Transport
Bucurestiul are primul sistem de car-sharing din Romania!
![](https://bucurestiul.ro/wp-content/uploads/2016/08/car-sharing.jpg)
Printr-un parteneriat cu BMW România, o companie din Cluj va lansa în acest an un serviciu de car-sharing dedicat firmelor. Demarat cu o staţie fixă şi 25 de maşini, noul serviciu se va extinde până la circa 800 de vehicule în momentul în care va fi disponibil şi pentru persoane fizice, anunta Capital.ro.
Aflat deocamdată în stadiul de testare, proiectul Pony Car-Sharing din Bucureşti ar trebui să reducă substanţial costurile companiilor care îl accesează. „Vom extinde treptat serviciul din Bucureşti poziţionând staţii acolo unde există cerere. E drept că ne intersectăm oarecum cu leasingul operaţional însă, spre deosebire de acesta, firma nu este nevoită să plătească decât în timpul de folosire al maşinii, fără pauzele de utilizare. De asemenea, dispar costurile din week-end dacă firma decide să nu blocheze maşina în acea perioadă“ spun cei de la Pony. În ciuda acestui avantaj important şi a unor preţuri pe care oficialii companiei susţin că le vor poziţiona sub cele ale unui contract de leasing operaţional, cei care vor accesa serviciul nu se pot deplasa oricând şi oriunde. Asta pentru că numărul de maşini este limitat, iar autonomia acestora diferă în funcţie de modelul de autoturism preluat. În timp, odată cu creşterea numărului de clienţi, majorarea progresivă a parcului de maşini şi amplasarea unor noi staţii în alte puncte ale Bucureştiului, acest mod de deplasare poate deveni extrem de util şi avantajos din punct de vedere financiar atât pentru companii cât şi pentru persoanele fizice, însă nimeni nu poate spune în prezent când se va întâmpla asta.
Serviciu „prietenos“ cu mediul
Pe lângă utilizarea în comun a unor vehicule cu propulsoare mici şi, prin urmare, puţin poluante precum Mini, Volkswagen Up! şi Smart, parcul serviciului de car-sharing propus de Pony se extinde din acest an şi cu un model electric foarte performant. Nu mai puţin de 15 vehciule BMW i3 – un record pentru achiziţiile de maşini electrice – vor intra în flota Pony Car Sharing în acest an. „Ne bucurăm că BMW România crede în proiectul Pony, în soluţiile moderne de mobilitate, pentru că dincolo de aspectul estetic deosebit, BMW i3 se dovedeşte cea mai potrivită maşină pentru serviciile de car-sharing din oraşele aglomerate cu un nivel ridicat de poluare“ a menţionat, Demis Ghindeanu. „Ne-am fi dorit să începem încă de anul trecut achiziţia de modele electrice, însă întârzierea demarării programului Rabla Plus ne-a oprit din drum. Sperăm ca în Timişoara, de exemplu, să implementăm în curând un serviciu exclusiv cu maşini electrice. Deocamdată avem în plan amplasarea unor staţii de încărcare a vehiculelor electrice pentru a putea extinde autonomia maşinilor noastre, însă asta implică sume majore. De exemplu, o staţie performantă şi rapidă precum cea inaugurată în această vară de BMW la Băneasa Business and Technology Park costă circa 30.000 de euro la care trebuie adăugaţi circa 8.000 de euro pentru instalare. E drept că există şi alternative de putere mai mică ale căror costuri sunt de circa 2.000 de euro, însă acestea asigură o încărcare lentă mult mai potrivită pentru regenerarea bateriilor acasă“, a continuat acesta.
Transport
Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala
![](https://bucurestiul.ro/wp-content/uploads/2024/08/tramvai.jpg)
Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.
Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.
Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.
Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.
Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.
Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București
![](https://bucurestiul.ro/wp-content/uploads/2024/02/autobuz.jpg)
Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont
![](https://bucurestiul.ro/wp-content/uploads/2024/02/metrou.jpg)
Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.
Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucur3sti/domains/bucurestiul.ro/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49
Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te