Stirile Zilei
Campioana României și-a asigurat parteneriatul cu Superbet pentru încă trei sezoane
În urma acestui acord, Superbet devine sponsor principal al Farului Constanța, iar logoul companiei de tech & entertainment va fi imprimat, în premieră, pe fața tricourilor echipei care și-a adjudecat, sezonul trecut, trofeul de campioană a SuperLigii.
Farul va juca cu noul tricou, în Supercupa României 2023, sâmbătă 8 iulie de la 20:00, unde va întâlni echipa Sepsi Sfântu Gheorghe.
Extinderea acestui parteneriat transmite un mesaj de constanță și încredere în viitor, oferind o continuitate care vine în folosul fotbalului românesc, echipa campioană în SuperLiga fiind, în ultimul deceniu, principalul club furnizor de fotbaliști pentru loturile naționale.
În mesajul comun lansat odată cu semnarea acestui nou acord, Superbet și Farul pun în prim plan valorile comune ale celor două organizații, precum unitatea, determinarea, pasiunea și autenticitatea. Două entități cu personalitate, care oferă experiențe unice pentru iubitorii fotbalului și ai sportului, în general.
Sezonul 2022-2023 din SuperLigă, cel în care Farul Constanța a devenit campioana României, este unul de referință pentru clubul dobrogean. Astfel, echipa antrenată de Gheorghe Hagi a fost 36 de etape pe primul loc, performanța fiind realizată cu un lot a cărui medie de vârstă a fost de 22,8 ani, record pentru actualul format al competiției. De asemenea, Farul a fost și cea mai ofensivă echipă din campionat, cu un total de 78 de goluri înscrise.
Gheorghe Popescu, Președinte Farul Constanța, caracterizează acest acord ca un vector de motivație pentru ca echipa să își poată atinge, pe deplin, potențialul competițional:
Superbet este un partener de prim rang, un partener ca vizează, la fel ca noi, marea performanță. De fapt, aceasta este și baza colaborării noastre, obținerea de performanțe. Superbet, pe zona de business, Farul, pe zona sportivă. Contractul este pe o perioadă de trei ani, cu posibilitate de prelungire pe încă un an.
Ținând cont de faptul că peste doi ani sperăm să jucăm pe noul stadion din Constanța, sper ca parteneriatul nostru să se întindă pe o perioadă și mai lungă și îmi doresc să facem performanță în cupele europene împreună cu noul nostru partener.
Primul contract de parteneriat între Superbet și Farul a fost semnat pe 22 februarie 2021. Pe întreaga durată a parteneriatului, echipa din Constanța a progresat constant (locul 10 la finalul ediției 2020-2021, locul 5 la finalul ediției 2021-2022, campioana SuperLigii la finalul ediției 2022-2023).
Vlastimir Vukadinovic, Director de Marketing Superbet, descrie această colaborare ca fiind rezultatul unei viziuni comune, pentru sport și comunitate:
Încă de la semnarea primului acord, în 2021, am spus că acest parteneriat este o colaborare firească pentru noi. Avem aceleași valori, aceleași ambiții și multe sinergii. Compania noastră inovează constant și reușește să facă multe lucruri bune pe piața locală, păstrând și perspectiva de extindere pe piețele internaționale. În fotbal, echivalentul ar fi succesele pe plan european.
Ne bucurăm să observăm că a existat o creștere vizibilă a tot ceea ce înseamnă Farul Constanța, odată cu apropierea Academiei Hagi de acest club. Sperăm ca, în viitor, echipa să continue rezultatele bune de până acum, miza pe fotbalul ofensiv, spectaculos, care place suporterilor și strategia de a promova jucători români, care ajung să formeze nucleul echipelor naționale.
Investiția în tineri, în educație, în viitor, chiar și în responsabilitate socială a Farului, demonstrează că se bazează pe principii foarte sănătoase, fiind, în același timp, deosebit de atenți la partea sportivă, la ceea ce fac echipele mari din campionatele europene.
Despre Superbet Group
Fondat în anul 2008, Superbet este o companie de tech & entertainment, fiind liderul industriei de pariuri sportive din România. De asemenea, grupul este prezent în 10 țări, cele mai importante piețe fiind în România, Belgia, Polonia și Serbia.
Între acționarii grupului se află și gigantul american Blackstone, cel mai mare fond de investiții din lume, care a realizat, în 2019, o investiție strategică minoritară în valoare de 175 milioane Euro.
Superbet este membru al IBIA (Asociația Internațională de Integritate în Betting) și singura companie românească premiată de patru ori în cadrul Central & Eastern European Gaming Conference cu trofeul de excelență în regiune – Cel mai bun Operator de Pariuri Sportive din Europa Centrală și de Est.
Cea mai influentă publicație a industriei global de profil, EGR (eGaming Review), a plasat Superbet Group pe locul 11 global în cadrul topului EGR Power 50 din anul 2022.
Stirile Zilei
Kasparov cheamă românii să vadă live pe cei zece mari maeștri care se vor întrece la București până pe 6 iulie
Garry Kasparov povestește în premieră că, pentru crearea circuitului GCT, s-a inspirat dintr-o tentativă a gigantului tehnologic Intel de la mijlocul anilor 90 de a pune bazele unui astfel de turneu. Nu a făcut-o Intel, a făcut-o Kasparov și a făcut pionierat cu acest concept de circuit de turnee profesioniste.
Astăzi are deja numeroși epigoni, care “încearcă să creeze o serie similară de competiții, deoarece menține interesul publicului pentru șah și creează o rețea excelentă”, explică legenda șahului. Comparativ cu alte sporturi, să spunem fotbalul, investițiile în șah sunt minime, dar impactul este major. “Poți cheltui milioane pe fotbal și să obții un logo mic în colțul unei reviste sau poți cheltui o fracțiune din acea sumă pe șah și să obții toată publicitatea pe care o dorești în întreaga țară și pe continent”, completează Kasparov.
Anul viitor turneul de șah fondat de Garry Kasparov, Grand Chess Tour, împlinește zece ani. Tot anul viitor se fac 40 de ani de la victoria memorabilă în care Kasparov câștiga titlul mondial la șah și devenea și cel mai longeviv campion mondial.
Adus în România în urmă cu cinci ani de antreprenorul Sacha Dragic și Fundația Superbet, circuitul Grand Chess Tour (GCT) a atins azi echilibrul perfect, spune fondatorul său, beneficiind de două grupuri puternice de sponsorizare de ambele părți ale Atlanticului.
Din nou la București
Prezent la București pentru a cincea oară la rând, Kasparov a acordat un interviu cu câteva zile înainte de începerea celei de-a doua etape a Grand Chess Tour, Superbet Chess Classic Romania. De la bun început, a ținut să sublinieze importanța faptului că evenimentul șahistic a devenit recurent. “Uitându-ne la dezvoltarea generală a șahului și în celelalte orașe gazdă ale GCT – Varșovia și Zagreb –, putem spune că Europa de Est și-a recâștigat locul în lumea șahului, pierdut după prăbușirea Uniunii Sovietice. La acest moment, este clar cea mai vibrantă parte a lumii șahului din Europa”, a declarat Kasparov.
GCT este unul dintre cele mai prestigioase evenimente nu doar în șah și sport, ci și o ocazie socială semnificativă în capitala României, devenind deja un reper al orașului. Etapa a doua a Grand Chess Tour va avea loc la București în luna iunie, începând din 25 iunie.
În anul AI-ului, Kasparov a subliniat și importanța tehnologiei și a creativității în dezvoltarea șahului modern. “Lucrând cu tinerii de astăzi, văd cum operează computerele și colectează date. Pe de o parte, mașinile sunt jucători mult mai puternici, fac totul mai provocator. Pe de altă parte, această tehnologie creează oportunități enorme pentru tinerii talentați să își folosească creativitatea, având acces la tot ce s-a jucat vreodată în șah. Cred că azi computerele oferă șanse noi și oportunități nelimitate pentru cei care își pot exercita creativitatea”, a mai spus Kasparov, convins că investiția în șah va genera în cele din urmă suficient interes printre copii pentru a asigura apariția talentului. “Talentul există peste tot, este nevoie de oportunitate. Investițiile în evenimente precum GCT oferă șanse mai bune pentru antrenorii și cluburile de șah să atragă talente. Vorbim aici despre numere – dacă ai 10.000 de copii, ai șanse mai mari decât cu 1.000, dacă ai 20.000 de copii, șansele sunt și mai mari. Deci, este vorba despre atragerea generațiilor tinere spre șah. Statistic, șansele de a găsi un alt jucător sau talent puternic, bărbat sau femeie, cresc exponențial cu o participare mai mare”, a detaliat marele șahist.
La finalul interviului, Kasparov a îndemnat publicul să vină să îi vadă live pe cei zece mari maeștri care se vor întrece la București până pe 6 iulie. “Nimic nu se compară cu vizionarea live. Simți energia, atmosfera. Desigur, poți urmări online, dar dacă poți participa în persoană, poți experimenta tensiunea unică direct. Doar și 30 de minute în sală cu șahiștii care joacă și te simți ca și cum ai fi într-un templu”, a mărturisit șahistul, care în 2005 își anunța retragerea din șahul profesionist.
Stirile Zilei
Încă 150 de comisari de mediu pentru a proteja natura
Potrivit unor surse avizate din Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, o delegație OCDE s-a deplasat anul trecut la noi în țară pentru a evalua modul în care România abordeaza problematica deșeurilor.
Cu aceasta ocazie au fost identificate mai multe vulnerabilități ale țării noastre in domeniu. Una dintre acestea o reprezinta lipsa capacității administrative a Gărzii Naționale de Mediu in lupta cu importurile ilegale de deșeuri.
Mai exact, Garda de Mediu are prea puțini comisari raportat la volumul de provocări in domeniul afacerilor ilegale cu deșeuri.
Ca urmare, Ministerul Mediului si-a asumat inca din Octombrie 2023 ca va suplimenta efectivele Gărzii de Mediu cu 150 de comisari pana la 01.01.2025 (vezi foto 1).
Această promisiune se pare ca prinde contur, pentru că ieri Garda de Mediu a depus la Ministerul Mediului proiectul de reorganizare al instituţiei.(vezi foto 2)
Proiectul este concentrat pe îndeplinirea condițiilor impuse pentru aderarea la OCDE și întărirea Gărzii de Mediu în combaterea fenomenului de trafic ilegal de deșeuri.
Stirile Zilei
BAT ramane cel mai mare exportator de produse de tutun din Romania
Conform celor mai recente date publicate de Institutul National de Statistica (INS), valoarea totala a exporturilor de produse din tutun brut si prelucrat, precum tigarete si consumabile pentru produsele din tutun incalzit, a fost de 1,68 de miliarde de euro in 2023, marcand o crestere de 200 de milioane de euro fata de anul anterior. BAT Romania, cel mai mare jucator de pe piata locala a tutunului, exporta circa 70% din volumele produse la Ploiesti (tigarete si consumabile din tutun pentru glo), unde se afla a doua cea mai mare fabrica din Europa a grupului si unde s-au investit pana in prezent peste 500 de milioane de euro.
Valoarea totala a importurilor de tutun brut si prelucrat in 2023 a fost de circa 412 de milioane euro, astfel contributia pozitiva a sectorului tutunului la balanta comerciala a Romaniei crescand la o valoare de peste 1,2 miliarde de euro, fata de 1,1 miliarde de euro in anul anterior.
Potrivit datelor publicate de INS, volumul exporturilor produselor din tutun a crescut cu peste 300 de milioane de euro in ultimii 3 ani, evoluand de la 1,34 miliarde de euro in 2021 la un volum total de peste 1,68 miliarde de euro la nivelul anului trecut. De asemenea, potrivit INS, in anul 2023 produsele din tutun au reprezentat circa 43% din totalul exporturilor de produse alimentare, bauturi si tutun.
„Fabrica noastra de la Ploiesti este un exemplu elocvent al obiectivelor asumate de BAT pentru construirea unui viitor mai bun, prin investitii constante in inovatie tehnologica, in sustenabilitate si in pregatirea si dezvoltarea profesionala a celor peste 1.000 de angajati, la standardele unei companii a viitorului. Ramanem un partener strategic in dezvoltarea economica a Romaniei, prin investitiile continue directe si indirecte, prin aportul la echilibrarea balantei comerciale a tarii si prin contributii semnificative sub forma de taxe si impozite la bugetul de stat”, a declarat Jorge Araya, Director al Ariei Europa de Sud – Est in cadrul BAT si Director General BAT Romania.
Cu o cota de piata de peste 50%, BAT este cea mai mare companie de pe piata tutunului din Romania si singura al carei portofoliu include toate cele trei categorii disponibile de produse cu nicotina cu risc redus*, precum produse moderne cu nicotina pentru uz oral, produse pentru vapat si consumabile din tutun si plante pentru glo, dispozitivul de incalzire a consumabilelor. BAT isi pastreaza angajamentul ca partener durabil al economiei romanesti, fiind unul dintre cei mai mari investitori straini si intre primii cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al tarii. In primii 25 de ani de prezenta locala, compania a generat un impact de peste 125 de miliarde de euro in economie, din care circa 24 de miliarde de euro reprezinta contributie directa la bugetul de stat, sub forma de taxe si accize. BAT asigura peste 3.000 de locuri de munca in Romania si genereaza alte 30.000 de locuri de munca indirect, prin lantul de distributie si aprovizionare.
BAT a lansat in Romania in decembrie 2017 dispozitivul glo, cel mai inovator produs al companiei care incalzeste, nu arde tutunul. La nivelul grupului BAT, fabrica din Romania a fost primul centru de productie din Uniunea Europeana si al treilea la nivel global in care a fost demarata productia consumabilelor din tutun de noua generatie, folosite impreuna cu glo, dispozitivul inovator din portofoliul BAT pentru incalzirea tutunului si, recent, a consumabilelor din plante.
Fabrica BAT din Ploiesti este certificata AWS (Alliance for Water Stewardship) pentru consumul sustenabil de apa si, in prezent, nici o cantitate de deseuri produse aici nu mai este trimisa la groapa de gunoi. Recent, ca parte a angajamentului BAT pentru sustenabilitate si dezvoltarea surselor de energie verde, circa 1.000 de panouri fotovoltaice au fost instalate pe acoperisul halei de productie de la Ploiesti.