Bucurestiul se intoarce la traficul de odinioara. Crestere cu 20% astazi

Bucureștiul începe să se aglomereze, din nou, după ridicarea stării de urgență și instituirea stării de alertă.

<

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că „valorile de trafic de azi dimineață sunt cu 20% mari față de cea mai aglomerată zi a săptămânii trecute”. De asemenea, în majoritatea mijloacelor de transport în comun au fost respectate indicațiile epidemiologilor privind utilizarea măștilor de protecție.

„Valorile de trafic de azi dimineață au fost cu 20% mai mari față de cea mai aglomerată zi a săptămânii trecute, și anume joi. Uitați și în Piață Universitățîi cât de aglomerat este. Și la Piață Victoriei a fost foarte aglomerat de dimineață, dar acum s-a mai rarefiat circulația. Și sperăm că și aerul. Foarte aglomerat a fost și în zona Colentina, Tei, Ștefan cel Mare. Intersecția de la Română a fost și este foarte aglomerată. (…)

Toți angajatorii să aibă un program decalat pentru toți colegii pe care îi au, nu trebuie aș înceapă toată lumea serviciul deodată pentru că se aglomerează și birourile și traficul, iar asta va însemna un pericol de contaminare foarte mare.

Traficul de astăzi arată totuși că atât companiile private cât și instituțiile publice au înțeles să decaleze acest program și să lucreze în schimburi așa cum facem și noi la Primăria Capitalei. Ce am înțeles cu toții este că un oraș în care se circulă mai mult cu mijloacele de transport în comun este un oraș care combate în mod real poluarea. Se va putea observa acum că cu mijloacele de transport în comun poți ajunge mai ușor la destinație.

Avem autobuze noi, euro 6, vin și autobuzele hibrid. În fiecare lună vor ajunge la București câte 20 de autobuze hibrid, până la cifra de 120. Ne dorim să ajungă cât mai rapid și troleibuzele noi pentru că am încheiat licitația, am semnat contractul. (…)

Ne dorim să nu reducem din nou parcul auto, așa cum a fost pe perioada stării de urgență pentru că acum este nevoie. Noi trebuie să oferim alternative. Sunt foarte multe autotursime personale în trafic. (…)

Acolo unde au fost controlorii STB s-au respectat indicațiile epidemiologilor (…), masca a fost pusă pe nas și pe gură. Acolo unde colegii nu au reușit să ajungă în toate stațiile, conducătorii auto ne-au spus că din nefericire au fost și incidente. Trebuie să înțelegem că masca nu este un moft și nu este o cerință absurdă a autorităților, ci protejează propria persoană și este o dovadă de respect pentru celelate persoane”, a declarat Gabriela Firea.

Transparenta face diferenta