex ar contabiliza aceeaşi sumă drept pierderi, pentru că sunt bani care nu îi mai intră în conturi. Practic, numai în cazul grevei de avertisment de joi, 15 noiembrie, dintre orele 04.00 şi 06.00, metroul pierde 97.222 lei. Pentru o companie care a raportat în 2017 profit 0, o astfel de sumă nu este deloc de neglijat. Metrorex SA a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 647.373.121 lei, cu 4.399 angajaţi, dar şi datorii totale de 240.106.915. Iar profitul nul este deja o performaţă, din moment ce, pentru anul în curs, Metroex a bugetat pierderi uriaşe, de 95 de milioane de lei.
Dezastru în oraşul dezastrului
Statul pare a fi singurul căruia îi convine o grevă a metroului bucureştean, dar asta doar la prima vedere. Pierderile colaterale sunt incalculabile, întrucât metroul are un impact social major într-un oraş a cărui populaţie depăşeşte, neoficial, trei milioane de locuitori. Rămaşi fără cel mai rapid mijloc de transport în comun, cei 700.000 de călători puşi în situaţia de a nu mai putea folosi metroul au la îndemână puţine alternative şi toate proaste. Una ar fi RATB, care asigură peste două milioane de călătorii pe zi prin intermediul autobuzelor, troleibuzelor şi tramvaielor din dotarea sa, oricum supraaglomerate. Afluxul suplimentar de încă 700.000 de oameni ar bloca total activitatea regiei şi, mai mult ca sigur, ar paraliza tot traficul din Bucureşti. Capitala este oricum primul oraş din Europa şi al treilea din lume în privinţa blocajelor înregistrate în trafic, potrivit ultimului studiu în domeniu. Doar Bangkok şi Mexico City au un trafic rutier mai aglomerat decât Bucureştiul.
Cer 42%, li se oferă 18%
Sindicaliştii de la metrou vor intra în grevă de avertisment joi dimineaţă, timp de două ore, între 04.00 şi 06.00 (circulaţia călătorilor începe la 05.00, prima oră fiind rezervată problemelor tehnice- n.red.), după ce Consiliul General al Uniunii Sindicatului Liber din Metrou a respins luni ultima ofertă de creştere salarială înaintată de conducerea Metrorex. Dacă şi negocierile viitoare vor eşua, sindicaliştii ameninţă cu declanşarea grevei generale.
Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 42%, în timp ce ultima ofertă a conducerii Metrorex a fost de 18%. Angajaţii metroului o consideră inacceptabilă, motiv pentru care vor intra în grevă
„Este foarte importantă greva propriu-zisă, greva generală care, într-adevăr, înseamnă a periclita circulaţia în Bucureşti pentru cei circa 700.000 de călători pe care îi transportăm zilnic. (…) Suntem dispuşi să negociem în continuare, să găsim o soluţie. Este foarte important să fie evitată greva generală. Greva de avertisment nu este atât de dureroasă, este destul de importantă cealaltă”, a declarat Rădoi.

Transport

Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Publicat cu

pe

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.

Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.

Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.

Reclama

Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.

Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.

Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.

Reclama
Continua sa citesti

Transport

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Publicat cu

pe

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.

Reclama

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Continua sa citesti

Transport

Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Publicat cu

pe

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații. 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.

„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.

„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.

Continua sa citesti

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro